,,Cine te face sa zâmbești, îți face ziua mai frumoasă fără să îți dai seama"
—Bună ziua, Stormy! Mă întâmpină Brianna când intru pe ușa firmei. Te așteaptă cineva la tine în birou.
—Oare cine ar putea fii?! apare Marko din spatele meu prinzându-mi mâna strâns.
Nu știu dacă este bine să ne afișăm atât de repede după ce s-a întâmplat. Dar se pare că brunetul este de altă părere.
—Cine o așteaptă pe domnișoara avocat în birou? Întreabă Marko curios.
—Nu am fost anunțată, răspunde Brianna puțin speriată de tonul bărbatului.
—Bine, mulțumesc că m-ai anunțat! Ești liberă, îi zâmbesc eliberând-o de privirea dură a brunetului.
Nu știu ce s-a întâmplat cu Marko cât timp a fost plecat, dar a devenit foarte rece și aspru cu persoanele din jurul său. Trebuie să rezolv acest aspect, altfel va avea de pierdut foarte multe.
Urcăm pe scări și ajungem în fața birourilor noastre. Parcă nu mai regret atât de mult că se află unul lângă altul... și sa nu uităm de peretele din sticlă care ne desparte sau balconul comun.
—Te aștept într-o oră la mine, îmi zâmbește scoțându-și un teanc de chei din buzunar.
Cred că biroul său este singurul închis în permanență din toată firma. Nu pot să îmi imaginez câte secrete ar putea ascunde acolo.
—Dacă termin treaba cu siguranță voi veni, îl anunț.
—Nu uita că aici eu fac regulile, spune făcându-mi cu ochiul.
—Hmm, am uitat că am intrat pe teritoriul tău din nou, râd fals.
—Termină‐ți treaba, spune rezemându-se de ușă. Te aștept!
Îl iau în brațe și din neatenție apăs pe clanța care se deschide. Din fericire Marko are reflexe minunate și pentru a mia oară reușește să ne susțină pe amândoi. Cred că mereu va fi așa, eu voi încerca să mențin echilibrul, iar el va susține balanța. Vom munci amândoi pentru această relație ca să o ținem intactă și pentru asta trebuie amândoi să dăm 50% cu 50% , altfel totul se va prăbuși.
—Nu îmi amintesc să fi lăsat ușa deschisă, se încruntă suspicios.
—Poate ai uitat să o închizi ieri sau probabil a trecut Christian pe aici.
—Tata nu are cheia biroului meu... spune oftând. În fine, nu îți bate tu capul cu asta, o rezolv eu cumva. Du-te și termină-ți treaba acum, timpul trece.
Deschid ușa, iar prezența lui Andrew nu rămâne neobservată. Stă pe canapea și își ridică rapid privirea când închid ușa în urma mea. Mă simt foarte prost pentru că l-am lăsat să plece singur acasă aseară. Mor de rușine și chiar nu știu ce să îi spun.
Îmi agăț geaca în cuier și iau loc pe scaunul meu. Scot o agendă așteptând să zică ceva, încercând să par cât mai ocupată, sperând să avem o discuție cât mai scurtă.
—Îl poți suna pe Adams și să îi spui să nu se mai holbeze atât la mine? sparge liniștea.
Îmi întorc capul spre biroul alăturat, după ce îi dau un mesaj scurt brunetului. Îl zăresc cum se joacă nervos cu un stilou. Mă fixează rapid și îmi face semn spre ceasul de pe mâna sa, semn că nu am mult timp la dispoziție... sau nu vrea să îmi acorde mai mult.
—Gata! Ce s-a întâmplat? Îl întreb încercând să fac un dialog.
—Ce s-a întâmplat? S-a întâmplat că m-ai lăsat ca pe un prost aseară și ai rămas cu Marko, spune nervos.
—Andrew... încerc să îl opresc pentru a-i explica situația, însă sunt întreruptă.
