Epic

capitolul 9

— Ne urmăresc din Ely!, insistă. Ochii îi ieșiseră din orbite, își strânsese mâinile în pumni și voia parcă să îl tragă spre ea și să îl oblige să o creadă.

— Fără să îi observăm pe drum?, întrebă bărbatul aruncând o privire spre inculpați. Bărbații își mutară rapid privirea, iar Hillary îl lovi în picior; toată lumea știa că nu trebuia să te holbezi când ți se atrăgea atenția cu privire la cineva. În momentul de față, Ben i se părea cea mai idioată persoană pe care o cunoscuse.

— Pardon? Tu te trebuia să îi observi!, exclamă.

— De ce eu?

— Ai experiență!

— Mă bucur că recunoști asta, mo ghaol, de aceea eu spun că nu suntem urmăriți. Se ridicase, lăsând două monede pe masă și scrutând oamenii din han. Ești tu prea speriată, adăugă indiferent.

— Nu sunt!

— Serios? Ben își întoarse privirea spre ea cu o mutră de atotcunoscător. Dacă ar intra contele de Guilford pe ușa aia, revendicându-și fecioare, ce ai face?

Cum îndrăznea să îi amintească asta? Toată furia lui Hillary se revărsă asupra companionului ei. Crezuse și sperase ca el să fie de acord cu ea, ba chiar și-l imaginase cerându-i sfatul în această problemă care o ținuse trează jumătate din noapte. În schimb, aducea în discuție existența contelui.

Hillary se ridică de pe banchetă cu spatele drept și extrem de mândră îi zise:

— I-aș spune că nu sunt fecioara lui!

Nu mai așteptă să vadă dacă râdea – sigur că o făcea! Aproape că semăna cu acei bărbați – și o porni la etaj, convinsă să își strângă lucrurile. Era supărată că nu o credea și se simțea ca o proastă că îi spusese asta, la fel de naivă ca atunci când insinuase că o strigase pe numele ei adevărat, când, era clar, nu o făcuse. Poate că se înșela și de data asta.

Totuși, puțin mai încolo, în timp ce strângea ultimele lucruri din cameră, privind pe geam, îl observă discutând cu cei doi bărbați pe care ea îi credea trimiși după sine. Cum îndrăznea? Ben stătea în picioare înaintea lor și vorbea rapid. Bărbații dădeau din cap, aprobator, ziceau câte ceva și, în final, își ridicară halbele și băură, dându-și cu toții mâinile.

Enervată, când coborî, îl abordă. Ben stătea lângă cei doi cai, bătând pe grumaz iapa ei ce părea că se bucura nespus de acest tratament. Prinzând hățurile, îl acuză:

— Ce faceai de vorbă cu ei?

Bărbatul aproape că nu îi luă în seamă furia, ci prinse hățurile animalului său.

— Am vrut să mă asigur că nu ne urmăreau, îi zise.

— Deci m-ai crezut!, făcu ea ochii mari, simțindu-se mai relaxată acum, aidoma unei învingătoare.

— Precauția, șopti cu jumătate de gură și dădu din cap.

— Și?, îl întrebă, atentă la mișcarea lui în jurul armăsarului. Poate că și el era agitat.

— Și ce?, o întrebă.

— Mă urmăresc? Era exasperată de lipsa lui de atenție, de parcă avea alte lucruri pe umeri acum.

— Da!

Hillary avu impresia că va leșina. Brusc nu mai știa cum să se urce pe cal și roși dându-și seama că Ben nu înțelegea de ce nu încăleca odată. Totuși, rezemându-se de șaua calului, îi blocă privelișea spre grajd, căci,alminteri, ar fi observat indivizii pregătiți să plece la drum și ar fi avut o criză.