-Ce dor mi-a fost de tine..
Am spus îmbrățișând-o strâns.
-Și mie... Îmi pare rău dacă te-ai îngrijorat..
A răspuns uitându-se la mine. Ochii ei mari îmi fixaseră privirea. Era frumoasă chiar și plină de răni. Avea sânge uscat pe față: un fir lung și roșu închis întărit. Se lovise la picior și cap. Fiind vânătă și verde pe locuri mici. Avea vânătăi și tăieturi peste tot,iar sprânceana ii era lovita aproape de sfârșit.Of micuța de ea....
-Te iubesc, Lia.
-Și eu, Cristi..
-Vrei să fii iubita mea?
Am întrebat rușinos. Nici toate vânătăile din lume nu puteau ascunde frumusețea ei și după sperietura trasă simțeam că este tot ce am nevoie în viața asta.
-Da. Te iubesc așa mult.
Și eu.... Am spus sărind în sus, însă nu eram unde îmi doream. Tot în dormitorul ei cu perna în brațe rămăsesem dar cel mai dureros era că mă aflam singur. Visasem. Am început să lăcrimez atât de somn cât și de tristețe. O iubeam. Oare îi mai pot spune? M-am ridicat în viteza din pat și am început să dau telefoane. O voi găsi. Primul lucru a fost să fug la Maria. Eram conștient că era 7 dimineața și băteam cu pumnii în ușa ei, dar nu o deranja, cred.
-Ce naiba ai mă? Ești nebătut?
A întrebat somnoroasă cu părul în toate părțile și o pijama cu pisici albe pe fundal negru. Arăta ridicol, dar și adorabil, ca un copil avea trezit din somnul de prânz.
-A dispărut Lia.
-Cum să dispară?
Somnul i-a sărit instat și acum avea ochii cât cepele.
-A dispărut.
-Nenorocitule. Știam că din cauza ta va ajunge așa.
-Nu e vina mea. Nu cred. Crezi că nu mă macină destul? La ce mai vi și tu să mă bâzâi la cap acum. Ajută-mă să o găsesc!
-Doamne de ce am plecat de la ea??
-Nu știu.. Eu de ce n-am mers mai repede la ea?
-De prost. Uite ce e. Ai face bine să o termini cu ea de tot după ce o găsim, fiindcă altfel o să regreți. Îți jur.
-Ai idee de câte ori am fost amenințat de persoane cu adevărat periculoase?
-Dar nu a fost în pericol fata pe care o iubeai.
Cuvintele ei ma loveau în plin dar nu eram gata să mă afund acum. Trebuia să îmi găsesc iubita. Agonia mă cuprindea, sau era panica? Ceva mă făcea să tremur de frică pentru ea. Îmi era dor de ea.. Voiam să îi spun că pentru mine, ea e cea care mi-a dat viața peste cap.
-De unde începem?
-Nu știu. Ți se pare că am mai pățit așa ceva?
-Nu...
-Tu chiar o iubești?
-Mai mult decât pe mine.
-Ține-te de sentimentul ăsta fiindcă nu o să mai fii cu ea.
Mă uitam ca prostul la ea. Am presupus că zice asta la nervi și panică așa că mi-am continuat șirul gândurilor.
-Eu mă duc la filmări să amân ieșirea pe cinema a filmului. Tu du-te în casă și vezi dacă găsești un indiciu.
-Da șefu.
A spus dându-și ochii peste cap. Se vedea pe fața ei de scorpie că nu poate fi de încredere. De ce o iubea așa mult Lia?
Am plecat gonind spre filmări. Trebuia să opresc tot. Timpul dacă s-ar fi putut sa stea pe loc pana vine ea era cel mai bine. Până la urmă banii rezolva tot. Nu?
Am parcat și am sărit direct din mașină intrând pe platou prin ușile mari de sticlă. Am căutat cu privirea pe cineva să mă ajute și am nimerit un om dolofan.
-Vreau sa vorbesc cu producătorul, regizorul sau cu cine naibii se ocupa de locul asta.
-Eu sunt.
A răspuns o voce. M-am întors și am văzut un vechi prieten de-al tatei. Ultima dată când aranjasem filmările îl pusesem pe secretarul tatei. Mi s-a luminat umpic fața. Puteam rezolva asta.
M-a poftit într-un fel de birou luminos. Am intrat grăbit. S-a așezat, iar după ce am luat și eu la rândul meu loc, acesta mi-a zis:
-Cristi.. Ce mare te-ai făcut. Cum ești?
Îl priveam căutând cuvintele potrivite. Într-un mod subtil de lungire a timpului am spus:
-Sunt bine, mulțumesc. Dumneata ce zici?
-Of. Te rog spune-mi tu. Nu suport apelative de genul. Ne cunoaștem de prea mult timp pentru asta, nu crezi?
-ok.. Uite. Nu am mult timp la dispoziție. Am venit cu o problema.
-Spune-mi.
-Este vorba despre actrița principala a filmului. A dispărut.
Fața i-a devenit neagra brusc și seriozitatea și-a făcut loc pe chip și expresia lui a devenit de la veselă la catastrofală.
