Asaltul demonilor

Capitolul XXV - Aripile unui Phoenix

        Alicia și-a revenit după intervenția chirurgicală, iar astăzi m-am prezentat la ușa ei pentru a mă achita de promisiunea făcută. Am condus-o la sediul companiei Arc Games Corporation și i-am permis accesul în Centru folosind un avatar creat special pentru această ocazie. Cu ajutorul lui Tanaka, care a trecut-o pe lista cu cei care vor testa jocul la un moment dat, totul s-a desfășurat normal, fără nicio întrerupere din partea colegilor meu curioși. Întâlnirea dintre Alicia și inteligența artificială a fost cu adevărat un moment inedit care mi-a amintit de un vis la care nu m-am mai gândit de ceva timp. Alicia seamănă foarte mult cu inteligența artificială, iar eu am creat-o pe aceasta plecând de la înfățișarea celei care se găsește în sfera de metal pe care gardianul castelului mi-a dăruit-o cu ani în urmă. Să fie acesta un semn? Să fie Alicia eroina predestinată să înfrunte întunericul care amenință lumea?

        Însemnare din jurnalul doctorului Edward Evans

        Agni era mort, Axel era ca și scos din joc, Minerva făcea eforturi disperate să se pună pe picioare, iar Miyuki se afla în stare de șoc. Situația lor era cât se poate de proastă.

        — Care dintre voi vrea să se alăture prietenului vostru? întrebă Geryon, un zâmbet larg lățindu-i-se de la o ureche la alta.

        Cum nu primi niciun răspuns, monstrul se întoarse către Miyuki.

        — Poate tu? întrebă el în batjocură. Văd că moartea lui te-a afectat destul de tare, așa că sunt dispus să-ți curm suferința.

        Geryon porni către Miyuki cu pași măsurați. Nu avea de ce să se grăbească, îl învinsese pe cel mai puternic dintre ei, simțea deja gustul victoriei. Într-adevăr, puterea lui Axel îl speriase puțin, dar băiatul era acum greutate moartă.

        — Ce zici, fetițo? o îmboldi monstrul cu degetul său de metal. Ești pregătită să te alături prietenului tău? Cum Miyuki nu-i răspunse, pufni nemulțumit: Prea speriată ca să vorbești, hm? E în regulă, nici nu trebuie să spui nimic.

        Geryon ridică pumnul deasupra capului, pregătindu-se să lovească. Axel se întoarse într-o parte, înfipse o mână în podea și încercă să se ridice în picioare. Nu crezuse că avea să apuce ziua în care s-o vadă pe Miyuki paralizată de frică. Fata era întotdeauna atât de distrată și plină de voie-bună... Chiar și atunci când pierdea, ea nu uita să zâmbească. De data asta, însă, nu avea cum să treacă atât de ușor peste ceea ce se întâmplase. Axel înțelegea acest lucru, pentru că și el, cu doar câteva secunde în urmă, fusese la un pas de a se lăsa doborât de vină și regret. Acum însă, observase ceva ce îi dăduse speranță. Era un lucru mic, infim, dar care putea să aibă implicații nebănuite. Și chiar dacă nu era așa, chiar dacă se înșela și ceea ce observase nu avea o semnificație atât de importantă pe cât spera el, tot era datoria lui să lupte, să le salveze pe fete.

        — Hei, pocitanie, las-o în pace! Ia-te de cineva de mărimea ta, lașule!

        Geryon se întoarse în loc, horcăind ca un porc.

        — Să mă iau de cineva de mărimea mea? Insinuezi cumva că ești la fel de puternic ca mine? pufni generalul ca o locomotivă. Nu ești nici măcar amuzant. Norocul tău că Bael te vrea în viață, altfel te-aș zdrobi ca pe un gândac.

        — Serios, umflatule? îl provocă Axel în continuare. Afrit era destul de pornită să mă aducă în pragul nebuniei, și uite ce s-a întâmplat cu ea. Sunt convins că acolo unde se află acum, dacă a mai rămas ceva din ea sau dacă aveți un Iad al programelor, e foarte nefericită, așa că mi-ar face mare plăcere să te ajut să-ți găsești drumul către ea, poate-i mai înseninezi ziua. Sau, dacă nu pe a ei, măcar pe a noastră.