Epic

capitolul 5

- Nu sunt un tip norocos?, zâmbi el și se întinse pentru a-i da o sărutare. Fata își ridică privirea cât de mult putu, împingându-l. Era scund, dar puternic, cu fața și părul roșii, rotofei și cu ochii verzi, aproape magici. Îmbrățișarea bărbatului era prea puternică pentru a se opune, drept care femeia îl călcă pe picior. Nu voia să fie victima buzelor sale, căci respirația îi mirosea a alcool. Simțea că i se făcea și mai rău. Individul îi dădu numaidecât drumul, iar ea ateriză în brațele lui Ben, căci era obosită și de-abia se mai putea ține pe picioare. Ce focoasă!, exclamă acesta, pregătit să o tragă din nou spre el, dar, ridicându-și privirea, individul zâmbi spre Ben. O nouă cucerire, Ben?

Hillary, care se lipise de Ben, aproape cățărată în brațele lui, fu uimită că acest individ îl cunoștea pe ghidul ei. Acesta din urmă nu făcea decât să îi susțină trupul fără să depună un efort vizibil în a o apăra. Toți, deși își întorceau privirea spre ea, renunțau rapid să îi facă avansuri observând-o cu el. Totuși, să știe că Ben era prieten cu un individ al cărui suflet era atât de departe de Rai o înfurie. Îl privi răutăcioasă, în timp ce tânărul încerca să dreagă situația fără să dezvăluie prea multe lucruri despre el și despre ea.

- Da, zise calm, cu zâmbetul încă pe buze. Suntem căsătoriți.

Hangița Mary pufni, așa că Hillary îi aruncă și ei o căutătură urâtă.

- Nu vă cred!, zise bărbatul, cu ochii mărindu-i-se. Fugi de-aici!, își plesni palmele peste coapse. Mincinosule!, urlă râzând în hohote.

- Întreab-o pe doamnă!, ridică Ben din umeri, zâmbind la fel de lejer ca înainte.

Hillary încuviință scurt când atacatorul ei o privi, pentru că era incapabilă să vorbească fără să plângă. Deja simțea cum gâtul o ardea. Voia să plece cât mai curând de aici, de lângă bărbatul acesta alcoolic, de lângă Mary cea înfumurată și de lângă Ben cuceritorul.

- Nu cred!, zise bărbatul. Hillary îi strânse mâna fără să-și dea seama că îi comunica tensiunea ei. Se temea că până aici îi fusese, că o prinsese și că avea să înștiințeze autoritățile, că pâine mâine va fi din nou la mănăstire. Dovedește, tâlharule!

Hillary nu simțea nevoia să dovedească nimic, nici măcar nu se așteptase să i se ceară asta, dar Ben, privind-o relaxat, i-o luă înainte. Îi ridică galant degetele, i le așeză pe umerii lui și îi cuprinse talia cu ambele mâini. Ochii lui o obligară să îl privească, hipnotizând-o, și încet și lăsă buzele peste ale ei. Hillary înlemni sub atingerea aceasta intimă. Nu era nimic indecent la sărutul lui, mai ales că nu insista ca ea să îi imite atingerea, ci doar să cooporeze, să fie docilă, dar, să îi simtă barba aspră peste chipul ei, să îi simtă respirația și căldura trupului fură lucruri care o aduseră în pragul unui atac de apoplexie. Călugărițele nu sărutau, mai ales tâlhari de suflete, dar uite-o aici, având primul ei sărut și stând ca o piatră în mijlocul camerei. Când momentul se termină, își dădu seama că ținuse ochii deschiși tot timpul și că el îi prinse buza, mușcând-o ușor. Îi zâmbi așa cum își imagina ea că i-ar fi zâmbit Satana Evei înainte de a o ispiti.

Dar această dovadă părea suficientă pentru toți cei care începură să fluiere:

- Ei drăcie! Să bem!, strigă străinul, iar mulțimea îl aprobă. În cinstea lui Ben și...

- Mary!, zise ea rapid. Hangița își ridică o sprânceană, dar nu o luă în seamă. Numele meu e Mary. Dar nu îl putea privi în ochi pe Ben, căci era o minciună, una din multele pe care le spusese de când părăsise Ipfwiche.