-Ce?!
-Da. Până o găsim am nevoie să amânăm puțin producția.
Și-a pus mâinile în cap. Nu mă așteptăm să fie atât de distrus de vestea dispariției ei. Cât de repede se atașase de ea.
-Fata asta e o adevărată pacoste.
-Ce?
Surprinderea era clară în vocea mea. Cum să vorbească asa despre ea după ce părea atât de îngrijorat.
-Ai idee câți bani pierd eu din cauza pacostei asteia? E deja a doua oară când face necazuri.
-Prima data ai fost plătit să îi dai acea vacanță...
-De unde știi tu asta? În orice caz. Da, dar a prelungit premiera și acum îmi spui că nu vine? Uite. Nu am ce face de data asta decât să o aștept. O să pun asta pe seama echipamentului. Dar în partea a doua a filmului nu va mai juca. Sa fie clar!
-Nu puteți face asta.
-Ba pot și o să o fac. Inventez ceva accident al ei. Schimb puțin scenariul,dar știu că nu mai am evenimente de genul.
-Dar filmul asta a însemnat mult pentru ea!!!
Deja țipam. Ma ridicasem în picioare și țipam la el pur și simplu. Tot stresul meu a răbufnit pe el într-o secundă. El mi-a imitat gestul. Nu o putea lăsa pe dinafară. Se străduise atât de mult și nu merita să treacă prin așa ceva din vina mea..
-Cât vrei?
-Ce?
A întrebat uimit. Se vedea ca ii dădusem Block la creier pentru o secunda.
-Cât vrei să îți dau ca să o lași și în partea a doua tot pe ea?
S-a așezat liniștit zâmbind. Ochii lui erau mai blânzi, dar tot lacomi. Banii chiar schimba oamenii.
-Băiețelul lui mami s-a îndrăgostit, a? Știu ca ai de unde sa dai. Dar ce ar zice ai tai dacă ar afla încotro și pentru ce se duc fondurile tale muncite de ei?
-Asta îți pasă ție? Brusc te interesează de mine? Lasă-mă să îmi port singur de grija și zi Sau vrei sa zici acum că o faci gratis pentru ca ți-o cer eu, băiatul tatălui meu?
S-a uitat la mine urât și mi-a scris pe foaie suma ceruta. Cam multa dramă pentru azi. Am luat foaia și m-am uitat lung. Era destul de mare chiar și pentru mine.
-Ți-a mâncat pisică limba?
A spus el zâmbind. Nu mai era acel bătrânel simpatic pe care îl cunoșteam. Acum era un peste prădător, dar ce nu fac eu pentru zâna mea?
-Accept. Vei primii în cont banii săptămâna aceasta.
-Atunci s-a făcut!
Am plecat cu o mică avere pe minus. Sper doar să o găsesc acum.
_______________________________________
Trecuseră câteva ore bune și era deja noapte târziu, sau dimineața devreme? Era 4:00 când încă mă plimbam pe străzi în speranța să o găsesc. Toți cunoscuții mei o căutau. Lia, iubire, unde ești? Am lovit violent volanul. La naiba. Dacă e vina mea? Deja fusesem la toți cei pe care i-am călcat pe coada în ultimul timp și nu era niciunde. Era de negăsit. De unde să o scot? Și cel mai grav era că indiferent dacă e vina mea sau nu.. O sa o am pe conștiința dacă nu o găsesc.
Am răspuns la telefonul (care a sunat doar o secunda) crezând că este ea însă era Maria.
-Nu am găsit nici urmă de ea!
A zis ea revoltată în continuare pe mine. Fata asta chiar nu mă suporta deloc.
-Unde naibii este.. Doamne te rog să nu o fi scos-o cineva din țară. Cum naiba... N am recunoscut vocea aceea a tipului ăluia.
-La câți idioți ai pe urme, îi mai recunoști pe toți?
-Dar de unde știi tu că sunt de vină eu? De ce. Pari deja suspicioasă.
-Sunt prietena ei cea mai bună!!!
-Nu țipa tu la mine, da? O voi gasi, sau voi dispărea încercând.
Am închis mergând cu mașina în continuu... Unde esti? Am răspuns la telefon din nou într-o secunda fiindcă deja suna iar pe ecran era numărul Liei alături de numele cu inimioare asa cum am trecut o eu.
-Bună, Cristi?
Vocea ei suna atât de minunat deși era gâtuită de plâns. De ce o fi plâns?
-Lia? UNDE EȘTI?
-Nu știu. E un pod aici.
A început sa plângă. O auzeam atât de clar în telefon.
-Cristi. Te rog.. Ia-mă de aici!
-Vin acum frumoaso. Unde ești?
-E un pod.. O apa.. Și o pad.... Ce faci aici? Îmi pare rău.. Eu doar.. Cu cine vorbești? Aaaaaaa.
-Lia?Liaaaa.
Cineva o prinsese că m-a sunat și cine știe ce i se intampla.. Pod și apă și pad ce? Pădure? Am sunat toți prietenii pe care îi aveam disponibili să o căutăm. Trebuia să o găsim cumva.