𝕭𝖑𝖊𝖘𝖙𝖊𝖒𝖚𝖑 𝖈𝖆𝖗𝖙𝖎𝖑𝖔𝖗

𝕮𝖆𝖕𝖎𝖙𝖔𝖑𝖚𝖑 𝖘𝖆𝖘𝖊

Acum că am învățat că nu sunt atotputernic și că greșeala mea a fost capitală într-o lume în care viața momentală este cel mai de preț lucru, este momentul să mă întorc Acasă. Zâmbetul mi se lărgește atunci când, în negura propriei minți, zăresc privirea caldă a lui Osiris, ce mă îndeamnă să-l urmez înspre singurul drum pe care l-am cunoscut vreodată.

— Frate, ce se întâmplă? îl întreb curios și îi zâmbesc prietenesc, încântat că într-un final văd o față cunoscută.

Osiris a fost mereu cel care mi-a luat apărarea indiferent de circumstanțe, dar și cel care a avut mereu grijă să învăț din propriile greșeli. Legenda spune că el este însuși mai bătrân decât mine, căci Ra l-ar fi creat chiar pe el primul. Totuși, noi cei din Ceruri știm că Osiris este de fapt copilul lui Ra, făurit alături de Kauket, zeița întunericului, și cel mai tânăr dintre noi, fiind creat chiar înainte de construirea universului celor momentali.

Pentru că Soarele și noaptea s-au iubit într-atât de tare, au decis că îmbinarea Zilei și a Nopții va fi însuși moartea, care te conduce înspre cele mai frumoase locuri ce nu pot fi străpunse de ființele limitate, dar care totodată înseamnă și întunericul - și anume neputința de a mai trăi aceeași viață ca până atunci. Ra și Kauket au crezut că, pentru a reuși să vă bucurați de etern, sufletele voastre vor trebui să se desprindă de lumea efemeră și să accepte întoarcerea spre Infinit. Osiris a fost creat tocmai pentru a vă arăta calea, pentru a vă învăța tainele Universului absolut și pentru a vă ajuta să vă acomodați unei vieți fără limite.

— Am venit să te îndrum, Frate, îmi spune Osiris și ochii săi negrii strălucesc mai viu ca niciodată. Poate o fi din cauza pielii sale pe jumătate luminată, jumătate de tăciune, ce pare acum mai uniformă, sau poate din cauza tunicii aurii pe care o poartă, dar arată mai bine decât a făcut-o vreodată.

— Și Tata? îl privesc în ochi, căci este singurul aspect vizibil pe fața lui goală.

— Tata nu a putut să vină, dar a spus că-ți va face o vizită odată ce vei ajunge, spune agitat și îmi dau seama pentru prima dată că ceva este neînregulă.

Totuși, mă gândesc că pot discuta cu Osiris orice îl frământă odată ce vom ajunge amândoi Acasă, căci nerăbdarea caracteristică mă împinge spre unicul lucru pe care mi l-am dorit încă de când am ajuns în lumea ta, Cynthia: întoarcerea acasă.

— Ok, spun scurt și Osiris conștientizează că nu voi prelungi discuția acum din motive evidente.

Îmi întinde mâna și o apuc hotărât, dar totul se preface în scrum într-o milisecundă atunci când mâinile noastre se ating. Osiris dispare alături de șarpe, iar eu rămân singur în aceeași lume blestemată în care tu trăiești. Te privesc cu un dezgust ce nu credeam că poate exista, încercând să te învinuiesc pe tine pentru orice s-ar întâmpla cu mine, dar oricât mă chinui știu că tu nu ai jucat niciun rol în toată această mascaradă. Iar în timp ce îți atribui statutul de nevinovat, gândurile mele se îndreaptă vehement înspre realitate.

Ce se întâmplă? Sunt mai confuz și mai nervos decât oricând, căci încep să cred că Ra a întors întreaga familie împotriva mea. Am impresia că am ajuns să fiu batjocorit chiar de cei ce se temeau de mine și-mi purtau respect. Când am ajuns de la Shai, mâna dreaptă a lui Ra, la un slujitor, o jucărie distractivă a propriilor frați?

— Ra, ăsta-i începutul războiului, rânjesc cu un colț al gurii și îmi canalizez întreaga putere Cerească într-o minge de foc.

Decid că, pentru a reuși să înving, trebuie să ucid cel mai de preț om pe care El l-a creat, așa că fără a mai sta pe gânduri trimit mingea înspre corpul limitat aflat la universuri depărtare. Obiectul de foc se sparge în milioane de făclii arzânde, ce străpung podeaua de sticlă, lăsând în urma lor găuri circulare, precum cele de glonț.