Emma
Filip împreună cu doi oameni se chinuie să bage pianul în living. Eu doar îi coordonez din gură. Georgy privește bucuroasă pianul cel mare. Dacă ăsta aduce armonie, cum spunea Georgy, atunci e bine venit să strălucească în livingul meu. Avem nevoie de multă armonie. Imediat ce-l pune la locul lui, eu și Georgy ne năpustim asupra clapelor pianului. Sunetele delicate ale pianului pătrund mai mult în tine când ești chiar lângă el. Dar noi nu avem idee cum să facem o melodie. Nu mă așteptam să fie atât de plăcut în realitate. Înainte, când îl auzeam la televizor, mă lua somnul. Acum nu m-aș mai dezlipi de el. E minunat. Trebuie să ne apucăm de melodia de bun venit pentru unchiul meu și mătușa. Să-i impresionăm. Ne apucăm hotărâte de asta, cu ajutorul telefonului, însă în mare parte, murim de râs și ne certatăm, în loc să exersăm. Filip se făcea că nu ne aude când trecea din când în când prin living, ca să ajungă în bucătărie. Al naibii! Fuge de noi.
Georgy a venit cu ideea să ne îmbrăcăm amândouă în rochii albe, ca să părem de o inocente. Ne cam dă de gol fața că nu suntem. Mă uit în oglindă cum îmi stă cu o rochie albă de a mamei, pe care a purtat-o o singură dată, deoarece o păstrase pentru ocazii. Oare i-ar fi plăcut să mă vadă cu ea sau ar fi comentat că i-am luat rochia? Rochia asta, față de a lui Georgy, are mâneci și stă mulată pe corp. A ei e o rochie lenjeră de vară, cu volănașe pe umeri, cu model de flori pe el, dar albul era la fel ca al meu, de parcă eram surori. Safirele de la cerceii și colierul ei îmi atrag atenția. Vreau și eu. Îmi pun niște bijuterii frumoase. Păcat că nu am și eu cu pietre prețioase ca ale ei. Sunt geloasă. Ne punem pe scaunele din fața pianului și așteptăm, chicotind, să vină unchiul meu împreună cu mătușa. Am emoții. Nu credeam că voi mai avea emoții, dar se pare că s-au schimbat cam multe la mine. Filip i-a deschis ușa și l-a invitat înauntru. Acum e momentul să strălucim.
- Cântă, îngerul meu, rostește Georgy.
Încep să apăs clapele ușor, cum am repetat, iar împreună reușim să dăm naștere unui cântecel divin. Nu-mi vine să cred ce fac. Cânt. Eu chiar cânt. Mi-am schimbat complet părea despre mine. Chiar pot realiza ceva. Ceva la care nu m-am gândit niciodată. Se simte atât de bine! Mă uit la propriile mele degete cum apasă singure pe clape și mă bucur. După ce terminăm, ne întoarcem, iar mătușa, unchiul și Filip ne aplaudă. Mulțumesc. Nu cred că am mai fost aplaudată pentru ceva ce am reușit să fac din prima. Mă emoționez. Îmi iau mătușa în brațe. Uite, mamă... Toată familia mea e fericită.
- Ce i-ați făcut nepoatei mele neascultătoare? se miră mătușa mea, făcându-ne să râdem.
- Dacă aș știi că aș fi întâmpinat așa în fiecare casă, aș umbla toată ziua pe drumuri. Sunteți superbe la fel ca doi îngerași, ne complimentează unchiul.
- Mulțumim. Am făcut asta special pentru voi. Ador pianul de mică și m-am gândit să-i fac cadou unul și Emme, spune Georgy, cu un zâmbet larg. Se descurcă mai bine decât mine la pian.
- A fost minunat, dragă. Vreau să mai fac parte la concertele voastre. Sunt fana voastră numărul 1.
