Un altfel de Crăciun ✔️

Capitolul 10

Erik Harding

  Știi acel moment în care simți că toată lumea îți este dată peste cap?
   În care simți că ai pierdut tot ce aveai cel mai scump pe lume?

   Cum a putut să mă saboteze? Ea? Femeia care mi-a cucerit inima și a fugit cu tot cu bătăile ei.
  
   Afurisitul de Darwin! Ce bine era dacă îi trăgeam doi pumni bine plasați!
  
    Când am văzut-o lângă boxa lui Dion, am simțit pur și simplu că nu pot să dau vina pe ea pentru tot ce s-a întâmplat!
Dar acea sticluță, a fost găsită în geanta ei, și chiar dacă nu îmi place asta, acesta este adevărul.

   Dar ochii ei... oh, acei ochi care nu pot minți, nu au făcut-o nici de această dată.
    Privirea ei care s-a oprit pe sufletul meu, pe ceea ce îmi e rușine să arăt lumii.
   Ea și lumina pe care o împrăștie, ea și farmecul iernii surprins pe pielea ei...

    De ce am izgonit-o dacă știu că nu vreau să plece?

   Dar Dion este bolnav, iar cursa de mâine este singura șansă ca să poată salva conacul.

   Am nevoie de norocul ei ca să pot câștiga, am nevoie de ea.
   Dar dacă mă v-a sabota din nou? Nu mai am puterea să las încă o speranță să devină cioburi.

  Nu mai avea puterea să mai piardă iar, nu după ce a pierdut-o pe ea.
   Și acum își aduce aminte de ea, de seara în care s-au întâlnit, de clipa în care a cunoscut-o în lumina zilei, și de cât de tare și-a îndesat mâinile în buzunarele pantalonilor tocmai ca să nu îi fi îndepărtat șuvița de păr de pe obraz și să îi fi atins pielea.
  Dar ea era arțăgoasă. Și încă este. Dar era atras de ea, de femeia pe care a izgonit-o ca pe un simplu sclav.
   Se simțea groaznic știind că urmează aceleași cale ca bunicul său.

   Se ridică amorțit din fotoliu și urcă la etajul cu dormitoare.

    Era aproape miezul nopții, iar bunica lui tot cosea ghirlande pentru ziua de Crăciun.

   Crăciun... o zi pe care conacul Belle Meade a uitat-o cu mult timp în urmă.

   Dar bunica lui încă visează la ziua în care căsuța ei v-a fi iar ca înainte. Iar Erik avea să îi îndeplinească această dorință chiar dacă îl v-a face pe Darwin să plătească prin metodele lui.

   Un palat în toată splendoarea sa.
O operă de artă, una pe care orice artist ar desena-o pe o bucată de pânză.

   Bate ușor în ușa întredeschisă și după ce își strecoară capul pe ea, își privește bunica, care pe zi ce trece întinerește fără să îl avertizeze.

   — Deranjez?

   Zâmbetul femeii care l-a acceptat cu tot cu greșelile lui de neiertat este un licăr de speranță în marea suferinței.

    — Nici vorbă! Intră! Vreau să îți arăt ceva!

   Se așează în pat lângă ea și își odihnește capul pe picioarele acesteia.

   — Ce m-aș face fără tine bunico?

   — Dragul meu, încă ești întristat din cauza cursei?

   Chipul lui Erik nu o privea, dar era întreptat în jos și refuza să îi vadă privirea.
   În ultimul timp ochii celor dragi au fost cei mai puternici dușmani.

    — Am pierdut bunico! Și totul din cauza...

   — Femeii de care te-ai îndrăgostit?