—Uite, înțeleg că a trebuit să vă rezolvați problemele, dar puteai să o faci în oricare altă zi. Am mers acolo pentru tine și cu tine, iar la sfârșit am plecat singur. Nu mi se pare normal.
—Andrew, te poți calma o secundă și să mă asculți? îl întrerup.
—Da, după ce îmi răspunzi la o simplă întrebare. Ce îți place atât de mult la băiatul ăsta? Adică eu nu văd nimic bun la el. Te-a distrus, iar acum încearcă să repare ceea ce-a făcut. Dar crede-mă după ce spargi un pahar, chiar dacă încerci să îl refaci la loc, nu va mai fi la fel.
Are dreptate. Marko încearcă să repare ceea ce a distrus și da, poate nu va mai fi la fel ca înainte. Dar acum ca să îi răspund și la întrebare:
—La Marko îmi place că indiferent în ce situație l-am pus, el nu a renunțat la mine și încearcă să clădească înapoi zidul pe care l-a distrus... chiar dacă eu am aruncat toate cărămizile în prăpastie. Este un bărbat foarte ambițios și foarte puternic. Nu știu ce impresie ți-a lăsat, dar te rog nu intra în nicio polemică cu el.
Dacă Andrew este supărat pe cineva, aceea persoană sunt eu. Dacă vrea să își verse nervii pe cineva, aceea persoană sunt eu. Nu vreau să ajungă să se certe cu Marko, deoarece brunetul are toate atuurile pentru a putea să-i facă rău. Andrew nu știe ce se ascunde în spatele familiei Adams, iar asta îl dezavantajează teribil.
Ar fi trebuit să păstrez distanța dintre mine și Andrew. Ar fi trebuit să fi rămas la statutul de avocat și client, mai ales știind că sunt șanse ca Marko să se întoarcă înainte să termin cazul bărbatului.
Nu vreau să recunosc, dar Andrew a înlocuit pe sfârșit locul brunetului, iar asta a fost greșeala mea... am crezut că pot să-l înlocuiesc pe Marko înainte ca sentimentele să fi dispărut de tot, iar acum am ajuns să conștientizez că nu poți înlocui pe nimeni atâta timp cât există ele încă există. Am încercat să neg acest lucru, îmi spuneam că nu-l mai iubesc și nu-l mai vreau în viața mea. Nu o să mint, negarea aceasta a funcționat până într-un anumit punct, până când am văzut că orice aș face nu pot să înlocuiesc lipsa brunetului cu nimeni sau nimic. Am încercat să îl țin pe Andrew ca pansament crezând că îmi poate vindeca rănile din trecut, dar se pare că doar cel care ți le-a provocat le poate face să dispară definitiv. Totuși Andrew știa în ce are să se bage, a încercat să între în cercul cu lei crezând că va fi foarte ușor să îi îmblânzească și îmi pare rău că nu a aluat în calcul și șansele de a fi mușcat.
—Îmi pare rău, Andrew!
—Și mie! Îmi pare rău că nu te-am putut face să uiți de un om atât de rău, replică acid.
De când a venit mi-a repetat că Marko nu este un om bun, ca Marko este un om rău. Înafara faptului că nu-l cunoaște, aș vrea să îl contrazic și să îi spun că Marko Adams, după imaginea pe care și-a creat-o și a expus-o pentru lumea de-afară, este un om foarte frumos pentru persoanele care îl cunosc cu adevărat, și zic asta deoarece are o familie și niște prieteni minunați care țin la el. Ambalajul pe care îl prezintă este doar pentru a putea proteja ceea ce se află pe interior. Nu spun că Marko este vreun sfânt sau că nu are părți rele, dar în fiecare om zace cât-un demon și un înger. Acum de noi depinde pe care vrem să-l arătăm în fața lumii sau pe care îl lăsăm să ne controleze.