Mătușa îi ia mâinile lui Georgy în ale ei și o privește cu blândețe ca pe o fiică. Amândouă sunt pasionate de artă, deci de aici vine și simpatia. Vărul meu locuiește de 5 ani în centru și îi vizitează cam rar. Sigur îi duc dorul. Mătușa mea mereu a fost sensibilă și iubitoare de artă. Casa ei și a unchiului e plină de încăperi care te întâmpină cu tot soiul de tablouri, picturi. Are și unul cu o fetiță cu un coș cu flori, pe hol. Mereu făceam concurs de clipit cu ea când eram mică. Fetiță câștiga de fiecare dată. Am avut amintiri chiar plăcute în casa lor. Pentru mine era mai mult un loc de joacă și am simțit o lungă perioadă, după ce ne-am mutat, că tot casa aceea era și casa mea. Mătușa mea cânta de fiecare dată când muncea și era fericită. Îmi plăcea când casa răsuna de vocea ei ușor răgușită. Ea și mama s-au înțeles bine, ca niște surori. Nu-mi amintesc să fi existat vreodată certuri în casă. Între ele a fost o relație ca între mine și Georgy. Am putea spune că unchiul seamănă cu Filip. Mama mereu își ataca fratele, dar nici el nu se lăsa la ea. El nu e prea vorbăreț și eu un om calm și ager la minte.
A fost o cină minunată în familie. Unchiul meu părea că s-a înțeles bine cu Filip, iar mătușa cu Georgy. Ba chiar, Georgy i-a arătat creațiile ei mătușii. Unchiul meu nu s-a putut abține să nu povestească niște întâmplări comice de când eram eu mică. Astăzi i-a făcut plăcere să vorbească. În loc să mă jenez, am decis să râd împreună cu restul. Dacă ar fi fost mama aici, sigur ar fi început să zică și ea niște momente amuzante cu el. Se tachinau cam des. Sigur unchiului îi lipsește asta. Nu am idee cum a suferit el. Nu a vrut să-mi arate, și-a ascuns durerea de mine. Părea mai bătrân decât arăta acum o lună. Se vedea că și el a trecut prin multe. Înainte ca ei să plece, mătușa a avut marea plăcere să ne cânte la pian două melodii dintre cele învățate în tinerețe. Modul în care își mișca degetele cu grație pe clapele pianului era fascinant. Ea mereu a știut să impresioneze. O admir mult și pe ea. Am fost înconjurată de femei care merită să-mi fie model... Nu știu dacă sunt în stare să fiu și eu așa. În fine. Trebuie să învăț cu Georgy să cântăm ca mătușa neapărat. Poate va fi pasiunea mea. O să dureze ceva până voi ajunge la nivelul mătușii, dar merită să fac un efort.
Îmi îmbrățișez rudele în semn de la revedere, le zic că sunt oricând bine veniți aici și că mi-ar mai plăcea încă o zi ca aceasta, apoi închid ușa. Mă uit la ceas. 18:52. Mai am aproximativ o oră până la cina romantică cu Billy și încă nu m-am apuc să mă aranjez. Trebuie să-i anunț pe Georgy și pe Filip ca întâmplarea din parc să nu se mai repete. Bat la ușa dormitorului mamei, dar nu mi-a răspuns nimeni. Intru, e casa mea, dreptul meu. În afară de motan, nu e nimeni. Dacă nu e nimeni în bucătărie, înseamnă că în baie... He he he... Emma, gândești cam mult. Îmi sare în ochi o agendă plină de paiete care au o culoare diferită pe o partea și pe cealaltă. Sigur e a lui Georgy. Trebuie inspectată. Paietele sunt albastre, iar când dau cu mâna peste ele se fac gri. Satisfăcător. Mă joc nițel cu ea, apoi o deschid și încep s-o răsfoiesc. Multe poezii și texte numerotate. Uaa... Ea chiar muncește și când stă. Eu aș obosi după două propoziții. Mă opresc la ultima pagină scrisă. Încep să citesc cu voce tare.
- ,,Respiri, te hrănești, te hidratezi pentru a trăi. Plângi când ești trist. Zâmbești când ești fericit. Iubești pentru a... a fi iubit înapoi? Răspunsul nu e nici fericit. Pune inima să continue asta."
Mă concentrez asupra textului, dar cineva intră în cameră.
- Îți place agenda mea, Emma?
