Epic

capitolul 33

— De ce?, îl întrebase așezându-și mâna pe pieptul său.

— Să nu te pierd..., oftase acesta.

Dar frica lui nu era conectată cu ce se întamplase, ci cu cel care determinase evenimentele acelei seri.

— Nu mă vei pierde niciodată, îl asigură, deși ea însăși avea lacrimi în ochi. Fusese atât de aproape să îl piardă.

Benjamin îi prinsese mâinile, iar ochii lui sclipiseră de groază:

— I-am văzut chipul...

— Chipul cui?, îi susținuse privirea Hillary.

— Samuel...

Și cu un nume începeau problemele lor, probleme pe care a doua zi ea le neglijase. Încercase să uite de ele, încercase să se deconecteze până ce întâlnirea cu Samuel fusese reală și de neevitat.

— Care dintre voi e Esther?, continuă vocea să le întrebe.

Ridicându-și ochii, Hillary înțelesese. Fuseseră răpite de bărbatul care îl exploatase pe Benjamin o viață. Erau în mijlocul unei vendete, iar ele erau moneda de schimb. Din cauza asta Ben putea pica într-o plasă. Forțându-și puterile, Hillary articulă, dorind să se asigure că era așa cum judecase:

— Samuel?

Ochii individului sclipiseră imediat, semn că Hillary nu se înșelase. Și-ar fi dorit să se înșele...

— Știi cum mă cheamă, deci...

— Samuel..., oftă Hillary și își închise din nou ochii, cotropită de o senzație de rău de nedescris.

Totul devenea clar în mintea ei, se așeza conform evenimentelor din urmă cu o zi.

După ce Nick fusese rănit, iar Esther aflase totul cu un șoc pe care și-l suprimase numaidecât, contesa se sustrăsese de la căpătâiul muribundului numaidecât. Între timp, Benjamin o informase cu privire la ce văzuse în noapte, își exprimase marea temere; Samuel atacase din nou, de data asta se întâmplase să fie casa lor și, mai mult de-atât, era posibil să îl fi recunoscut.

— N-a îmbătrânit o zi, oftase acesta în timp ce își spăla mâinile de sângele lui Nick.

— Crezi că te-a recunoscut?, îl întrebase Hillary înțelegându-i neliniștea.

— Judecându-i expresia de pe față, da.

Și asta îl îngrozise. Văzuse cutremerul în ochii lui. Nu era însă nimic din ce puteau face, așa că Hillary își propusese să uite. Trebuia să aștepte venirea lui Mary pentru că voia să îi spună cu ce se confrunta muribundul și, în final, voia să îi propună să îi spună cuvintele de care avea nevoie pentru a trece în lumea celor drepți cu sufletul împăcat. Simțind că se sufocă în casa în care zăcea Lovejoy, Hillary se dusese să culeagă flori. Cu un bucheteț de lalele în mâini se așezase lângă lacul din apropiere și oftase. Era sătulă de moarte. Își mângâiase pântecul și își mușcase buzele. Cumva, în inima ei, simțea că nu se terminase, că răul abia acum venea. Și avusese dreptate. Esther o urmărise de cum ieșise din casă. Își amintea că se certaseră. Esther o considera vinovată de starea lui Nick, deși Hillary îi mărturisi că Lovejoy îl apărase pe Ben și că pentru asta avea să îi fie veșnic recunoscătoare. Înfuriată de letargia lui Hillary, Esther izbucnise: