Hades
— Cererea de aderare la unul din oricare dintre cluburile X este în continuă creştere şi am venit cu un plan minunat pentru a încuraja actualii membrii să-şi păstreze interesul încontinuu pentru abonamentul anual, doar că serviciile să fie reduse ca şi durată, lăsând loc şi pentru ceilalți doritori și potențiali membrii..
Mintea mea a părăsit sala, în timp ce directorul de la resurse umane, Cory, îmi oferea cu siguranţă unul dintre cele mai plicitisitoare discursuri pe care le ascultasem vreodată, în vasta mea carieră corporativă.
În faţa mea, administratorul de club, se uita pe telefonul său, reînnoindu-şi cel mai probabil abonamentul de pe Pornhub Premium.
Joshua stătea lângă mine, împlinindu-şi cu hotărâre rolul de şef al departamentului de relaţii publice, încruntându-se la telefon şi ignorând apelurile care continuau să intre pe robotul telefonului său.
Omul ar fi putut să moştenească o mică avere de câţiva ani buni (dacă s-ar fi chinuit vreodată să meargă la New York să şi-o revendice de la presupusul său fost tată, Ruthless).
Totuși a refuzat să pună piciorul pe meleagurile sale natale. Am bătut pixul Montblanc pe birou, uitându-mă pe fereastră. Trecuseră două zile de când Karlie se afla pe teritoriul meu. Două zile în care am avut timp să realizez de negocierea aparent reuşită cu Ian Kind. Exonerarea de iminentele acuzații ale CIA-ului versus Karlie!
Telefonul meu a primit o notificare prin email în timp ce Cory a continuat să plictisească biroul până la moarte.Mi-am trecut degetul mare peste ecran:
De la @ Josephine Brash:
Bună, domnule Valverde,
Voiam doar să vă anunţ că odată la fiecare două ore (până la ora 23.00, inclusiv), bucătarul a fost trimis la duplexul dumneavoastră cu mâncare (felurită şi variată). A trebuit să studiez tot ceea ce se obişnuieşte la orice masă în New York, pentru ca gazda dumneavostră să fie mulţumită. Dar, în mod surprinzător, domnişoara Karlie Kind, refuză orice fel de colaborare..(şi refuză e un cuvânt elegant), orice masă, cerând într-un mod nu tocmai demn de-o domnişoară să-mi vadă şeful ticălos (şi aici o citez întocmai). Dacă aveți alte sugestii, pentru orice altceva, în afara oricărui tip de colaborare cu gazda dumneavoastră, vă stau la dispoziţie.
Xoxo,
Josephine Brash, asistent personal executiv al domnului Hades Valverde, CEO X Club.
Mi-am ridicat ochii din telefon, încruntându-mă la Joshua. S-a uitat înapoi la mine. Poate că ar trebui să mă ocup personal de asta. Joshua era jalnic şi îi păsa doar să-mi amintească la fiecare zece secunde că aveam să sfârșesc în iad. Curând. Alegând să ignor faptul că nu am arătat niciodată semne de conştiinţă, integritate sau consideraţie altcuiva decât penisul meu, am decis că trebuie să mă ocup personal de Karlie. Degetele mele au zburat peste ecranul telefonului meu.
Hades: Pregăteşte-mi trusa cu vitamine.
Josephine: Domnule Valverde? Îmi trimiteți mesaje?:)
Ce era cu oamenii care pun întrebări evidente şi retorice?
Hades: Ieşi din aripa mea de clădire. Acum. Dacă nu am trusa pe când ajung la birou, atât tu, cât şi bucătarul sunteţi concediaţi.
Am ieşit din birou fără nicio scuză. Cory se afla în mijlocul conversației, cu gura încetinită. Joshua si administratorul de club şi-au întâlnit privirea. Nu mi-a păsat. Tot ce îmi trebuia era s-o ţin pe răsfăţata Karlie în viaţă (şi departe de mine dacă s-ar fi putut), până ce încheiam afacerea.
Josephine: Am pregătit deja trusa dumneavoastră, domnule. Şi programul înaintat de medic,în caz de subnutriţie, exact cum aţi cerut acum douăzeci de minute. Iar termenul era pentru mâine, vă reamintesc.
Hades: Vrei să spui că cerinţele mele sunt îndeplinite, pentru că ţi-ai folosit celulele cerebrale pentru a schimba durata de efectuare? Termen în avans pentru care sunteţi plătiți separat.
Josephine: Absolut, domnule. Ce ar trebui să fac cu noua schemă de meniu?
Hades: Trimite-i-o bucătarului şi când va fi gata prânzul o voi servi personal pe domnişoara Karlie.
Josephine: Într-adevăr?
Josephine: Îmi pare rău, voiam să spun, că nu mă aşteptam la atâta..disponibilitate..