Georgy vine și se uită la foaie, zâmbind, apoi se retrage, așezându-se în pat și luând telefonul. Aș putea să o întreb ce a făcut cu Filip în baie, dar dacă nu aș primi răspunsurile pe care le vreau, mi-ar strica imaginația. Tac.
- Le-am denumit texte mici cu mesaje mari. Am puține de dragoste și amuzante, dar am mai multe de suferință. Poate într-o zi voi face mai multe fericite.
- Sunt minunate orice temă ar avea.
Răsfoiesc agenda, văzând că mai are doar jumate din ea. Filip intră și el în cameră, se uită cu aceeași față obosită și plictisită la mine, pune un dosar pe birou și se așează lângă Georgy. De unde a luat dosarul? Din baie?
- Unde ai fost? îl întreb.
- Până la mașină să iau niște contracte al unui teren.
- Și tu unde ai fost? zic când mă întorc spre Georgy.
- La baie.
- Oh...
La naiba! Mi-au stricat imaginația.
- Am întrerupt ceva? întreabă Filip.
- Deloc. Am venit să vă spun că merg la o cină romantică cu Billy.
Se uită unul la altul. El dă din umerei, iar pe ea o bufnește râsul.
- Ne zici de parcă am fi părinții tăi.
Georgy se ridică din pat, încă amuzată și îmi pune mâinile pe umeri.
- Draga mea, să fii cuminte, să te întorci acasă devreme și să stai mai departe de acel derbedeu. În caz de ceva, nu uita de protecție. Abia aștept să-i cunosc părinții.
Îmi dau ochii peste cap.
- Nu mai are părinți de foarte mult timp. Are doar 2 frați mai mici. Cu cel mijlociu nu mai vorbește de mult.
- Trist. În orice caz, distracție plăcută în seara asta! Te anunț eu dacă va lua casa foc.
- Am înțeles. Hai să mă ajuți cu pregătitul.
- Bucuroasă ca întotdeauna.
Georgy se ridică și mă însosește în cameră. Filip se lungește fericit în pat. Mâine o să-l sâcâim. Nu scapă. Cu ajutorul prietenei mele, aleg o rochie neagră strâmtă. Îmi închide ea fermoarul la spate, apoi mă privește mândră ca o mamă. Nu știu la ce se gândește, dar e mândră de ceva. O las pe ea să mă macheze, deoarece m-a tot bătut la cap să o las și în timp ce mă machiază, și fredonează după melodia ,,Love me like you do", pe care și-a pus-o pe telefon. Bine că mă ține muzica trează, fiindcă dacă mai stau mult cu ochii închiși, voi adormi. Îmi place starea de spirit a lui Georgy. Fata asta mereu a fost o enigmă pentru mine. Mi-ar plăcea să pot s-o citesc, cum face ea. Mă întreb cum a fost la prima întâlnire a ei cu Filip? Tot așa fredona? Nu cred. Pariu că și-a scris testamentul în agendă.
- Cum te-ai simțit la prima ta întâlnire cu Filip? o întreb, cu ochii încă închiși.
Simt cum pensula îmi atinge ușor pleoapa. Oare așa simt și pânzele ei când le pictează?
- Ah! Întâlnirea mea cu Filip? Față de tine acum, eu abia puteam respira de emoții. Mă aranjasem mai frumos ca niciodată și tot nu mi se părea că arăt bine. Mă gândeam că mă va scoate la un restaurant foarte luxos. Nu știam din moment ce mi-a zis doar că e o surpriză. Chiar a fost o surpriză. Nici nu mâncasem de teamă, ca să pot mânca la restaurant. M-am trezit în fața unui râu și o barcă din lemn, fără mâncare, dar un cer înstelat. M-a durut stomacul pe tot parcursul întâlnirii, dar nu i-am zis de dragul lui și al frumuseții din acea noapte.
- Măcar eu nu voi muri de foame.
Georgy începe să râdă. Nu am crezut vreodată că zâmbetul unei persoane mă va putea fascina vreodată. E o prietenă minunată, așa ciudată cum e ea. Mereu îi place să aducă zâmbete. Nu-mi vină să cred că mi-am îndoit încrederea față de ea. Am fost o persoană proastă.
