Sasha

Capitolul 8

    Dar de aseară, de când Burov insinuase acele lucruri, mă bântuiau întruna gânduri inadecvate, de care nu puteam scăpa.

    M-am scuturat de acele idei absurde și i-am focalizat fața. Observând atunci cutele apărute între sprâncenele lui.

    ― Scarlett?

    ― Ă, îmi era sete și..., am arătat cu mâna undeva prin încăpere.

    Se schimbase oare ceva la el? Să fi fost frizura? Sau poate nu îl remarcasem niciodată cu adevărat.

    Trăsăturile sale, destul de masculine, nu puteau fi trecute cu vederea. Sprâncene groase, ochi de un căprui deschis, nasul drept și ușor ascuțit spre vârf, totul culminând cu buzele sale cărnoase, care ieșeau cel mai tare în evidență.

    Îl studiam, constatând cum nu simțeam absolut nimic după toată această analiză fizică. Nimic în comparație cu torentul de senzații care mă străbătea la orice apariție de-a lui Sasha.

    Firesc și normal, fix așa trebuia să fie. Speram doar ca și el să gândească la fel.

    ― Și ai venit după apă, bănuiesc, a spus amuzat de încurcătura mea.

    ― Da, am aprobat din cap, zâmbindu-i larg.

    M-am deplasat deja să obțin lucrul pentru care venisem.

    ― Mergi la lucru? l-am întrebat, apucând carafa si ridicând-o ca să torn în pahar.

    ― Da. Am niște întâlniri de afaceri azi, a explicat, venind mai aproape. S-a sprijinit cu palmele de marginea blatului de la dulap și a rămas acolo, urmărindu-mă.

    ― Ești bine? Pari obosit.

    Pungile de sub ochii săi erau destul de vizibile.

    Am sorbit însetată din recipientul pe care îl umplusem, apoi mai fără grabă spre final, când tocmai îl terminam.

    Hall a pufăit ușor pe nas, zâmbind stins.

    ― Nici nu mai știu, Scarlett. Viața mea personală a devenit atât de inexistentă, încât n-a mai rămas nimic din ea.

    ― Uite, am arătat cu degetul spre el, ăsta ar fi un prim pas.

    ― Ce? m-a privit confuz.

    ― Identificarea problemei. Cel mai important e că ai recunoscut. De acum poți începe să perseverezi în privința acestui aspect.

    Culoarea albă a mobilei, contrasta puternic cu hainele lui negre. Ieșea în evidență în interiorul încăperii precum o linie trasată cu un cărbune pe o coală de hârtie.

    ― Nu cred că mai există cale de întoarcere pentru mine, Scarlett, din păcate, a zis părând resemnat.

    ― Doamne, Winter, nu vorbi așa, mă cam alarmase. Orice pe lumea asta se poate rezolva.

    S-a uitat la mine având o tandrețe aparte în expresia afișată. N-o mai remarcasem niciodată.

    ― Aș vrea să te cred, chiar mi-ar plăcea.

    Am rămas tăcută pentru câteva clipe. Nu voiam să insist cu niște încurajări care poate nici nu ajutau în vreun sens, căci nu cunoșteam situația care îl măcina.

    Era inutil acum să mă arunc în sfaturi. Și complet nepotrivit.

    În schimb am făcut altceva. M-am dus lângă el și mi-am așezat palma peste a sa, oferindu-i toată înțelegerea mea.