Doi ochi căprui și un pumnal însângerat

26┃nuduri și antrenamente

          — Pentru asta ai uitat tu? comentă Constant, arătând cu mâna spre scena la care se holba întregul palat de la balcoane și de pe coridoarele exterioare ale clădirii. Nu crezi că ai întrecut măsura?

          — Chiar deloc! făcu Sunna cu mândrie în glas.

          Aprobare pentru pictor să-și pună în aplicare talentul chiar în mijlocul grădinii fusese primit chiar de la Sunna. Știa că era o decizie controversată, pe care nimeni nu ar fi privit-o indiferent, și probabil că fix acest detaliu o intriga pe Sunna. 

          Nu știa sigur dacă avea o dorință chiar așa mare de a privi întemeierea unei opere de artă atât de controversată sau doar voia să își exagereze drepturile de regină cât mai mult posibil. Se gândea mai ales la Rhesus, care îi repetase în nenumărate rânduri să facă orice dorește, mai ales când ea îi cerea timidă acordul. Și de fiecare dată exagera tot mai mult și aștepta să fie certată, să afle că libertatea ei ajunsese la o limită, dar nu se întâmpla asta.

         Uneori, înainte ca cei doi să se culce, Rhesus își sufleca mânecile stând în capul oaselor pe pat și spunea Am auzit ce ai făcut azi, după care râdea și ridica din sprâncene, cu un fel de mândrie ciudată pe chip. 

          Sunna chiar începuse să profite de statutul ei. În primii ani la palat făcea farse nobililor alături de prietenele ei slujnice, se strecura în bucătărie și încerca să gătească ceva, redecora camere după bunul plac, ieșea la călărit și începuse chiar și antrenamente de luptă. Singurele momente în care se vedea cu Rhesus erau seara, când se culcau, și uneori la masa de prânz. Începuse să-și trăiască viața așa cum îi ceruse soțul ei la început și nu credea că avusese vreodată parte de o așa fericire.

          La palatul tatălui ei fusese mereu restrânsă de obiceiuri învechite. Nu doar că nu avea la fel de multe bogății cu care să-și satisfacă poftele, dar aproape orice era interzis pentru ea: de la a călărit, la a se juca cu alți copii și la a admira arta care nu se încadra în standardele lor. Sunna nici măcar nu văzuse o pictură nud până să ajungă în Hitilia.

          Fusese educată să fie o fiică cumsecade și o femeie supusă. Chiar dacă tatăl ei fusese strict cu ea și îi impusese multe lucruri, niciodată nu a lovit-o. Nu pentru că nu ar fi făcut-o, dar Sunna nu i-a dat niciodată ocazia. Era nevoie pentru rege să-i spună o singură dată ce făcea greșit, iar Sunna nu-i dădea niciodată ocazia să repete. Fusese fiica perfectă pentru poporul ei, probabil cea mai dorită domniță din întreg regatul, dar Hitilia avea nevoie de un altfel de caracter lângă regele lor.

          Iar toate acele restricții o făcuseră să se închidă în ea. Abia la un an de la venirea ei în Hitilia, adevăratul ei caracter începea să strălucească, devenind tot mai luminos cu fiecare nou an care trecea. Se gândea, cu mândrie în suflet, că o așa scenă nu ar fi fost niciodată tolerată în regatul condus de tatăl ei. 

          Hitilia era împărțită în mod egal în oameni conservatori și controversați. Totul depindea, probabil, de regele care era la conducere și de ce parte se afla, însă exista libertatea de a gândi și rare erau situațiile când se ajungea la violență din astfel de cauze. De obicei, dacă cineva încălca legea, era dus la muncă obligatorie. Pedepsele aplicate aici nu erau atât de aspre ca în Dravidia, dar erau de câteva ori mai folositoare. Cu fiecare zi care trecea, Sunna înțelegea de ce Hitlia era cel mai bogat ținut de pe continent: era cel mai evoluat – atât ca mentalitate, cât și ca inteligență.

          În acel moment, când se uita la privirea strică a lui Constat, i se părea că seamănă că mama lui. Avea aceeași încruntătură severă și același nas acvilin ca ea. Mai mult decât sigur făcea parte din hitilienii conservatori, ceea ce o cam făcea pe Sunna să strâmbe din nas.