Pentru că te-am cunoscut

Îți recomand antidepresive!

„Totul se poate rezolva mult mai ușor decât crezi. Ai nevoie doar de încredere în forțele tale proprii. Opiniile altora nu au de ce să devină realitatea ta, iar divorțul părinților tăi este într-adevăr un eveniment nefericit, însă odată înțeles, este mai ușor de acceptat. Refugiază-te în ceea ce îți aduce fericire și, cel mai important, vorbește despre ceea ce simți."

„A, dar eu vorbesc despre ceea ce simt prin poezii. Acesta îmi este unicul refugiu."

„Dar te face fericită?"

„În trecut mă făcea. Eram fericită oriunde și oricum doar scriind, însă acum nu-mi mai aduce decât și mai multă suferință."

„Păi, ce anume s-a întâmplat?"

„Nu știu cum să explic. Vedeți dumneavoastră, eu scriu de când mă știu și adesea exprim tot ceea ce am trăit în poezii, dar când încep să scriu despre ceva ce îmi doresc, dar nu pot avea, sau lucruri pe care nu le voi trăi niciodată, asta mă distruge pur și simplu."

„Draga mea, nimic nu este imposibil atât timp cât este real. Mintea noastră are nevoie de multe încurajări. Dacă îi spui că ceva este imposibil, va înceta să caute soluții și va accepta tristețea. Dar dacă îți repeți adesea că vei reuși, vei vedea că mereu vei obține ceea ce îți dorești."

Jessica se lumină ușor. Se gândea că poate, într-o bună zi, ea și Brouce vor avea o șansă. Abia aștepta să-l revadă. În capul ei înflorea o iubire nebună pentru un băiat care trăia într-o lume paralelă ei din punct de vedere social.

„De ar fi atât de simplu. Pierderea mamei m-a făcut să cred că nu e niciodată îndeajuns să lupți. De exemplu, tata e distrus, a iubit-o atât de mult..."

Victoria se nedumeri. Era de peste un an cu Tom și îl știa chiar fericit. Probabil că o parte din tristețea Jessicăi venea din neînțelegerea ei asupra stării tatălui său.

„De ce crezi că e distrus? Ți-a spus el asta?"

„Nu, dar eu așa cred că se întâmplă atunci când pierzi ceea ce iubești."

„Părinții tăi au realizat puțin mai târziu că iubesc diferit. Iubirea este ceva mult prea profund pentru a se pierde, iar dacă se pierde, n-a fost nicicând iubire. Dragoste cu forța nu se poate."

„Aș minți dacă aș spune că nu mi-a zis și tata același lucru... m-am simțit atât de pierdută în ultimii ani și încă mă simt. De multe ori am vrut să-mi închei pactul cu viața, însă ceva îmi dădea mereu curaj să înfrunt totul așa cum este."

Victoria se simți îngrijorată. Gândul de suicid era un semn că depresia Jessicăi era profundă și periculoasă. Avea nevoie de un tratament urgent. Diagnosticul era clar: Tulburare afectivă bipolară, episod actual de depresie severă fără simptome psihotice, care necesita un tratament medicamentos pe bază de antidepresive.

„Toate evenimentele acestea ți-au afectat foarte tare starea emoțională. Va trebui, totuși, dacă ești și tu de acord, să urmezi un tratament pe bază de antidepresive și să mai vii la câteva ședințe. Ai prea multe pe suflet care trebuie scoase la iveală, altfel te vor măcina toată viața."

„Accept orice m-ar putea scoate din situația asta," spuse Jessica, oftând adânc, simțind că în sfârșit găsește o rază de speranță.

Trecuseră deja trei ore de când Jessica intrase în biroul doamnei Webern. Tom ajunse în curând și bătu respectuos la ușă:

„Bună, eu am terminat. Întrerup?"

„Ah, nu. Am terminat acum. Treceți pe la farmacie, vă rog, și cumpărați aceste medicamente. Sunt esențiale," zise Victoria, scriind pe o bucată de foaie denumirile complicate ale medicamentelor.

„Eu am să ies puțin la aer. Mulțumesc pentru tot, Victoria. Voi ține cont de sfaturile dumneavoastră. Te aștept afară, tata."

Derutată, Jessica începu să se întrebe în gând: „Depresie, eu? Sper să nu fie ceva grav, că nu l-am văzut pe Brouce toată vara..."

Și totuși, se simțea puțin mai bine. Să vorbești despre ceea ce simți nu era chiar atât de greu, iar o mică speranță începea să prindă contur.

Între timp, Tom și Victoria rămăseseră înăuntru.

„Deci, ce ai reușit?" întrebă Tom, cu o curiozitate îngrijorată.

„Iubitule, din păcate, situația Jessicăi e una foarte delicată. A afectat-o atât de mult ceea ce s-a petrecut în ultimii ani, încât depresia ei a ajuns până la gândul de suicid. Îmi pare nespus de rău, dar îți promit că voi face tot posibilul să o ajut. Ai grijă doar să-și ia corect medicamentele."

Tom se tulburase profund. Se produsese ceea ce încerca să oprească din toate puterile.

„Am fost un idiot. Nu pot decât să-mi asum vina pentru totul. Sunt atât de prins mai mereu cu munca, încât nu-mi mai cunosc propriul copil."

„Nu-ți asuma toată vina tu. Și Vanessa are partea ei. Iar moartea părinților tăi n-a fost nicidecum provocată de tine. Trebuie să-ți faci curaj să îi spui că ai trecut peste divorț. Ea crede că ești sfâșiat de durere și asta o neliniștește și mai mult."

„Mai am nevoie de niște timp. Ai putea veni mai des pe la noi, la cină, să te împrietenești cu ea."

„Îți promit că voi veni. Acum, scuză-mă, dar trebuie să fug în birou. Mai am câteva ședințe și nu pot întârzia. Te sun când ajung acasă. Te iubesc mult."

Sufletul lui Tom era acum în bucăți. Se considera responsabil pentru tot răul prin care Jessica trecea și se gândea cum să schimbe ceva. Avea nevoie să petreacă din ce în ce mai mult timp cu fiica sa și să găsească o altă cale de a o proteja, nu doar prin minciuni.