Am ieşit din lift, pantofii mei făcând clic pe holul marmurat. Am putut vedea limuzina ce mă aştepta la bordura de la fereastra din tavan până în podea. Până la urmă, Josephine nu era pricepută doar la mesaje care se încheiau cu Xoxo. Alunecând pe bancheta din spate, am lătrat șoferului să mă ducă la club.
Josephine: Nu contează. Îmi pare rău că n-am prea fost de ajutor cu gazda dumneavoastră. Dacă o să-i serviţi prânzul domnișoarei Kayla, anulez întâlnirea cu Rebecca?
Hades: Am spus că o să-i servesc prânzul..într-un fel sau altul.
Josephine: Domnule, mă tem că nu înţeleg?
Hades: Nu te teme. Ignoranţa este preferabilă.
Personalul de la X Club a sărit să mă întâmpine, odată ce mi-a zărit limuzina. Bodyguardul s-a grăbit să mă conducă spre birou şi pe când pășeam înăuntru, a zis:
— Cutia pe care aţi cerut-o, a zis înaintându-mi-o.
Apoi mi-a călăuzit drumul către aripa în care se află de această dată ea. Bodyguardul s-a oprit în pragul uşii de la dormitor, descuindu-mi uşa. Am privit cum Karlie și-a răsucit trupul către mine. Părul ei, cu accente întunecate de negru, părea complet nepieptănat, purta încă tricoul meu şi aceiași chiloţi. De necrezut. Ochii noştri s-au întâlnit şi acel murmur copleşitor din pieptul meu s-a întâmplat din nou.
— Domnule, a zis aproape gâfâind bucătarul, în graba lui de a-şi duce la bun-sfârşit comenzile trasate.
— Domnişoara Karlie nu va servi prânzul. Nu?
— Nu pune întrebări evidente, a mârâit ea, doar să mă superi.
— Nu pentru mult timp, am adăugat eu sec. Poate vei dori altceva?
— Sunt multe. Cel mai favorit e să te duci la dracu'.
— Vrei să mă dai dracu'? mi-am rotit eu articulațiile.
I-am făcut semn bucătarului să lase prânzul pe masa din cameră şi să se retragă.
— Ce faci aici?
Mi-am pus aceeaşi întrebare de când am părăsit biroul contabil. Ce naiba făceam aici? Pentru reuşita înţelegerii efectuate cu tatăl ei? Pentru sănătatea ei?
Motivele s-au estompat, pentru că a crede într-o colaborare cu Ian şi într-o empatie de-a mea, ar fi fost echivalentul credinței în unicorni.
Dar femeia era încăpăţânată ca un catâr. Şi totodată mijlocul prin care scăpam de acuzațiile ce planau asupra mea. Înconjoară-te de femei controlabile, mi-a spus odată Norman. Având conştiinţa morţii unui nebun, m-a făcut să cred că eu aveam totuși una. Gândul m-a făcut să mă cutremur. Nu, nu aveam o conştiinţă.
Pur şi simplu nu voiam puşcăria. M-am oprit pentru prima oară, examinând-o cu atenţie. Buzele ei mari păreau uşor umflate de cât şi le rosese şi puteam vedea că nu dormise. Pe lângă mesele neservite. Pulsul mi-a accelerat. Nu am înţeles încă reacţia mea la vederea feţei sale. Era în mod clar în viaţă şi, în general, cu o sănătate bună, chiar dacă nu mâncase de două zile.
— Ai la dispoziţie zece minute să mânânci minim zece guri din acel prânz, apoi te poţi întâlni cu mine pe hol.
Şi-a biciuit capul în direcţia mea, privindu-mă încruntat:
— Îmi dau seama că tu faci regulile în acest haos în care te scalzi, Hades, a mârâit ea, accentuându-mi metaforic numele. Dar ce te face să crezi că-mi poţi cere mie ceva?
Un act de răzvrătire atât de mic, dar un du-te dracu' monumental,pentru cei care venerează narcisismul şi imaginile false. Din păcate pentru mine, mijlocul negocierii libertăţii mele e o copilă răsfăţată, cu un ego de mărimea statului american şi fără nicio dorinţă de a face nimic altceva, decât ce îi trece prin cap. Decizia de a o răpi de Karlie Kind, fusese pentru prima dată în viața mea, o acţiune spontană. Ea era fără îndoială unul din punctele sensibile ale lui Ian Kind, în afara iubitei sale soţii.
— Pentru că în caz contrar voi insera, din nou, o mică seringă, de această dată pentru hidratare şi hrănire, direct în popoul tău. Şi, Karlie, să n-ai niciun dubiu că n-am s-o fac. Dacă nu cooperezi, bineînţeles.
M-am întors să mă îndrept spre coridorul lung, regretând deja decizia de a fi răpit-o. Nu existau destule analgezice pe lumea asta, care să mă salveze de durerea de cap pe care mi-o rezervase Karlie Kind. A apărut câteva minute mai târziu, înfăşurată într-un halat.
