𝕭𝖑𝖊𝖘𝖙𝖊𝖒𝖚𝖑 𝖈𝖆𝖗𝖙𝖎𝖑𝖔𝖗

𝕮𝖆𝖕𝖎𝖙𝖔𝖑𝖚𝖑 𝖉𝖔𝖎

      Te întorc ușor pe spate și mă ridic ca și cum aș fi fost curentat atunci când observ pata roșiatică de pe rochia ta bleu, ce se întinde de la abdomen până la genunchi, ca mai apoi șiroaie de sânge să ți se prelingă pe picioarele dezgolite. Ce naiba ți-au făcut, Cynthia?

      Te privesc înmărmurit, incapabil de a gândi o cale de scăpare în care tu să mai trăiești, iar eu să ajung acasă. De ce te-ai trezit fix acum să mori, tocmai când am aflat că tu deții răspunsurile la toate întrebările mele? Nu crezi că ești un pic cam egoistă? Mă ridic nervos de lângă tine și lovesc cu putere un container ruginit, ce ricoșează în perete cu putere. Îmi duc mâinile la tâmple încercând să găsesc o soluție, dar nimic nu face sens. De ce m-a trimis aici oare dacă vrea să mor într-un hambar ponosit, ce miroase a fecale, în loc să mă învețe o lecție și apoi să mă primească acasă ca pe fiul risipitor ce i se pare că sunt?

      Îmi ridic capul înspre acoperișul clădirii vrând să-i vorbesc, dar sunt oprit din a face întocmai în momentul în care un sunet jos, ce poartă cu el durerea resimțită în urma celor întâmplate, se aude la cinci pași distanță de mine. Îmi întorc privirea la foc automat înspre tine și nu mică îmi este mirarea când zăresc culoarea intensă a ochilor tăi îndreptată asupra chipului meu.

      — Ajută-mă, îți aduni toate forțele și rostești răgușit. Te uiți la mine de parcă eu aș fi colacul tău de salvare și dezbat între a râde sau a plânge în fața întregii situații. Te rog, continui, iar cele două cuvinte mă fac să mă îndrept hotărât înspre tine.

      Știi, Cynthia, acele cuvinte pe care tocmai le-ai rostit au trezit în mine ceva ce nu am mai experimentat. Îmi doresc să fac așa cum zici tu, când zici tu, și să îți fiu acel colac de care să te agăți. Nu știu încă ce-mi faci, dar mă simt ca un robot în fața ta, iar acest lucru mă enervează cumplit. Cine ești și cine se crede el să îți încredințeze o asemenea forță asupra mea?

      Mă cobor la nivelul tău și îți zâmbesc șters, ca mai apoi să îți apuc mâna în încercarea de a te sprijini. Nu știu dacă asta faceți voi oamenii în mod normal, dar am observat de-a lungul anilor că atingerea unui semene de-al vostru vă aduce o oarecare pace. Același lucru pare că se aplică și acum, căci te chinui să schițezi un zâmbet strâmb, iar tremurul corporal ți se mai diminuează.

      — Am telefonul în geacă, o găsești pe banca din celălalt colț al camerei. Sună la salvare, pierd foarte mult sânge, îmi explici de parcă aș fi un copil de cinci ani sau mai degrabă orb, dar mă îndrept rapid înspre locul pe care mi-l indici și apuc telefonul în mână după ce scormonesc în ambele buzunare.

      Până aici a fost ușor, dar cum îți explic eu că nu știu să folosesc un telefon, Cynthia? Cum îți explic că, în timp ce eu sunt aici și te ajut, nu m-am simțit în viața mea mai singur, căci am fost abandonat de toți cei care păreau că îmi vor binele? Cum îți explic că însuși destinul este acum doar o păpușă manevrată de propriile cărți?

      Cu toate aceste întrebări vuindu-mi prin cap, mă întorc înspre tine și mă aplec, fiind pregătit să îți cer ajutorul, dar observ imediat că pupilele tale sunt acum date peste cap, iar pieptul tău s-a oprit din a se mai ridica și coborî. O, nu, nu, nu, să nu crezi că te duci așa repede, nu înainte de a-mi explica cum ajung acasă. Îmi așez două degete pe pielea încă caldă a gâtului tău, ce este dovada că tu trăiai cu doar câteva secunde în urmă, dar nu-ți mai pot simți pulsul.

      Dintr-odată, în locul dorinței de a mă întoarce acasă, în lăuntrul meu se face resimțită o nevoie ca tu să trăiești, astfel că butonez haotic tastele telefonului tău și, după câteva clipe, reușesc să apelez numărul de urgență. O voce puternică se face imediat auzită de celalată parte a telefonului și îi explic tot ce s-a întâmplat. Mă întreabă unde ne aflăm, însă neștiind ce să-i răspund mă roagă să aștept cât el va localiza apelul. În timp ce aștept, nu mă pot opri din a mă întreba... Unde suntem? Unde mă aflu, mai exact? Am ajuns oare în locul și la timpul potrivit pentru a te salva pe tine și a descoperi oare secrete pe care doar tu le știi sau sunt de fapt într-un loc în care pierzania este singurul drum pe care îl putem urma?