Lumea ar trebui să judece mai puțin. Trăim în zilele în care toată lumea își dă cu părerea despre toată lumea, chiar și după felul în care respiră. Eu nu merg pe premiza ,,Ești ceea ce mănânci,, deoarece nu îmi amintesc de când se servește răutatea ca fel principal de mâncare sau ,,Spune-mi cu cine umbli ca să îți spun cine ești,, deoarece poți fi înconjurat de mulți oameni răi, dar tu să nu-ți dorești să fii ca ei și invers, să fii un om rău, dar să nimerești printre oameni buni.
Întotdeauna va ține de noi cum vrem să fim, iar dacă vrem să judecăm pe cineva, prima dată să ne gândim dacă noi nu avem defecte și suntem perfecți.
—Andrew, eu zic să terminăm aici această conversație și să ne vedem la tribunal pentru a sfârși acest caz cu bine. Până atunci hai să păstrăm distanța.
—Să păstrăm distanța? Îngână ridicându-se de pe canapea. Să înțeleg că te-ai împăcat cu Adams după ce ai suferit atât de mult? mă întreabă apropiindu-se foarte mult de mine.
Încerc să mă îndepărtez de el cu gândul că brunetul ne-ar putea vedea, însă Andrew mă prinde de ambele încheieturi și mă ține aproape de el.
—Andrew, dă-mi drumul, îl rog simțindu-mă ca pe ace.
—Nu, până nu îmi răspunzi la întrebare, spune nervos, simțind tot mai tare cum mă strânge de încheieturi. Te-ai împăcat cu Marko Adams? se răsti la mine făcându-mă să închid ochii instinctiv
Se pare că și Andrew are un demon pe care îl ascunde în interiorul său.
Simt cum mâinile îmi sunt eliberate, iar asta mă face să cred ca Andrew are de gând sa plece după toate reproșurile pe care mi le-a adus.
Deschid ochii încet și îl observ pe Marko care este poziționat între noi.
—Stormy, lasă-ne să discutăm singuri. Așteaptă-mă jos.
Se uită câteva secunde la mine, timp care mi-a fost de ajuns să îmi dau seama din privirea sa cât este de agitat. Îi cuprind brațul și îmi împletesc degetele printre degetele sale. Dacă vorbele mele nu-l vor liniști, știu că atingerea mea o va face. Simt cum își încordează brațul, dar îl relaxează ușor după ce aruncă o privire în ochii mei. Știe că nu voi pleca, deși mi-a văzut frica din privire. Dacă va ține cont cu adevărat de prezența mea, va rămâne calm.
—Nu este treaba ta să ții evidența relației noastre, dacă ne-am împăcat sau nu. Iar Stormy nu mai este problema ta. Să zicem că îți mulțumesc că ai fost lângă ea cât timp am lipsit, dar ghici ce? M-am întors, iar acum te poți retrage. Dacă nu vrei să plătești pentru fiecare atingere pe care ai avut-o cu ea, ar fi bine să păstrezi distanța, măcar până poimâine când va fi ultima dată când o vei mai vedea.
—Până poimâine? îi atrag atenția la ziua specificată.
Doar nu îmi schimbă cazul acum pe ultima sută de metri... adică săptămâna viitoare trebuia să mergem în instanță și să termin cazul.
—Da. Tocmai am vorbit la tribunal și au fost de acord să terminăm asta mai repede. Ar trebui să îmi mulțumești Brayden. Cazul a fost reprogramat pentru poimâine, ne anunță brunetul, așa că eu zic să părăsești clădirea și să te duci să te pregătești. La revedere! îi face semn spre ușă, Andrew părăsind biroul nervos fără a mai spune nimic.
Marko se întoarce cu fața spre mine și îmi dă o șuviță de păr după ureche.
—Dacă nu m-ai fi luat de mână, Brayden ar fi primit acum fix ceea ce merită. Să nu mai faci asta niciodată, mă privește serios.
