A doua zi Stephen făcu mari eforturi să evite amintirea ei, dar, pe când valetul îi pregătea hainele pentru cină, se trezi nerăbdător să o întâlnească pe Sherry; mai nerăbdător decât își amintea că fusese de multă vreme. Comandase la croitoreasa lui Helene o rochie decentă și insistase ca măcar o rochie să-i fie trimisă imediat după aceasta, urmând ca următoarele să fie livrate de cum vor fi gata. Când modista îi aminti disperată că tocmai începuse sezonul și că fetele care lucrau pentru ea stăteau în atelier zi și noapte, Stephen o rugase politicos să facă tot ce era omenește posibil.
Știind că sumele pe care le plătea pentru rochiile lui Helene erau exorbitante, fiind vorba de modele-unicat, avea toată încrederea că patroana va reuși să creeze o garderobă adecvată și că-i va încărca nota de plată și pentru urgența comenzii.
În câteva ore sosiră trei croitorese și, cu toate că nu se aștepta ca partenera lui de cină să arate îmbrăcată după ultima modă într-un răstimp atât de scurt, era nerăbdător să o vadă într-o ținută mai potrivită. Ridică bărbia, iar valetul îi dădu cu spumă de ras; se gândea că, orice ar fi purtat Charise Lancaster, ar fi făcut-o cu flerul ei deosebit, chiar dacă ar fi fost vorba de cordonul auriu de la perdea sau de o rochie frumoasă de bal.
Nu îl dezamăgi, nici bănuiala sa, nici seara petrecută împreună cu Sherry. O văzu intrând în sufragerie, cu părul ei de foc răsfirat pe umeri, încadrându-i chipul vesel; arăta ca o ingenuă exotică, într-o rochie de lână subțire, albăstruie, cu decolteu pătrat, mulată pe corp, accentuându-i sânii generoși și talia zveltă, cu faldurile căzând simplu. Evitând cu sfială privirea insistentă al lui Stephen, înclină ușor capul când trecu pe lângă valetul care stătea lângă masă, complimentând vazele de argint, cu trandafiri albi și cupele argintate de pe masă, apoi se așeză pe scaun la capătul celălalt. De-abia atunci ridică privirea spre el și îi surâse cu atâta căldură, generozitate și promisiune involuntară, încât Stephen realiză că îi mulțumea doar pentru rochie.
- .. totuși ești prea extravagant, spuse ea încet.
- Rochia nu e nicidecum extravagantă și la fel de frumoasă ca femeia care o poartă, răspunse el, iar când o văzu că privește in altă direcție, vădit stânjenită de remarca lui, Stephen își aminti cu tărie că ea nu intenționa să-l seducă zâmbindu-i fermecător sau legănându-și șoldurile ademenitor, grațios; trebui să se gândească profund că acum nu era momentul, locul sau femeia care să-i evoce vise cu perne pufoase pe sub părul de culoarea focului, nici sini senzuali așteptând mângâierile
Prin urmare căută să-și mute gândul 'la subiecte mai puțin periculoase și o întrebă cum își petrecuse ziua.
- Am citit ziarele, spuse ea, iar lumina lumânărilor se reflectă pe buclele eí și in ochii scânteietori, surâzători; începu să-I distreze cu un comentariu despre articolele citite in coloanele ultimelor pagini, despre ce făcea lumea la Londra pe timpul sezonului. De fapt intenționase să afle din ziare tot ce se putea despre cunoștințele lui și despre înalta societate, înainte de a fi introdusă în mijlocul lor. Stephen avu o clipă de autodojenire, fiindcă o lăsase să facă asta, deși nu urma să cunoască pe nimeni, dar se gândi că această activitate o înveselește cel puțin și-i ocupă timpul. O întrebă ce aflase până atunci.
Răspunsurile ei și expresia feței îl amuzau teribil și ținură loc de conversație pe timpul cinei la care se serviră zece feluri. Când Sherry îi povesti despre unele frivolități revoltătoare și abuzuri pe care le citise, Stephen observă iarăși amuzat cum nasul i se mișcă dezaprobator și cum ochii i se măresc, revoltați, astfel încât de câteva ori îi veni chiar să râdă, Continuând să-și ascundă amuzamentul, îi asculta întrebările, unele dintre ele făcându-l să se minuneze. Memoria ei tulburată părea că are goluri mari în privința înțelegerii cum și de ce oamenii din clasa lui socială sau aceia din lumea ei, din America - făceau lucrurile într-un anume fel, astfel că îi punea tot felul de întrebări năstrușnice. El îi dădea informații despre obiceiuri pe care nu le considerase niciodată drept neobișnuite.
- După cum scrie în Gazette, tocmai spunea ea pe când valetul aducea o tavă cu carne de rață, rochia de curte a contesei de Evandale a fost împodobită cu trei mii de perle. Crezi că poate cineva să fie atât de exact?
