Gustul adevărat al dragostei

CAPITOLUL 10 - Domnișoara timidă și domnul necioplit

— Ai dreptate, recunosc eu. Știu că ai dreptate. Dar în aceeași măsură știu că experiența mea e practic o glumă și...

— Păi și cum te aștepți să câștigi experiență, dacă nu faci nimic în legătură cu asta?

— Un punct valid. Dar trebuie să înțelegi că sunt și foarte speriată.

Nu e ca și cum pot să o conving pe Chiara să fie de acord cu mine.

— Nu mi s-ar părea anormal dacă n-ai fi, răspunde ea.

— Serios? întreb eu gânditoare.

— Da, tu ești singura care își face probleme din toate nimicurile.

Onestitatea ei uneori mă scoate din minți, dar este necesară ca să mă aducă la realitate. Îmi strâng buzele, prefăcându-mă supărată.

— Ești o companie plăcută când nu ești acră ca o murătură, spune ea așezându-se în fața mea pe scaun.

Chicotesc, pentru că știu că acum doar mă tachinează.

— Crezi că merită să încerc cu Julian?

— Nu o să iau eu decizia pentru tine Dawn, știi asta, îmi amintește ea. Dar dacă vrei o opinie obiectivă, sunt sigură că n-are ce să ți se întâmple rău. Decât dacă te tot gândești la asta, atunci cu siguranță o să îți atragi energiile negative. Face un semn cu degetele in sus spre cer, Universul te ascultă întotdeauna, adaugă ea.

Ia o poziție de yoga și se preface că meditează.

— Uite, vezi? Dacă sunt zen atrag doar energii bune.

Se aude un scâncet și dintr-o dată strigătul lui Marco umple toată casa.

Începem să râdem amândouă și ne ridicăm să îl liniștim.

După ce își încheie tura de plâns, mă lasă pe mine să îl țin în brațe în timp ce ea gătește ceva pentru prânz. Ne petrecem vremea toți trei, povestind diverse, eu despre promovare, ea despre planurile de a-și amenaja grădina și Marco gângurind după noi cuvinte înțelese doar de el. Câteva zeci de minute mai târziu sunt atât de obosită încât aș putea să adorm pe canapeaua din sufragerie. Copilul ăsta îmi ia și ultimul strop de energie, vrea să pună mâna pe orice, râde de fețele mele schimonosite și mă trage în continuu de păr. Toate poznele lui mă distrează extraordinar de tare, în ciuda faptului ca sunt sfârșită.

Adevărul e că sunt destul de extenuată oricum, pentru că ce am făcut azi noapte cu greu se poate considera odihnă.

Ușa de la intrare se trântește, iar Thom își face apariția în casă zâmbitor și relaxat, așa cum îl știu din liceu.

— Hei, Dawn, ce mai faci?

Obrajii mei sunt probabil ca doi bujori, la naiba! De ce îmi permit să alunec așa de ușor în visare? Chiar dacă a observat ceva ciudat la mine, Thom nu e o persoană băgăcioasă și nu ar pune întrebări incomode.

— Bună Thom, încerc să îmi canalizez energiile pozitive împreună cu Marco, spun, arătând către copilașul lui care molfăie un ursuleț de pluș. Zâmbește alături de mine pentru că Chiara a luat-o razna cu energiile de la o vreme încoace și încearcă să ne convingă pe toți să ne păstrăm o aură curată. Marco îmi lasă plușul în brațe, distras brusc de o altă zornăitoare.

Mă ridic în picioare și îl las pe Thom să îmi ofere o îmbrățișare de urs.

— Cum ești? Am auzit de Roxanne și... își scarpină ceafa inconfortabil, fără să continue.