~☆~
Înainte să urc în taxi, Georgy mă ia în brațe și îmi urează noroc. Nu plec nicăieri. Tot aici mă întorc peste câteva ore. Îi privesc de pe geam. Filip o ia de mână pe Georgy. Mi-aș fi dorit să-mi fi văzut așa părinții măcar o dată. Numai fantezii ciudate am. Tata a renunțat repede să mă mai caute. Era de așteptat. Mă rog. Seara asta va fi frumoasă și trebuie să alung toate gândurile negative, dacă nu vreau să o stric.
~☆~
Billy mă așteptă în fața restaurantului. Ce elegant e! Arăta bine la costum. Și el rămâne mut când mă vede. Georgy a avut dreptate când mi-a zis că Billy nu-ș va mai putea lua ochii de la mine. Zâmbește și mă ia de mână.
- Ești fermecătoare în seara asta. Mă simt un bărbat norocos. Haide! Am ales cea mai bună masă.
Înainte să mă duc spre masă, rămân pe loc 2 secunde. Melodia restaurantului vine de la un pian. Oh, Doamne! Aducătorul de armonie. Superb sună. Ăsta e un semn că va fi o seară minunată. Fără griji.
- S-a întâmplat ceva, Emma?
- Nu. Îmi place mult melodia de aici.
Billy zâmbește, apoi îmi trage scaunul, iar eu mă așez. Imediat apare și chelnerul. Amândoi îi zicem chelnerului că vrem paste siciliene. În seara asta încerc un fel de mâncare nou. Să sperăm că-mi va place. Și dacă nu-mi va plăcea, tot voi mânca. Nu vreau să pățesc ca Georgy.
- Prietena ta e mai bine?
- Ai mai întrebat asta. O să-i zic că ai întrebat de ea. Hmmm... sau să-i zic lui Filip.
Rânjesc.
- Emma, eu nu...
- Are picioarele bandajate, continui, dar e la fel de zâmbitoare ca înainte. Nici nu zici că a pățit ceva.
- Nu am văzut până acum o fată care să o intereseze de altcineva mai mult decât de rănile ei.
- Fiecare e special în felul său.
- Aici nu te pot contrazice.
Se lasă o liniște între noi. Nu mi s-a mai întâmplat asta la o întâlnire. Vechea eu ar fi vorbit pe tot parcursul cinei. Acum mă simt de parcă mi-am pierdut subiectele. Am impresia că Billy îmi ascunde ceva. Nu știu. Ceva e diferit la el. E o energie nouă între noi. Nu sunt convinsă că mi-a spus tot trecutul lui cum trebuie. Cum a reușit să strângă bani atât de repede și să deschidă o brutărie? Mi se pare cam neobișnuit pornind de la 0. Poate l-a ajutat cineva. Sunt multe lucruri la el pe care vreau să le aflu în amănunt.
Iau meniul, ca Billy să nu vadă vreun disconfort venind din partea mea. Aș putea să-mi iau și un desert. Clătite? Sau poate un sufleu de ciocolată? Votat. Sufleu să fie. Am început să gândesc și eu cu stomacul, se pare.
- Pari o persoană nouă față de cealaltă pe care am întâlnit-o în parc, îmi spune Billy.
Las meniul jos și mă uit în ochii lui. Să fiu eu cea de vină pentru tăcerea asta? Din cauza mea... Poate că lui Billy nu-i place ce am devenit, iar el s-a îndrăgostit de vechea eu. Orice e posibil. La ce se așteapta când s-a cuplat cu o fată care trece printr-o perioadă grea?
- Ai remarcat și tu? S-au întâmplat cam multe de când mama nu mai e. Nu știu cum să mă exprim. Simt că totul a decurs repede, dar a durat mult. Crezi că m-am schimbat în bine sau rău?
De fapt, cum a zis Georgy în seara fetelor, nu m-am schimbat, m-am descoperit. Încă mai am o parte din cine am fost și înainte.
- Părerea mea nu prea contează. Părerea ta este importantă. Tu ce crezi?
Știu deja răspunsul. Nu trebuie să mă gândesc sau să mă îndoiesc.
- Sunt mai bună decât înainte.
Billy îmi zâmbește. Simt căldură venită din partea lui.