Urăsc faptul că Marko ar alege întotdeauna calea mai murdară decât să lase din orgoliu.
—Nu îmi place să te controlez sau să îți zic ce să faci, dar dacă vom mai fi în astfel de situații și îți zic să pleci, încearcă să mă asculți, spune ieșind din birou.
Se pare că și-a călcat peste orgoliu, iar asta îl doare. Nu îmi pare rău că am oprit o posibilă bătaie, deși Marko e deranjat că am evitat asta. Cum ziceam, brunetul a venit schimbat din Istanbul, iar eu accept provocarea de-al vindeca pentru a doua oară.
Îl văd intrând în biroul său și cred că cel mai bine ar fi să merg după el pentru a-l scoate din această stare.
Urăsc faptul că într-un minut starea noastră de spirit se poate schimba atât de radical.
Adică, am fost atât de fericiți pentru ceea ce s-a întâmplat între noi, iar acum a început să plouă din nou.
Intru în birou și îl văd trântit pe canapea. Mă așez lângă el, brunetul punându-și mai apoi capul pe genunchii mei. Îmi plimb o mână prin părul lui și încep să mă joc cu câteva șuvițe.
—Voi fi mereu alături de tine, dar atunci când greșești îți voi spune întotdeauna asta, spun calmă trecându-mi degetele peste maxilarul său. Nu vreau să te superi pe mine pentru faptul că încerc să aplanez niște conflicte.
—Stormy, știi prea bine că nu suport să las lucrurile în favoarea altuia.
—Marko, dar nu ai lăsat nimic în favoarea lui Andrew, din potrivă, după mine tu ai câștigat, încerc să îi explic. Îmi pare rău că ți-ai călcat orgoliul pentru mine, zic ridicându-mă de pe canapea urmată de acesta care se poziționează în fața mea.
—Nu o să mă cert cu tine pentru Brayden, vreau să înțelegi asta. Pentru tine mi-aș mai călca o dată peste orgoliu și aș calca pe orice ca să ajung la tine.
—Atunci te-a deranjat atât de tare faptul că nu am vrut să plec de lângă tine?
—Nu, Stormy! M-a deranjat că nu i-ai răspuns atunci când te-a întrebat dacă ne-am împăcat sau nu. Oare dacă nu aș fi venit, ce răspuns i-ai fi dat?
Îl privesc uimită și nu pot să cred că asta la supărat atât de tare. Nu vreau să creadă că întrebarea blondului ar fi rămas fără răspuns. Evident că i-aș fi spus că suntem din nou împreună. Nu știu de ce Marko s-a gândit că aș fi spus nu.
—Dacă nu ai fi venit, Andrew și-ar fi primit răspunsul. I-aș fi spus ca am avut cea mai frumoasă dimineață și cel mai bun mic dejun după mult timp, iar ceea ce a urmat după aceea nu cred ca ar fi trebuit să îi descriu, spun încrucișându-mi brațele după gâtul său. I-aș fi mai spus că mi-am regăsit cealaltă jumătate de inimă și chiar dacă a dezamăgit-o pe cealaltă, voi avea grijă să le cos cu mare atenție să nu se mai piardă a doua oară.
Mă sărută apăsat, după care mă îmbrățișează protectiv.
—Voi avea grijă eu să nu se mai piardă, îmi șoptește la ureche. De data asta va fi diferit, îți promit.
—Hai să lăsăm promisiunile la o parte deocamdată, îmi ridic privirea către el.
—Știu că nu mai ai încredere în mine, iar promisiunea asta poate nu mai are credibilitate pentru tine. Nu te judec și încerc să te înțeleg. Dar îți jur că voi face orice să îți recapăt încrederea și te voi face cea mai fericită, fiindcă meriți! Meriți tot ce îți dorești, deoarece ai primit ceea ce nu meritai, iar eu voi avea grijă de asta.
—Mulțumesc!
—Pentru?
—Pentru că ești aici!