- Am toată încrederea în integritatea ziariștilor și a reporterilor cu viața socială de la Gazette, zise Stephen pe un ton glumeț.
- Dacă informația este corectă, presupun fie că perlele erau foarte mici, fie că doamna este foarte grasă, spuse ea zâmbind molipsitor.
- De ce?
- Fiindcă dacă perlele ar fi mari, iar ea nu, ar fi avut nevoie de un scripete care să o ridice în poziția normală după ce și-a făcut reverența în fața regelui.
Stephen se gândea la imaginea contesei care era într-adevăr foarte rotundă și demnă, îndepărtându-se cu greu din fața tronului; Sherry trecu Ia un subiect serios. Își sprijini bărbia pe degetele fine, înlănțuite, și, privindu-l de-a lungul mesei imense, îl întrebă:
- În aprilie, când toți oamenii importanți se adună la Londra pentru sezon, unde rămân până în iunie, cine are grijă de copiii lor?
- Rămân în provincie cu dădacele, cu guvernantele și profesorii particulari.
- Și acest lucru este valabil și toamna, pe timpul sezonului scurt?
Stephen îi spuse că da; atunci ea își lăsă capul într-o parte și zise grav:
- Cât de singuri trebuie să se simtă copiii englezi pe timpul acestor luni lungi!
- Dar nu sunt singuri, explică Stephen calm.
- Singurătatea nu are nici o legătură cu faptul de a fi singur. E valabil și pentru copii și pentru adulți.
Stephen căută cu disperare să schimbe subiectul de care se temea că, se va transforma într-o discuție imposibilă despre copiii; nu-și dădu seama că tonul pe care-i vorbea ar putea-o afecta, dată fiind vulnerabilitatea condiției ei actuale, sau că remarcile lui ar tăia ca niște pumnale.
- Vorbești din experiență?
- Nu... nu știu, spuse ea.
- Mă tem că așa vei fi și tu mâine seară.
- Singură?
Primind confirmarea lui, Sherry se uită pe masă la cochilia din aluat umplută cu pate de ficat, își luă curaj și-l privi în ochi.
- Vei pleca undeva din cauza celor spuse de mine?
Stephen realiză cât de ticălos era fiindcă o făcuse să-l întrebe asta pentru cele ce avea să-i mai spună.
- Am o întâlnire stabilită mai demult, pe care nu o pot amâna. Apoi, încercând să se absolve de orice vină in ochii ei, o anunță Poate ai fi mai consolată dacă ai ști că părinții mei mă aduceau pe mine şi pe fratele meu la Londra cel puțin o dată la două săptămâni pe timpul sezonului. Fratele meu cu soția lui și câțiva prieteni de-ai lor își aduc copiii cu guvernantele pe timpul sezonului.
- Oh, ce drăguț! exclamă ea, surâzând. Sunt mult mai liniștită acum că știu că există părinți atât de devotați în rândurile lumii selecte.
- Majoritatea celor din lumea selectă, îi spuse el afectat, sunt foarte amuzați de acest devotament părintesc.
- Nu cred că părerile altora ar trebui să ne influențeze faptele, nu crezi? întrebă ea puțin încruntată.
Trei lucruri îl chinuiau pe Stephen în același timp; amuzamentul, compătimirea și tristețea: deși nu-și dădea seama, Charise Lancaster îl „intervieva", evaluându-i calitățile nu numai ca posibil soț, dar și ca posibil tată al copiilor ei - posturi in care nu avea de gând să se vadă niciodată. Aceleași lucru era bun, fiindcă în primul rând nu ocupa un loc de onoare pe scară ei de valori, iar in' al doilea rând, pentru că lipsa ei de interes asupra părerilor altora ar fi alungat-o cu siguranță din rândurile înaltei societății, în doar o săptămână, oriunde ar îi pus piciorul. Stephen fusese dintotdeauna nepăsător față de părerile altora, dar el era bărbat, nu femeie, iar averea și numele binecunoscut îi dădeau dreptul să facă exact cum îi trecea prin minte, iară să se teamă de oprobriul public. Din păcate, matroanele aceleiași societăți, care erau dornice să-şi mărite fiicele cu el și care erau dispuse să treacă peste orice viciu și defect de-al lui, ar fi pus-o la zidul infamiei pe Charise Lancaster pentru cea mai neînsemnată infracțiune socială - fără a mai vorbi de una majoră, cum era faptul de a lua cina singură cu el, ceea ce făcea chiar acum.
- Crezi că părerile altora ar trebui să influențeze faptele noastre? repetă ea întrebarea.
- Nu, absolut nu, spuse el solemn.
- Mă bucur să aud asta.
- De asta mă temeam, rosti Stephen cu un umor mascat. Buna lui dispoziție dură pe tot parcursul cinei, iar mai târziu, în salon, când veni vremea să-i ureze noapte bună, realiză că își pierduse încrederea în sine și deci trebuia să o sărute doar ca un frate, pe obraz.