- Mă bucur pentru tine, Emma. Mulți se transformă în mai rău după niște evenimente care le schimbă viața. Ți-am zis eu că ești o fată minunată și puternică.
- Heh... Am avut și eu momentele mele în care am făcut niște decizii proaste, însă din fericire, am trecut peste ele cu bine.
- Toată lumea greșește, oricât de multă perfecțiune ai crede că ai.
Chelnerul vine cu comenzile noastre și atunci îi spun de sufleul cu ciocolată. Dă din cap și pleacă. Billy mă privește fericit și-mi urează poftă bună. Mâncăm în liniște. Eu mă bucur că pastele sunt bune, iar melodia pianului e divină. Ar fi o idee bună să mă apuc de pian. Chiar mi-ar aduce liniștea interioară de care am nevoie. Deja părcă mă văd stăpână pe acele clape, cântând o melodie a unui pianit foarte apreciat în fața unui public. Ar trebui să mă documentez despre ei. În afară de Beethoven și Mozart, nu am mai auzit de nimeni. Georgy cred că m-ar bate dacă ar știi că doar de ei am auzit, și nu cunosc alte nume renumite. Mi-ar plăcea să devin talentată în asta. Cum ar fi să ajung în fața unei săli, iar la final lumea să arunce cu trandafiri roșii pe scenă în jurul meu? Absolut magnific.
- Emma? La ce te gândești?
Vocea lui Billy tocmai îmi întrerupe imaginația.
- Eu? La nimic.
- Minți. Tocmai visai cu ochii deschiși. Îți străluceau ochii.
Billy chicotește.
- Bine, bine. Vreau să mă fac pianistă.
- Pianistă? Tu? Surprizător! Chiar te-ai schimbat mult.
- Poate sună aiurea, dar chiar vreau să mă apuc serios de pian. Mi-am descoperit o pasiune chiar bună. Prima dată voi încerca pe cont propriu, apoi poate voi pune un profesor să mă mediteze.
- Asta explică sclipirea din ochii tăi când ai intrat aici.
Chicotesc.
- Vei veni la spectacolele mele?
- Sigur că da. Nu le-aș rata. Primul în primul loc din față aș fii. Mi-ar plăcea mult să-ți admir mâinile delicate, mișcându-se cu grație pe clapele pianului.
Vorbele lui mă fac să roșesc, apoi începem să vorbim mai detaliat despre ideiile noastre pentru viitor. Billy nu pare să aibă ceva împotrivă sau să-mi spună că drumurile noastre nu s-ar mai intersecta. El mă susține. Sper doar să nu ne despărțim.
După ce-mi termin sufleul, Billy plătește nota, apoi se oferă să mă conducă la un taxi. Văd unul deja parcat în apropiere și mergem la el. A fost o seară plăcută. La început am avut impresia că am călcat strâmb, dar după totul a fost minunat. Billy îmi ia mâinile între ale lui și se uită în ochii mei. Pare trist, dar îmi zâmbește.
- Emma, vreau să știi că te iubesc și îmi pare rău.
- Îți pare rău pentru ce?
- Pentru...
Îmi dă drumul la mâini, refuzând să mă mai privească și scoate o batistă din buzunar, fără să-și mai termine propoziția. A răcit? Brusc își pune brațul său mare în jurul gâtului meu, iar cu cealaltă mână îmi pune batista la gură. Ce se...? Încerc în zadar să mă zbat, ba chiar îl calc și pe picior și strig după ajutor, dar batista face ca strigătul meu să sune ca niște mormăieli înfundate. E un gaz în ea. Deja mi-a întrat pe nări. NU RESPIRA, EMMA! Încerc să mă zbat mai tare și să-l lovesc pe Billy, dar el nici măcar nu tresare. E prea puternic față de mine. Ce se întâmplă? Georgy? Filip? Billy? Jack? Gazul care provenea din batistă e greu și asemănător cu cel de la spital când te adoarme înainte de operație. Am inhalat prea mult. Nu pot scăpa.
- Asta, îi aud vocea lui Billy pentru ultima dată, de parcă ar fi departe, dar el e aici și mă ține prizonieră în bratele sale mari și puternice.