𝕭𝖑𝖊𝖘𝖙𝖊𝖒𝖚𝖑 𝖈𝖆𝖗𝖙𝖎𝖑𝖔𝖗

𝕮𝖆𝖕𝖎𝖙𝖔𝖑𝖚𝖑 𝖎𝖓𝖙𝖆𝖎

      Nu-ți cunosc încă numele, dar ochii tăi albaștrii și părul blond, spălăcit și lung, îmi captează atenția. Ai o fizionomie ciudată, aproape amuzantă, cu buzele tale țuguiate, ce par a fi strânse într-o scoică virgină, și cu pomeții voluminoși, ce dau iluzia a două mere contopite cu restul feței tale. Mă gândesc inițial că ești probabil una dintre cele mai neatrăgătoare femei pe care le-am văzut vreodată, dar în clipa imediat următoare, când întregul cadru spațial în care te aflii se concretizează în fața ochilor mei, înțeg că ești mai degrabă desfigurată. 

     Mă clatin buimăcit, trecându-mi degetele lungi și subțiri, aproape femeiești, peste ochi și trag o gură îndelungată de aer în plămâni. Ce mi se întâmplă și cine ești? Fiorii ce îmi străbat cutremurător șira spinării mă determină să cred că tu m-ai chemat să-ți fiu, dar ce mai exact? Ce vrei de la mine și ce cauți aici? Pleacă!

      Îmi restabliesc echilibrul, dar în clipa imediat următoare sunt izbit de o durere îngrozitoare, ce îmi acaparează strâns corpul într-o mână a neputinței. Mă prăbușesc pe podeaua rece, de sticlă, și îmi prind părul cârlionțat în mâini. Îndrăznesc să îmi deschid ochii încet, parcă temându-mă de ce ar putea să ți se întâmple, însă privirea mea reperează o pereche de sandale aurii, ale căror șnururi se ridică ușor pe pulpele dezgolite al celui ce se află în fața mea. Îmi ridic confuz capul, iar mâna sa îmi cuprinde obrazul de culoarea varului în palmă, zâmbindu-mi părintește. 

      — A venit momentul în care înțelegi că nu ești atotputernic, iar egocentrismul și vanitatea ta îți sunt dușmane chiar și aici, în lumea celor ce nu vor muri niciodată. A venit momentul să crești, dragul meu Shai, și să înveți că singurul motiv pentru care încă te aflii aici este pentru că ți-am încredințat ție puterea de a ordona cărțile vieții celor de jos, zâmbetul său se lărgește considerabil și pot deja să anticipez că singurul scop al acestui discurs este de a mă pregăti pentru o posibilă pedeapsă capitală.

      — Ce înseamnă toate lucrurile astea, tată? îl întreb temător pe cel care m-a creat. Niciunul dintre noi nu e pregătit pentru ceea ce urmează, nici măcar tu, Cynthia, dar adevărul este că merit tot ceea ce se va întâmpla, căci am provocat un total hazard în urma deciziilor pe care le-am luat anterior. 

      — Trupul tău se va pogărî pe Pământ și va cunoaște ce înseamnă limitarea, căci tot ceea ce ai provocat este de neiertat, în timp ce sufletul îți va rămâne aici, blocat în celula acestei încăperi, incapabil de a mai putea provoca rău. De acum, copilul meu, cărțile le voi amesteca eu, iar tu vei fi doar un spectator al imaginilor ce se vor propaga în fața ochilor tăi, vocea sa răsunătoare devine ca un scut împotriva gălăgiei ce se face auzită din afară, făcându-mă să conștientizez că acesta este momentul în care întreaga mea lume este înlănțuită și aruncată în neant, până când el va hotărî că este timpul să mă întorc acasă. 

      Cu ultimele cuvinte rostite, reflecția Tatei în geamul de dedesubtul meu dispare, iar aceeași durere imposibil de suportat pune iarăși stăpânire asupra întregului pe care îl formez. Nu mă dor numai vasele de sânge, oasele, mușchii și pielea, dar și particulele de energie ce fuseseră adăpostite până acum în cochilia cerească. Însă acum, pare că ele se desprind de tot ceea ce sunt și iau forma neconturată a unei umbre cenușii, ce pare a zâmbi mișelește înspre mine. 

      Dintr-odată, cele două geamuri pe care eram așezat se deschid preum o trapă a cărei manetă este trasă, iar eu mă găsesc aruncat într-o cădere liberă asupra tuturor lumilor și timpurilor. Frigul pune stăpânire asupra corpului, iar degetele îmi sunt rupte de viteza vântului ce bate nemilos împrejurul meu. Îmi este pentru prima dată frică, un sentiment ce îmi indundă moalele și se propagă puternic, precum un tunet, asupra nopții tăcute, în întregul meu trup. Lacrimi de gheață încep să-mi curgă liniștite pe chip, iar culoarea pielii mele capătă un crem precum cel ce este întinat pe canvasul trupului tău. Ochii se preschimbă din albul imaculat într-o minge verde, iar în locul paletei nepătate ce mi se întindea de la ochi până la bărbie capăt un nas mare, dar frumos încadrat, și o pereche de buze pline, de un roz viu. Singurele aspecte ce par a nu fi atinse de drumul meu cu susul în jos sunt statura impozantă și părul ondulat, ce îmi încadrează armonios fizionomia. 

