Oare... te plac?

Capitolul 1: Săptămâna a început cu fuga

- 112! Spune prietena mea, luându-mă prin surprindere. Ghici cine are o întâlnire mâine în parcul central cu Aaron Olsen?

Părul ei şaten cu multe şuviţe blonde este puțin mai scurt şi îi ajunge până la umeri. Are ochii verzi şi un nas mic şi rotund. Mereu am fost invidioasă pe nasul ei, dar ăsta e singurul lucru despre care nu i-am spus. Astăzi poartă o bluză gri ce este băgată în fusta de blugi albastră ce este aproape până la genunchi. În picioare are o pereche de pantofi simpli, negri cu un ton mic.

- Aaron Olsen? Cel care e în trupa de teatru?

- Greşit, draga mea prietenă. Nu e doar în trupa de teatru. Este cel mai bun din trupa de teatru. Spune ea şi se rezamă de dulapurile de pe holul şcolii privind tavanul cu un zâmbet uriaş pe faţă.

Eu şi Cassie Tamm suntem prietene de la grădiniţă şi ştim totul una despre alta. Tocmai de aceea ştiu că această întâlnire se poate să fie una interpretată. Altfel zis, se poate că Aaron Olsen să fi zis ceva şi prietena mea a înţeles altceva. Însă trebuie confirmat.

- Şi cum te-a invitat? Nu mai era nicio fată lângă tine? Poate cea mai bună fată din trupa de teatru? Cum o chema? Juliet Kumar.

- Să ştii că îmi răneşti inima. Chiar acum inima mea sângerează din cauza ta. Ei doi nu au fost niciodată împreună. Ea s-a ţinut de el ca o lipitoare.

- Şi tu ai învăţat să fii lipitoare de la ea sau ea de la tine?

- Eu nu m-am ţinut după el ca o lipitoare. Doar am dat peste el întâmplător de câteva ori.

- Vrei să spui de multe ori. Îi zic prietenei mele şi zâmbesc. Îl place pe Aaron de la începutul clasei a 11-a când ea şi-a scăpat telefonul nou şi performant, dar Aaron a fost acolo la momentul potrivit ca să-l prindă.

 - Erica, vorbesc serios. Am o întâlnire cu el şi îi voi spune ce simt. Voi asculta sfatul surorii mele şi îi voi spune lui Aaron ce simt şi cine ştie? Poate că vom fi al doilea cel mai popular cuplu din liceu. Am putea fi primul dacă scorpia de Jennifer Meyer nu ar fi atât de prefăcută şi dacă Ethan Larsen nu ar fi atât de frumos şi atrăgător. Cred că în ultima vreme el merge la sală mai des. Ai observat şi tu ce muşchi au braţele sale?

- Întreabă cea care are întâlnire mâine. Cât e ora? O întreb pe prietena mea pentru că tocmai mi-am amintit un lucru important. Aceasta se uită la ceasul pe care eu i l-am făcut cadou anul trecut şi îmi spune:

- Peste cinci minute se sună de oră.

- Nu! Nu, nu, nu! Spun şi ochii mei se măresc de uimire. Credeam că mai sunt cel puţin 10 minute până se sună. Închid repede uşa dulapului şi îmi mut geanta de pe umăr în braţe. Va fi nevoie să fug, aşa că e mai bine să o ţin în braţe.

- Ce? Ce este?

- Trebuie să plec. Vorbim mai târziu. Te sun eu.

Următorul lucru pe care îl fac este să o iau la goană pe hol. Nu este uşor să fug repede pentru că sunt mulţi elevi şi dacă dau peste cineva nu va fi bine. Însă trebuie să ajung în acel loc repede ca apoi să pot merge şi la oră. Oare ce curs am acum? Nu îmi pot aminti. Atunci când sunt stresată îmi este ca şi cum mintea mea se goleşte. Dacă am oră cu un profesor mai indulgent nu va fi o problema dacă întârzi, dar dacă am oră cu unul mai sever, am încurcat-o rău. Majoritatea profesorilor sunt mai severi deci sunt şanse mari să o încurc. Azi este luni şi nu e că mă iau după asta, dar se spune că aşa cum începi săptămâna, aşa va fi şi în celelalte zile.

Poate dacă m-aş fi îmbrăcat altfel aş fi putut să fug mai repede. Am o pereche de blugi albaştri simpli, un tricou alb şi un cartigan gri pe deasupra. Mi-am luat o pereche de balerini negri în care nu e uşor să fugi.