— Vei locui în acest duplex. Are patru dormitoare, cinci sute șaizeci metri pătraţi, sală de sport, o cameră de mini cinema, o bucătărie, trei băi şi i-am cerut agentului imobiliar să se asigure să le readaptezi după preferinţele tale.
M-a privit şocată:
— Ce?
— Am spus că acest duplex are patru dormitoare..
— Am auzit ce-ai spus, dar cât timp vrei să mă ţii aici? a zis cu maxilarul încleştat. Când tata va afla de asta..
— Vreau e un cuvânt prea mare. Am decis că vei rămâne aici, odată ce CIA-ul închide dosarul deschis, în care sunt principalul suspect. Iar tatăl tău ştie deja unde pe mâinile cui te afli.
Mi-am încrucişat picioarele şi mi-am aprins un trabuc. Şi-a încrucişat braţele, zâmbind triumfător.
— Eşti un nebun dacă crezi că-l poţi șantaja pe tata.
Am aruncat un nor de fum:
— Probabil. Dar asta nu schimbă locaţia unde te afli. Şi să-mi refuzi oferta, e un lux pe care nu ţi-l poţi poţi permite.
S-a uitat fix la mine, cu ochii ei de cer senin din New York. Tenul ei era atât de neted, încât nevoia de a-mi scufunda dinţii în partea de jos a gâtului ei doar să-i murdăresc perfecțiunea, mi-au făcut degetele să mi se zvârcolească.
— Pot să-ţi încerc trabucul? îşi trage ea o suviţă de păr de după ureche.
— Îţi pun la dispoziţie zeci de feluri de mâncare şi un duplex de zece milioane şi tu îmi vrei trabucul?
I-am aruncat o privire laterală.
— Fraţii mei nu m-au lăsat niciodată să le încerc pe-ale tatei.
Şi-a lins buzele, cu ochii pe rola groasă de tutun. Fără tragere de inimă, i-am întins ţigara. Şi-a strâns buzele mari în jurul trabucului, ochii ei mari clipind spre mine. A inhalat, aproape tușind şi mi l-a dat înapoi, fluturându-şi mâna. Nu l-am luat imediat, încă preocupat de modul în care buzele ei se înfăşurau în jurul lui. Aceasta era o latură complet nouă a mea-una de paisprezece ani probabil- deşi nu eram dornic s-o explorez.
— Nu ar trebui să inspiri. Un trabuc se pufăie.
— Are un gust ciudat. De braţe încinse.
O lamă stricată de amuzament mi-a mijit pe buze.
— Suge-l de parcă ar fi un penis, nu o articulaţie.
Ea şi-a înclinat capul în lateral, strâmbându-şi de amuzament ochii. Dorințele mele nu erau în mod normal îndreptate către o anumită femeie.
Mai degrabă era o senzaţie înţepătoare, pe care trebuia s-o eliberez. Nu eram obişnuit să gravitez către orice fiinţă umană.
Dacă aş fi făcut-o, nu am nicio îndoială că asta ar fi venit cu efecte secundare, pe care nu aveam să le plac. Karlie a încercat din nou, pufăind uşor din ţigară, apoi mi-a dat-o înapoi. Vârfurile degetelor noastre s-au periat.
Un zing de electricitate mi-a atins coloana vertebrală, într-o senzaţie pe care nu o puteam descrie decât oribilă şi plăcută. Exact ca-n filmele vechi ale lui Louis de Funes. Voiam să o sărut şi să o arunc de la înălţime. De preferinţă în acelaşi timp. Din fericire pentru departamentul meu juridic, nu am făcut niciuna.
— Ce ar mai presupune să fiu..gazda ta?
— Atâta timp cât stai liniştită în marele tău spaţiu, vei avea tot ce pofteşti.
— De unde ştiu că voi fi în siguranţă cu angajaţii tăi?
— N-aş lăsa îngrijorarea asta să te ţină trează noaptea.
— Dacă sunt de acord, vreau ca tu să-mi serveşti prânzul zilnic.
Abia m-am putut împăca cu cel de azi.
— Nu te afli în situaţia ideală de a-mi pune condiţii. Prin urmare, răspunsul e nu.
— De ce?
Pentru că nu intru niciodată în conversaţii profunde, sau de orice natură cu femeile, nici măcar cele angajate să-mi sugă penisul. Dar spunându-i asta ar fi contraproductiv aparentei noastre înţelegeri.
— Ce e în neregulă cu prânzul şi vorbitul? continuă ea.
— Socializarea. Sunt ferm contra conceptului.
— Ce te-a făcut așa cum eşti?
— Așa cum sunt? am îngânat eu.
— Rece. Tacticos. Rupt.