      Sunt martorul propriei mele căderi, iar nimic nu mă mai poate împiedica din a ajunge doar un sclav al propriilor mele cărți. Îmi privesc trupul ce devine dintr-odată plăpând străbătând neantul și ajungând aproape de nori, iar eu sunt incapabil de a mă mai opri din sabotare. Iar în timp ce realizez ceea ce se întâmplă cu mine, nu mă pot abține din a nu-l condamna pe El, pe cel ce mă aruncase din casa sa și îmi provocase durere. Ce tată își abandonează fiul într-un loc atât de mizer și de friguros? Ce tată își urăște copilul într-atât de tare încât să se descotorosească de el așa cum o faci cu un cotor de măr stricat? 

      Privindu-mă pe mine, cel ce deodată devenise uman, îmi promit că nu îl voi mai ierta vreodată, în timp ce conștientizez că singura modalitate de a-mi liniști zbuciumul interior este de a mă răzbuna. Așa că, fără să realizez, îți doresc moartea, Cynthia. Ție și tuturor celor ce conviețuiesc cu tine, tuturor celor pe care tu îi saluți fugar sau chiar și acelora pe care îi iubești. Dar ce nu știu încă este că El avea să întoarcă totul împotriva mea, iar în acea clipă, fără să-mi doresc, îți stabilesc demersul ce avea să-mi aducă sfârșitul, căci în clipa în care îți zăresc trupul dezgolit, supus la nedreptatea celor care deciseseră cu câteva minute în urmă să profite de inocența ta, simt cum dragostea pune stăpânire asupra tuturor lucrurilor pe care le însumez și dețin. Nu o fac pentru că ești dezbrăcată și pentru că sânii tăi micuți, cu sfârcuri proeminente și trandafirii îmi încântă privirea și dau naștere a ceva nou, ce se adaugă trupului meu, ci pentru că reușesc în tot acel vârtej în care ne aflăm amândoi să găsesc în tine un sprijin. 

      Atunci, înțeleg de ce Tata m-a abandonat lângă tine. Nu-și dorea să mă pedepsească cum un părinte îi interzice copilului său să se mai joace fotbal cu vecinii pe stradă, ci mă condamnase la o iubire pe care să o consider tragică, un sentiment primordial pentru cei ca tine, dar atât de străin celor ca mine. Și, în timp ce conștientizez toate aceste lucruri, degetele mele trag următoarea carte și o așează cuminți pe masa din fața mea chiar atunci când trupul meu lovește puternic pământul uscat, impact ce îmi intensifică durerea. 

      Desfrânare. Trupul tău este cuprins de două mâini puternice, ce îți provoacă o teamă incomensurabilă, iar al meu este curpins de o stare de greață acută. Cel ce te atinge îți zâmbește diavolesc, iar eu îmi îmbrățișez stomacul cu ambele brațe, simțind cum un lichid de un gust înfiorător îmi ajunge pe limbă. În cele din urmă, în timp ce tu renunți la a mai lupta pentru propria-ți salvare, astfel că scursura ce se află deasupra ta se împinge dureros, fără pic de remușcări înăuntrul tău, reușesc să elimin tot ceea ce se zbătea în toracele meu în momentul în care buzele mi se dezlipesc larg, iar lichidul își face croi pe pământul de lângă mine. 

      Ce fac și ce ar trebui să fac? Ce sunt și ce ar trebui să însemn eu pentru mine, pentru tine, pentru toți? Oare mă voi pierde în lumea ta sau voi învăța să trăiesc alături de tine o viață insignifiantă, ce mă va conduce într-un final înapoi acasă? Nu am răspuns la aceste întrebări, dar în momentul în care îți întorci fața înspre cer, permițându-mi să-mi conectez privirea cu a ta, curenți electrici se formează și străpung toată distanța dintre noi, făcându-mă astfel să înțeleg că răspunsurile le-ai putea deține tu. Ce ironie, trebuie să mă încred într-un om pentru a-mi putea descoperi ce mai exact? Scopul, un motiv sau drumul șerpuit înspre viața pe care o aveam înainte? Și, mai presus de toate, va trebui să fac toate aceste eforturi în timp ce mă voi lupta cu sentimentul acesta ce crește în toracele meu și pare că este atras magnetic de tine, căci dintr-odată îmi mișc picioarele murdare și rănite, îndreptându-mă înspre lumina hambarului în care, fără doar și poate, te aflii. 

Dacă ați ajuns până aici, vă mulțumesc. Îmi pare rău dacă acest capitol a fost puțin cam dur, dar povestea aceasta va aborda subiecte precum violența (de orice tip), sexul și totodată violul, așa că dacă nu puteți citi despre astfel de subiecte pot înțelege. O să fie o carte puțin mai ciudată, dar sper eu să vă placă celor care îi veți acorda o șansă.