Sasha

Capitolul 9

⋅•⋅⊰∙∘☽༓☾∘∙⊱⋅•⋅

     Am ajuns înapoi acasă cu viteza luminii parcă. Fiindcă nu-mi aminteam câtuși de puțin când străbătusem tot drumul dintre apartamentul familiei Hall și al meu.

Nu mai fusesem de mult timp atât de supărată pe cineva, cum eram pe Sunny în momentul acela. Habar n-aveam ce făcusem să merit vorbele ei.

Nici n-am intrat bine în camera mea, că telefonul a și început să sune. M-am uitat doar în treacăt la el, înainte să-l arunc pe pat. Julie se preocupa pentru mine. Și chiar îmi părea rău că nu-i răspundeam, dar nu mă simțeam capabilă să port o discuție nici măcar cu ea.

Trebuia neapărat să-mi calmez starea de frustrare și nervi pe care dacă nu o stingeam eu singură, în liniște, aveam s-o descarc involuntar pe cineva și nu aveam de gând să-i urmez exemplul lui Sunny.

Eram indignată până în măduva oaselor de felul în care prietena mea s-a găsit să gestioneze situația.

Dar mai tare mă durea faptul că de acum înainte aveau să mă roadă pentru totdeauna acele vorbe. Ideea că ea chiar nu credea că mie îmi păsa mult de ea. Plus toate celelalte răutăți care mă făceau să mă întreb dacă ea chiar așa mă vedea.

Nu mai aveam nicio șansă acum măcar să-mi termin tema. Îmi pierdusem complet concentrarea.

Aș fi vrut să nu doară că singura persoană căreia eu îi dedicasem întotdeauna toată atenția mea, mă subaprecia. Chiar foarte mult, din ceea ce descoperisem azi.

De parcă nici nu mă cunoștea. Ca și cum tot timpul petrecut împreună nici măcar nu conta.

Poate că asta era problema mea. Mă interesa mai mult de ceilalți și prea puțin de propria persoană. Poate că era cazul să mă axez mai mult pe mine de acum înainte.

M-am tolănit în pat și mi-am pus un film. Apoi m-am plictisit și m-a furat somnul.

M-a trezit telefonul, care iarăși suna și vibra totodată.

Tot Julie insista. Aș fi fost un om oribil dacă aș fi continuat să o evit, așa că am acceptat apelul.

Am apăsat pe opțiunea pentru difuzor, apoi m-am întins, căscând.

― Scar, a început ea, parcă reticentă. Ce faci? Ești bine?

Julie avea un bun simț aproape ieșit din comun. Eram convinsă că nu mai existau persoane ca ea.

― Sunt bine. Vrei să vii la mine?

― Puțin mai târziu, da? Îl ajut pe Tommy, că are de prezentat un proiect luni dimineață. Când termin, te sun înapoi.

― Bine. Poate reușesc să-mi duc la bun sfârșit și eu tema până atunci.

― O.K.

Tommy era fratele ei mai mic. Părinții săi munceau mult, având o afacere cu imobiliare și adesea el rămânea în grija lui Julie.

O admiram atât de tare! Mereu se descurca în orice situație și foarte rar se plângea de ceva. Se obișnuise să depășească orice greutate se ivea.

Julie părea adeseori mult mai matură în comportament și gândire decât indica vârsta ei.

La fel ca mine, n-a avut niciodată un iubit, dar ea respingea mereu doar simpla idee că ar fi fost posibil așa ceva. Vedea băieții ca pe o molimă apărută ca să distrugă viața sexului feminin. Singurii pe care-i agrea erau Winter, Sasha și James. Și asta doar fiindcă ne apropiaserăm destul de mult de ei.