ASHES

PROLOG

ASHES

Undeva, în viitor

Tăcere.
Cel mai grăitor sunet din istoria umană.
Singurul sunet sonor a fost clicul, clicul pantofilor mei de pe podeaua mozaicului. Am închis ochii, jucând jocul pe care l-am savurat ca un copil pentru ultima oară. Știam drumul către dormitorul lui Erik Quinn. Am fost aici prima dată în jurul vârstei de șase ani. Am fost inspectat aici.

Am participat la masa de duminică. Probabil că aș avea și înmormântarea mea iminentă tot aici, cu moștenirea taților din venele mele și nu ar fi un eveniment cu ușile deschise. La trei, patru pași trecuți pe coridorul lung, am făcut un viraj la dreapta, numărând.
Șase, șapte, opt, nouă.
Ochii mi s-au deschis.

Am deschis ușa și am clipit, mirosul de trabuc și whiskey trântindu-mi nasul. Nu am mai pus piciorul aici de atunci. Nici în scurta perioadă petrecută în compania fetei lui.

Nu de când mama a murit. Dar cred că locul din această casă grandioasă e ca și cum ai merge cu bicicleta: odată ce l-ai învățat, nu îl uiți niciodată. Deși, de această dată, lucrurile s-ar descurca altfel.             A fost o casă de modă veche, dar cu design și mobilă fanteziste, moderne. M-am așezat pe scaunul de lângă fereastră, prea mic pentru picioarele mele lungi.

Amintiri despre faptul că stăteam aici ca un băiat, picioarele mișunând în aer, în timp ce i-am spus străinului cu zâmbet pe față, despre poznele mele mici, lipsite de sens, care îmi curgeau prin minte, încurcându-mă într-o minge de nostalgie. Gândul la cât de mari au devenit între timp păcatele mele, l-ar face chiar și pe Erik Quinn să-i fie rău la stomac.

Dar furia mea față de el, e mai puternică ca moravurile mele. Mi-am tras geaca de piele și am așezat-o pe masa de lângă mine. L-am auzit cum își șterge mâinile în baia de lângă și apoi cum deschide ușa dormitorului. Trupul lui solid încremeni. Bun. Am savurat gândul la teroarea în care se scaldă și pentru unii oameni am intuit că asta m-ar numi psihopat. Dar era adevărat. Am fost al naibii de încântat. Eram un monstru, aflat în sânge. Am căutat răzbunare și ură, furie și mânie.

— Ash..vocea îi tremură, dar se lipi de scenariul obişnuit:

— Ce te-aduce pe la mine?

— Știi deja.

Am zâmbit, uitându-mă la nimic în special. Totul din acest loc era atât de nenorocit de perfect. Nu că mă așteptam la altceva, dar acest rahat era ridicol. Cu siguranță m-am simțit ca unul.

— Putem merge mai departe? Timpul înseamnă bani.

— Este și un vindecător.

Mi-am încleștat maxilarul și mi-am eliberat pumnii.

— Bună încercare.

Am făcut o pauză, verificându-mi Rolexul. Timpul lui se termină. Și al meu. Tic-tac.Tic-tac.

— Acum mai bine de douăzeci și șapte ani ai violat cu sălbăticiune împreună cu doi tovarăşi de-ai tăi, o fată de șaptesprezece ani, model și elevă eminentă a liceului din oraș. Numele ei era Tania Greystone. Mama mea. All Vardi, unul din prietenii tăi și cel de-al treilea violator din acea seară a primit un glonț direct în frunte și i-a zburat creierul, dar nu a provocat durere și devastare nimănui. Vezi tu, era singur. Ca și tine, de altfel.

A lăsat greutatea mărturisirii mele să se scufunde și a mormăit:

— Tu...tu l-ai ucis?

Vocea mea era extrem de calmă:

— Nu. A fost nevoit să o facă.

Acum, în timp ce-mi mărturiseam păcatele și ura, știa că o să aștept acest lucru și de la el. Nu avea nicio scăpare.

În mare parte a tăcut, calculându-și următoarea mișcare. L-am auzit înghițind tare și  mi-am ridicat unul din picioare pe genunchi, amuzat:

— Acum e rândul tău. S-auzim despre păcatul tău.

El eliberează o respirație pe care o ținea într-un suspin ascuțit.

— Nu așa funcționează lucrurile, Ash..

— Sunt numai urechi.

— Tania a fost..am ieșit cu ea de câteva ori.

— Niciun alt model nu se afla în acea sală în acea zi. Și tu, tu ai chemat-o acolo, spunându-i că are loc o defilare de modă. Bill a pus la dispoziție clubul și a urmărit ca mama să apară, neprotejată, neînarmată, din cauza ta.

Deschise gura, intenționând să se certe, dar apucă să o închidă, gândindu-se mai bine la ce voia să spună. Undeva în depărtare se auzi motorul unei mașini. Amintiri clasice despre oamenii pe care îi cunoșteam înainte să mă mut în zgârie-nori și reinventându-mă. Erik a gâfâit.

— Ai putea fi băiatul meu.

M-am ridicat, împingându-mi mânecile mai departe în sus.

— Ajunge.

M-am apropiat de el să-l pot privi mai de aproape. Părul lui grizonat ieșea din toate direcțiile, iar groaza din ochii lui mi-au luminat starea de spirit.

— Ash, nu repeta păcatele taților tăi, a scandat el, strigând apoi de durere, în timp ce l-am tras mai aproape de fața mea.

— Nu le repet, le răscumpăr, am zis fiecare cuvânt, de parcă ar fi o propoziție proprie.

— Chiar ai de gând să-ți omori tatăl? a zis el.

Am ridicat din umeri. Nu eram un hitman. Dar asta era prea personal. Era vorba de mama mea. Femeia ce m-a crescut în teroare, fugind din oraș în oraș, în timp ce ei o căutau avizi de puterea pe care banii le-au dat-o. Și de dragostea întârziată de tată. Mi-e greață. Deși a muncit pe rupte să-mi ofere un trăi decent, uneori era atât de absentă, atât în copilărie, ca să nu mai vorbim de vârsta adultă, când s-a și îmbolnăvit, încât eram practic orfan.

— Ești exact ca mine, am crezut că ești diferit. Mai bine, m-a acuzat el. Încă un punct comun în aflarea eredității tale, a plusat el.

Mi-am apăsat buzele într-o linie subțire. Treaba mea nu a avut legătură cu mafioții din Boston și New York. Am fost un lup singuratic, care a învățat de mic să se descurce. Când am avut o problemă de orice natură, m-am ocupat singur de ea. Și Erik Quinn trebuie să plătească pentru păcatele sale. El trebuia să fie deja în închisoare, să fi plătit de mult daune colaterale care să-i fi redat mamei nu dreptatea cea de pe urmă, dar măcar liniștea. Acum, trebuia să fac asta în casa unde ea trăise. Brittany, fiica lui.

— Fii rapid, a cerut.

Am dat din cap sumbru.