MELCHIZEDEK

Prolog

Perth, Scoția (1974)

Era ora cinci și jumătate după-amiază, aproape de asfințit, atunci când Darshan Nikos Sinclair intră în cârciuma de la marginea satului, singura de altfel, locul în care se strângeau toți bărbații osteniți de atâta muncă care căutau să scape câteva ore de gura nevestelor lor și de odraslele acestora. Darshan își slăbi nodul fularului stacojiu pe care și-l strânse în jurul gâtului și își deschide primii doi nasturi ai pardesiului său lung și jerpelit în timp ce măsura dintr-un ochi încăperea, oprindu-se lângă bar.

— Ca de obicei, Sava, îi zice bărbatului din spatele blatului de lemn, îndreptându-se apoi spre masa cea mai din spate a încăperii, unde prietenii lui de pahar deja îl așteptau, fiind nedezlipiți de pe scaune încă de la deschiderea cârciumii.

Darshan ajunse lângă masa la care se așeza în fiecare zi și cu un zâmbet crispat le strânse mâna bărbătește celor trei țărani de vârstă mijlocie, care abandonaseră cărțiile de joc pe masă la vederea amicului lor.

— Pe unde ai umblat, bătrâne? îl întrebă Felix Withmore, cel mai apropiat de Darshan dintre cei trei țărani. Am crezut că nu o să mai apari, că, poate, nevastă-ta te-a închis în casă din cauză că ai lăsat-o să nască singură alaltăieri, râde țăranul, iar Darshan se așează pe scaunul din capul mesei, singurul loc care mai era liber, și-și freacă palmele, rânjind bezmetic.

Începutul iernii venea neanunțat în Perth și se anunța a fi unul greu pentru sătenii fără posibilități și cu un trai modest ca familia Sinclair. Majoritatea oamenior din această parte a orașului veneau din familii sărace și erau încărcați în datorii până peste cap pe care nu aveau cum să le plătească. Nu o dată se gândi Darshan Sinclair că viața nu era dreaptă cu ei. Dacă ar fi fost câtuși de puțin, atunci el nu ar fi trebuit să ia o asemenea hotărâre, zbătându-se acum între ciocan și nicovală.

— A născut Amaryllis? întrebară uluiți ceilalți doi țarani, iar Darshan dădu din cap înțepat, luând o gură din paharul de coniac ieftin adus de barman.

— Și ai îndrăznit să nu te duci, chiar ești prost, băiete? surâde batjocoritor Gianny Kirkland, luând cele patru cărți ale sale și examinându-le cu un zâmbet.

Darshan lăsă paharul pe masă cu un oftat.

— Crede-mă, am avut treabă. Știi că Chaim e o pramatie și m-a pus să curăț grajdurile cailor atunci când i-am spus că trebuie să ajung la spital, răspunde el, primind ca răspuns un pufăit din partea lui Felix.

— Aiurea! Doar nu l-ai lăsat pe boșorogul ăla afurisit să îți dicteze chiar și în ziua aceea, replică revoltat Felix. Crede-mă, dacă eram în locul tău, nu m-aș fi gândit de două ori ca să plec. Ești prost, ce să-i faci...

Comentariul lui Felix îi făcu pe ceilalți țărani să izbucnească în chicoteli, făcând mișto de bietul Darshan, care și așa avea conștiința încărcată. Gândul că nu avea să își mai vadă fiul curând îl făcea să își regrete decizia luată într-un moment de cumpănă.

— Știi prea bine că ăla-i singurul loc de muncă pe care îl pot avea, se răstește Darshan la bărbat, profund afundat în gândurile sale. Nu-l pot pierde pentru un moft.

Era oare un moft să vrei să fi alături de soția ta în ziua în care năștea? Desigur că nu, iar Felix, dintre toți, știa foarte bine că gândurile prietenului său erau diferite de ceea ce spunea acum. Bietul băiat, se gândea el. Oricât de mult ar fi încercat parcă Universul conspira împotriva lui, sustrăgându-i orice fărâmă mică de fericire.

— Ți-am mai spus că dacă ai nevoie de ajutor financiar... începe Felix, dar nu apucă să continue, căci Darshan îl oprește, ridicând o mână.