Ochii ei mi-au rătăcit pe faţă, de parcă răspunsul ar fi fost scris clar pe ea.
— Un amestec de aşteptări zdrobitoare şi o educaţie lipsită de lumină.
Aceasta a fost singura modalitate de a trece prin viaţă, știind că am venit pe lume cu un enorm dezavantaj. Privirea ei s-a lipit de a mea.
— E doar o parte din poveste, sunt convinsă.
Şi-a periat vârful părului, continuând parcă animată:
— Mai am şi alte condiţii. Prima dintre ele fiind aceea de a intra la cursurile online ale facultăţii.
— Nu te afli tocmai într-un sejur de relaxare, i-am reamintit.
Mă privea ciudat, de parcă nu urmărea conversaţia.
— Nu este un capriciu. Iubesc cursurile facultăţii.
Din nou cuvântul acela.. iubesc. Mi-am stins trabucul, pierzându-mi răbdarea. Negociam contracte de membru cu politiceni renumiţi, afacerişti de top mondial, în mai puţin timp, decât îmi trebuia o înţelegere cu această femeie..fată.
— Eu fac regulile aici.
— Zău? a clipit ea inocent. Pentru că, corectează-mă dacă greșesc, dar păreai să-mi spui că dacă nu se încheie înțelegerea cu tata, te paşte puşcăria. Deci, dacă eu sunt mijlocul prin care scapi de asta, te prefaci că suntem egali.
Mi-am întins încheieturile.
— Nu.
— Nu, ce?
— Nu voi lua prânzul cu tine.
— De ce nu?
— Pentru că nu vreau.
A fost şocată pentru o secundă, înainte de a scoate o chicoteală. A fost chiar o chicoteală drăguţă. Moale şi sexy. Dacă aş avea o inimă, ea s-ar strânge.
— Ar trebui să te urăsc, nu?
— Nu te deranja. Ura este dragoste cu frică şi gelozie în amestec.
Faţa ei s-a răsucit încruntată spre mine, dar ştia că n-are încotro.
— Am terminat aici. Îi vei transmite bucătarului meniul zilnic pe care ţi-l doreşti, iar eu îţi voi face rost de cursurile facultăţii pe care-o urmezi.
Am vazut că se pregăteşte să adauge ceva şi i-am retezat-o:
— Nu te deranja, ştiu mai multe despre tine decât ar trebui. Printre care și facultatea pe care o urmezi.
Ea ridică o palmă.
— O singură întrebare înainte să accept.
Karlie
Şi-a trecut o mână prin părul des şi rebel, încât pieptul mi s-a strâns, în timp ce mă privea de parcă aş fi fost o bombă pe care trebuia s-o detoneze. Nu puteam să-mi dau seama dacă era supărat, remuşcat sau exasperat. Părea un amestec al tuturor celor trei. Niciodată nu-mi dădeam seama ce simte şi părea că uitându-mă în ochii lui era sinonim cu a-mi vedea propria reflecţie privindu-mă înapoi.
— Acesta a fost duplexul în care te retrăgeai după o zi de muncă, așa-i? Locuința ta, adică.
În această dimineaţă, în care practic nu mai vedeam să merg de foame, am plecat la vânătoare de secrete în camera lui. Am scotocit prin sertarele sale, folosind fiecare informaţie pe care o găsisem pentru a uni piesele încâlcite ale puzzle-ului, referitor la cine era Hades.
A lăsat mult de dorit. Îşi păstra camera goală şi impersonală. După ce-am cotrobăit prin dressing, nu mă îndoiam că Hades era incapabil de orice altceva, decât doar de lucruri aranjate atent. Hainele de acolo fusese aranjate nu numai în funcţie de sezon, ci şi de culoare, marcă şi croială. Nu părea tocmai un fan al dezvăluirilor. Ochii lui s-au îngustat spre cutia de trabucuri identică cu cea pe care o folosea şi astfel a ştiut că am dedus singură răspunsul la întrebarea mea.
— Mi-ai analizat lucrurile, a zis el intrigat.
— Talentul tău de deducere este uluitor, mi-am curbat eu sprânceana, dorindu-mi ca inima să nu mai sară peste cap, ca un copil nechibzuit în faţa soarelui, ori de câte ori îl priveam.
— Diavolul stă în detalii, dacă nu ştiai, l-am anunţat eu.
— Înţeleg că eşti gata pentru mâna mea de monstru? aproape că s-a aplecat el spre mine.
Mă simțisem eu hotărâtă să scot câte o crăpătură pe rând, până când, în cele din urmă, stratul de gheaţă cădea fără zgomot, ca un războinic care scapă de armura lui. Dar ce se întâmplă dacă şi interiorul era la fel de impersonal ca mediul în care locuia? Ei bine, atunci aveam să-l las pe tata să-şi facă meandrele cu el.