HADES

Capitolul 13

Karlie

A doua zi, am căutat să fiu ocupată cu mulțimea de materiale restantă de la cursurile facultăţii, trecându-mi piciorul unul peste celălalt ca un copil pedepsit. Punctele de arsură uşoară a degetelor de la mâna stângă în urma cinei eşuate erau dureroase, dar cicatricile lăsate de reacţia lui Hades pe sufletul meu ardeau mai tare. Sărutul lui Hades nu a fost unul bun. Nu.

A fost uluitor. Zdrobitor de viu şi ca nimic altceva pe care l-am experimentat înainte, dar rapiditatea cu care s-a retras şi şi-a recăpătat calmul mi-a dat o stare de ameţeală, încât n-am mai putut respira cum trebuie. Nu că m-aş fi aşteptat la ore întregi de discuţii despre orice între noi, dar trecerea de la fierbinte la indiferenţă mi-a dat o stare de biciuire. Ferocitatea trăirilor cu el mă înspăimântă şi nevoia de  a-l face să reacţioneze e o cale de a mă proteja.

Nu mi-am sacrificat niciodată morala pentru un bărbat, iar dorinţa aceasta de a-l face pe Hades să-şi iasă din piele, mă sperie. Noţiunea înfometată şi depravată care vine odată cu Hades e nouă şi înspăimântătoare.  Dar, în afară de-o umilinţă greu de digerat pentru Karlie Kind, mai e ceva ce mă intrigă şi îmi alimentează falsele speranţe. Straturile lui de inhibiţie, ce și le-a înfăşurat pe el ca pielea unui șarpe, au căzut aseară, lăsându-l pe adevăratul Hades? El a tremurat, cu inima bătându-i neregulat lângă a mea, pe când m-a sărutat.

Hades credea că nu avea cuvântul emoţie în vocabularul lui, cu atât mai puțin despre a o simţi, dar eu ştiu că i-am adus la suprafaţă câteva dintre ele, adânc îngropate. Dorinţa şi supărarea. Îl iritam des. Dar, chiar şi așa, își câştiga des controlul asupra dispoziției lui, reducându-şi inima la nimic altceva decât la un organ funcţional. În caz contrar, interiorul lui era plin de culori.

Mi-am muşcat limba până când aproape am simţit gustul sângelui, apoi am inspirat adânc şi am decis să încerc să-l enervez în continuare şi astfel să-l bat la propriul lui joc. Hades era nemulţumit de poziţia mea în viaţa lui şi voia să mă ţină aproape până când acuzațiile ce planau asupra lui erau retrase, dar tot mai departe de spațiul lui personal. Inima.

Mi-am aruncat ochii asupra ceasului de deasupra noptierei. Şase p.m. M-am ridicat de pe pat, am făcut un duş, m-am parfumat discret, în timp ce-mi alegeam una din cele mai extravagante ținute din colecţia dăruită. Tocmai când mă pregăteam să ies pe uşă, Josephine a apărut în prag.

— Domnişoara Karlie? a făcut nesigură asupra direcției mele.

— Cobor la recepţie, am anunţat-o.

A încremenit o secundă, apoi a clătinat din cap.

— Nu mai bine vă servesc cina aici? Cu siguranţă aţi obosit de la atâta studiu. În plus, orice aveți nevoie, ştiţi că ne puteţi anunţa, şi-a înclinat ea capul, cu un minuscul surâs încordat pe faţă.

— Serios? O masă gătită cu felurite mâncăruri, perne suplimentare, numele unui bun psihiatru. Suntem la dispoziţia dumneavoastră, domnişoara Karlie. La apel douăzeci şi patru din douăzeci şi patru, nu? am îngânat eu robotic.

Faţa i-a pălit, aşteptându-se probabil la o altă zi plină de peripeţii, așa că i-am surâs blând.

— Mulțumesc, Josephine. Eşti o drăguţă.

Am dat să plec şi am auzit-o spunând:

— Pot să vă mărturisesc ceva?

M-am întors cu totul spre ea, surprinsă.

— Desigur.

— Nu pot să spun că cei de aici sunt fericiţi că vă aflaţi aici.

— Când spui ceilalți, te referi mai ales la Hades, nu-i aşa?