Epic

capitolul 28

— Uite ce a făcut cu locul ăsta, Ben!, atinse marginile acoperișului ros probabil de vreme, dar exista posibilitatea să fie vorba și de alte dăunătoare care se puteau strecura oricând în camera acesta. Contele se cutremură, nedorind să se gândească la faptul că un șoarece putea să sară pe picioarele lor în noaptea aceasta în voie. Asta e o cameră pentru invitați, iar baronul de Southam, se știe, avea grijă de oaspeții lui, îi trata ca pe niște regi. Îl privi de parcă el era vinovat de șubrezimea locuinței. Dar nu știu cât de bine vom dormi noi, stăpânii casei, aici! Oh, și auzi ploaia?, își închise ochii apoi întinse palma, câteva picături căzându-i în palmă din gaura de mai devreme. Eu o și văd!

Southam avea probleme, într-adevăr, iar cel care așezase o găleată acolo știa că asta se întâmpla de câte ori se strica vremea.

— Mă voi ocupa de Southam..., îi promise el, încercând să o atragă în brațele lui, să o mângâie, să o sărute, să o facă să uite că asta fusese casa ei pentru foarte mult timp. Voia să o ajute să doarmă, pentru că nu se odihnise prea bine în ultimele săptămâni, iar cearcănele de sub ochii ei i se păreau un semn de alarmă.

Nervoasă pe tot ce vedea și pe calmul lui Ben, Hillary își pocni mâinile de coapse și zise:

— Mai bine îi cedam pământurile lui Lovejoy! Și așa i-ai distrus viața...

Își lăsă capul în jos, reflectând la ceea ce zisese, nefiind tocmai mândră de ocara care îi ieșise pe gură. Contele nu era prea fericit de ceea ce auzise, oricum. Chipul îi deveni și lui palid și înghiți în sec. De când îi povestise motivul pentru care Nick voia să i-o plătească, Hillary nu spusese nimic, ba se comportase ca întotdeauna. Acum era prima dată când auzea cu adevărat părerea ei despre implicarea lui în soarta bărbatului care îl crescuse o bună parte din viața lui, iar aceasta îi strângea inima ca într-o menghină.

— Ce ai spus?, o întrebă pentru a se asigura că auzise bine.

Când îi răspunse, glasul ei era mai blând, înțelegând că nu fusese deloc bine ce spusese:

— Ben, bărbatul acela, Samuel, i-a ucis tatăl!

— Dar eu nu am..., începu acesta, uimit de durerea pe care o simțea în suflet.

Îngrozită de direcția pe care o lua conversația, Hillary izbucni:

— Vreau să fiu singură, acum! Clipi în direcția lui: Pot?

Ben își strânse pumnii, luă o gură mare de aer și dădu afirmativ din cap:

— Sigur!

Își luă haina și ieși, fără să se uite înapoi. Nu voia ca Hillary să îi observe durere, conștient că se confrunta ea însăși cu propria nenorocire. Știuse dintotdeauna că așa va fi. La urma urmei, el nu era decât un tâlhar care avusese șansa să devină un conte. Alminteri, ar fi sfârșit ca baronul de Southam.

*

În salonul acesta mama obișnuia să organizeze serate. Își amintea și acum zgomotul estompat pe care ea îl auzea din camera ei. Niciodată nu văzuse cu adevărat cum era o serată, copil fiind, ci doar își imaginase asta. Iar Hillary avea o imaginație bogată; își imaginase rochiile doamnelor învârtindu-se pe modelul marmurei, pantofiorii cu toculețe, mici, perucile imaculate și fețele pudrate, de multe ori rujate și împopoțănate. Se imaginase și pe ea aranjată astfel, părând o altă persoană în spatele măștii pe care societatea o impunea cu atâta plăcere. Trebuie să fi fost jocul luminilor cel care îmbia dansatorii să mai stea și gustul alcoolului cel care îi făcea să râdă. Acum, în locul în care candelabrul atârna lipsit de viață, pe o măsuță pe care obișnuiau să ia micul dejun, Jeremy era așezat pe masa din hol, în coșciugul care fusese achiziționat mai devreme anul acesta. Jeremy știuse că îi venea sfârșitul și nu făcuse nimic pentru a-și liniști sufletul vinovat.