Într-una din camerele unei proprietăți moderne și vaste, ascunsă privirilor curiose și păzită cu strășnicie sub consemn de ''maximă securitate'', în mijlocul unei păduri nu departe de capitala unui stat balcanic, Șaric își potrivea cravata în oglindă. Urma cel mai important eveniment al vieții sale. Momentul în care toate umilințele îndurate de el până atunci vor fi răzbunate. Dar toate. Își zâmbi. Costumul Armani îi zâmbi și el. Mirosea puternic a parfum. Șaric reveni la măsuța din fața ferestrei și-n timp ce mâna îi cauta instinctiv paharul de whisky privirea îi fugi pe fereastră de unde putea vedea în amurg, departe, câteva dintre puținele blocuri muncitorești din acea zonă. Luă o înghițitură din pahar și apoi încet, nu prea tare, se prefăcu ca mușcă din oraș. Apoi lătră puțin. Da! de-acum urma să fie al lui. De-acum nu vor mai conta nici funcțiile și nici banii, iar puterea va fi numai și numai la el. În jumătate de oră lucrurile aveau să se deruleze cu rapiditate și după un program bine fixat: Festinul, Cuvântarea și Banchetul. De dimineața nu făcuse altceva decât să se pregătească temeinic pentru toate. Auzise că în aceeași situație în care se afla el acum, un alt lider cu mulți ani în urmă, fusese gata, gata să leșine în momentul Festinului, deși era cunoscut ca fiind un tip dur. De aceea el nu mâncase decât foarte puțin în ultimele două săptămâni și băuse numai tărie. Nu dorea să se facă de rușine în timpul ceremonialului. În plus el urma să intre ultimul în Sala de Festin. Și va face de așa manieră încât să întârzie cât mai mult ca să-i poată vedea încă de la intrare, pe toți cei 20 din Consiliul de Stat, turbând acolo dacă nu cumva chiar și mai rău.
Auzi pași pe dalele de marmură ale etajului. Gata, lucrurile aveau să se întâmple chiar acum. Cineva ciocăni discret și ușa se deschise larg. Doi bărbați îl vor însoți în tăcere printr-un labirint de coridoare, ocolind astfel camerele oficiale unde era așteptat de marea masă a membrilor săi de partid și de presă. După câteva minute care-i părură o veșnicie ajunse în apropierea Sălii Festinului. Acolo își aprinse o țigară și fumă încet, tacticos privind în ochi garda ce străjuia intrarea boltită de piatră a acesteia. Când termină își inspectă ținuta timp de alte câteva minute după care făcu un semn și bărbații îi deschiseră.
Liderul se afla întins deja pe tăblia grea de stejar masiv a mesei, complet înfășurat ca o mumie în steagul roșu muncitoresc. Ce e viața, se gândi Șaric...timp de peste două decenii, din aceeași reședință și din fruntea aceleași mese, înconjurat de miniștri pe care tot el îi numea, bărbatul acesta, mort acum, condusese destinele unui popor întreg. Urma el și tot așa până în vecii vecilor, își spuse. Privi pe fiecare dintre cei de față. Când nu era atent, de cealaltă parte a mesei cineva vomita. Șaric își îndreptă privirea cât putu de repede, dar nici chip să-și dea seama. Intră Doctorul care era Maestrul de Ceremonii. Acesta așteptă până se făcu liniște în sală și îl privi pe Șaric. Șaric se încruntă și mestrul pricepu că era timpul să-nceapă. Se apropie de masă și scoțând un bisturiu îl introduse într-ul din buzunărașele special pregătite de dinainte, făcute în materialul steagului. La nivelul feței defunctului, mai precis în zona gurii acestuia doctorul tăie îndelung și apăsat după care bucata pe care o decupă de acolo o așeză pe un platou și i-o întinse lui Șaric. Șaric o privi cu furie și începu să rupă încet cu dinții din ea. Se auzi un trup greu căzând dintre cei de față, Doctorul reveni la cadavru și în ordinea limbilor de ceasornic începu să-i servească pe fiecare în funcție de opțiunile pe care aceștia și le exprimaseră în momentul depunerii jurământului de credință în partid. Alți doi leșinară până ca doctorul să sfârșească ceremonialul. Înainte de-a pleca maestrul dezgoli capul mortului și de sub steag apăru fața acestuia, acum lipsită ca niciodată de gură și zâmbet. În sală mulți vomitau, doar Șaric terminase și le zâmbea larg. Cei ce mai aveau putere începură să lovească îndelung cu picioarele în podea în semn de respect. Noul Stăpân le întoarse spatele și îndreptându-se spre o altă poartă a sălii părăsi Festinul. În coridorul mic ce despărțea Sala de Festin de Sala Cuvântării câțiva cosmeticieni și machiori se năpustiră și începură să-i curețe mâinile și fața, să-i aranjeze hainele, după care Șaric nerăbdător își făcu intrarea zâmbind glorios. Dinspre presă izbucni un roport de aplauze și urale. Aveau un Nou Lider.
....
Șaric începu să resimtă efortul acelei seri și nu după mult timp părăsi Sala Banchetului, dar nu mai înainte de-a strânge mâinile câtorva tineri, reprezentanți de prin județe a aripilor tinere și diverse ale Partidului.
Ajuns în limuzină se trezi ca dintr-un vis salutat de șofer: '' Să ne trăiți!'' ''Salut George'', îi răpsunse acestuia... Să mergem! Mașina demară și farurile sale începură să alerge vioaie printre umbrele pădurii, pe drumul ce ducea spre oraș.... dincolo de gardurile Proprietății.
