Frați vitregi (boyxboy)

14

—Xavier! Cică nu te comporți urât cu Damian mereu, însă întotdeauna când vă văd împreună, vorbești foarte urât cu el. Să știi că nu accept astfel de comportament sub acoperișul meu, dacă te mai aud o singură dată, mă amenință nemulțumită și se încruntă.

—Păi și ce să îi fac? Să îl ridic în slăvi și să îl complimentez nonstop? Întreb nu prea fericit și îmi încrucișez brațele la piept, rezemându-mă de masa de lângă aragaz.

Mâncarea era aproape gata, imediat cum o termin zbor în living și mănânc acolo, unde nu voi fi nevoit să îi suport prezența mult a prea neiubitului meu frate. Nici nu înțeleg de ce mama insista să ne înțelegem și chiar dacă eu sunt într-o lumină mai proastă acum, deoarece nu ajung la același nivel precum brunetul nesimțit din scaun și mereu făceam doar tâmpenii, totuși nu însemna că sunt singurul care nu îl suportă. Este un sentiment comun. Nu este evident că Damian face absolut tot ce face doar pentru a mă călca pe coadă și a mă scoate din sărite? Nu sunt singurul vinovat din situația dată, deoarece știe si el cât nu îl suport, însă totuși mai mereu mă trezesc cu el alături de mine. Îi place să mă enerveze, o făcea special, dar totuși cad eu mereu vinovat. Cum vine asta?

—Dacă insiști, replică Damian și își rezemă fața în palmă, privindu-mă cu un zâmbet îmbujorat pe chip.

—Damian, nu îi juca trucurile murdare. Xavier, eu cer de la tine doar respect și puțină gândire logică. Cât te doare pe tine dacă te comporți decent cu fratele tău? Mă întreabă mama pe un ton autoritar.

Îmi dau ochii peste cap la auzul răspunsului mamei, deoarece mă enerva că continua să considere că este vina mea. Bine că dacă zic eu ceva, joc rolul nesimțitului, iar dacă Damian zice ceva, el doar este ademenit de mine în „trucurile mele murdare". Și până la urmă, cât o doare pe mama dacă vorbesc urat cu brunetul? Am impresia ca pe ea o afectează mai tare decât însuși pe victimă, dar este fix treaba mea ce fel de relație am eu cu el, deoarece nu afectează cu absolut nimic pe nimeni din jur.

—Mă enervează, okay? Nu este vina mea că încearcă să mă scoată din sărite, veni răspunsul meu și pufnesc nemulțumit.

Nu îi mai ofer atenție nici mamei și mă întorc spre aragaz, aranjându-mi mâncarea în farfurie. Chiar cer atât de mult dacă îmi doresc doar să stau cât mai departe posibil față de Damian? Nici măcar nu puteam fi în apele mele în prezența lui, în special după ceea ce s-a întâmplat acum câteva săptămâni la bunica și mai nu ne-am sărutat. M-am săturat ca el să se afle nonstop în mintea mea, m-am săturat să mă întreb ce naiba se întâmplă între noi doi și m-am săturat să nu știu care este motivul de ce dracu Matthew m-a mințit acum 4 ani când a plecat! Sunt sătul până peste cap de absolut tot ce are legătură cu șatenul, însă absolut nimeni nu mă înțelege. Nici până prietenii sau iubita mea, care consideră că doar eu judec mult prea rapid persoanele și nici nu le ofer o șansă. Nimeni nu înțelege cât de mult m-a durut când a plecat fără să îmi spună nimic. Nimeni nu înțelege cât este de dureros să știi că cel mai bun prieten chiar, singurul tău frate, îți poate face așa ceva. Nimeni nu înțelege că atunci când am aflat că a plecat, mi-am promis singur să nu mai țin atât de mult la oameni niciodată, in special la Damian după ce mi-a făcut. Însă, la fel, știam destul de bine ca doar dacă îi voi oferi o a doua șansă, voi ajunge negreșit să țin la el la fel de mult cum o făceam și voi ajunge, din nou, rănit.

—Oups, se mai întâmplă, comentează sarcastic brunetul și chicotește.

—Nu am dispoziția necesară de a calma doi copii de grădiniță, practic, deoarece vă comportați foarte penibil amândoi. Eu vă las, ca trebuie să plec, însă dacă mai aud eu ceva... Doar un singur lucru, păi, Xavier, ești mort, îmi explică mama și părăsi bucătăria.