𝐀𝐟𝐭𝐞𝐫 𝐀𝐥𝐥 𝐓𝐡𝐢𝐬 𝐏𝐚𝐢𝐧 || Hyunjin (Rescriere)

Cαᴘɪƚσℓυℓ 𝟽

《Peste câteva săptămâni》

Soyoung

Sunt pe coridor, cu capul pe umărul lui Hyunjin și împreună cu Jieun și Felix. Este ora 11, iar Yongmin nu a venit la școală.

-Felix, Yongmin de ce nu a venit?
-A zis că se simte rău. Nu știu dacă o să vină azi la școală.
-Deci dacă nu vine nici mâine, să îi spui că merg după ea acasă și o târăsc aici.

Peste câteva minute apare și Sangrae.

-Hyunjin, te-a chemat directorul până în biroul lui.

Spune, uitându-se cu greață la mine.

-De ce?
-Nu știu. Mi-a spus decât să te chem.

Atunci cei 2 pleacă.

-De ce i-a spus fix lui Sangrae?
-Nu știu. Poate că ea a fost prin zonă când a vrut directorul să-l cheme.
-Ce a făcut acum?
-Probabil cum e nou.
-Soyoung! spune Haeun.
-Ah, bună!
-Te așteaptă Yongmin în spatele liceului.
-A venit?
-Da.
-Ok. Mă duc acum.

Cobor până când ajung în spatele liceului, dar nu văd pe nimeni. Mă învârt pe acolo ca să o văd, dar nimic. Deodată simt cum cineva mă lovește în picior. Cad pe jos, apoi văd că era Sangrae. Începe să mă lovească foarte tare cu pumnii și picioarele. Nu durează mult până încep să sângerez.

-Ți-am zis să stai departe de Hyunjin. Te-am avertizat.
-Și mi-ai mai spus că nu ar vedea nimic la mine, dar uite: suntem împreună.
-TACI!

Spune, apoi începe să mă lovească din ce în ce mai tare.

Nu mai aveam putere să fac nimic. Stăteam acolo și așteptam să termine din a da în mine.

-Ridică-te.

Dau să mă ridic, dar nu mă pot ține bine în picioare, așa că, cad din nou pe jos.

-Nu ești bună de nimic. Nici să stai în picioare nu poți.
-S-Sangrae..
-Ești gata să mori?
-D-de ce faci toate astea?
-Păi...Știi tu...Ai fost fată neascultătoare, așa că trebuie să fi pedepsită.

Mă prinde de braț și mă ridică, apoi scoate un briceag și mă înjunghie. Deja simțeam cum încep să-mi curgă șiroaie de lacrimi din cauza durerii. Cad pe jos, apoi Sangrae fuge înapoi școală.

Hyunjin

Intru în biroul directorului, dar văd că nu e nimeni. Aștept câteva minute, dar tot nu vine nimeni, așa că mă întorc la restul.

-Soyoung unde e?
-S-a dus în spatele școlii ca să se întâlnească cu Yongmin.
-În spatele școlii?
-Da.
-Cine mai folosește intrarea din spatele școlii?
-Nu știu ce faceți voi, dar eu mă duc la ele.
-Vin și eu.
-Eu mă duc în clasă. N-am chef să o văd din nou pe Yongmin. spune Felix.

Mergem spre scări, apoi o văd pe Sangrae ascunzându-și ceva în mâini.
Coborâm și ieșim în spatele școlii, apoi o văd pe Soyoung pe jos, ghemuită și plină de sânge. Fug spre ea, apoi o ajut să se ridice.

Soyoung

Eu:
-H...Hyunjin...
-Ce ai pățit? De ce plângi? Ce e cu atât de mult sânge?
-H...Hyunjin...

Spun și încep să plâng mai tare.

Hyunjin:
-Sunt aici! Nu mai plânge. Ce ai pățit?

Îmi șterge lacrimile, apoi îmi dau mâna de la rană, începând să curgă din ce în ce mai mult sânge.

-C-Cine ți-a făcut asta?!

Nu mai aveam putere ca să vorbesc, așa că doar am dat din cap.

Hyunjin mă ia stil mireasă, apoi fuge împreună cu Jieun la un spital din apropiere. Cum ajungem, niște asistenți mă iau și mă duc într-o sală.

Hyunjin

M-am pus pe un scaun în sala de așteptare și mă gândeam doar la cât de prost am fost că am lăsat-o pe Soyoung singură.

-Hyunjin, ești bine? spune Jieun.
-Nu.
-Ai idee de cine i-ar fi putut face asta?
-Știi că atunci când am mers către scări...Sangrae a trecut pe lângă noi.
-Așa.
-Ascundea ceva în mâini. Nu sunt sigur, dar ea cred că a făcut-o.
-Defapt, ai dreptate. Mereu a avut ceva cu ea, în special de când ai venit tu.

Deja nu-mi mai puteam ține lacrimile. Mi-am lăsat capul în jos și mi-am dat drumul la lacrimi.
Peste câteva minute îmi sună telefonul. Era Yeji.

-Jinnie, unde ești?
-S-Sunt la spital.
-Stai, tu plângi? Ce faci la spital? Ți s-a întâmplat ceva?
-Lui Soyoung...
-Sunteți la spitalul de lângă școală?
-Da.
-Vin și eu imediat!
-O să întârzi la ore....
-Am întârziat deja sunându-te, deci nu e mare lucru.
-Bine atunci...vino.

Închid telefonul, apoi îmi pun mâinile la ochi. Nu voiam să mă vadă plângănd.

Peste câteva minute apare alături de Felix.

-Sunteți bine? Ce s-a întâmplat?
-Vino cu mine. Îți explic eu pentru că Hyunjin nu cred că e în starea necesară pentru a spune asta.

Jieun o ia de mâna pe Yeji și ies din spital, iar eu rămân cu Felix.

-Frate, plângi?
-Ce crezi că aș putea face?

Atunci Felix mă strânge în brațe. După câteva minute apar din nou Yeji și Jieun.

-Ești mai bine?
-Încerc să fiu.
-Hai, mă! Lasă că Soyoung n-are nimic.
-De unde știi tu asta? De când am venit nimeni nu a ieșit din sala aia.
-Știu eu, nu trebuie să-mi spună cineva. Soyoung e fată puternică. Doar are pentru cine să fie.

Peste câteva minute își face prezența și un doctor.

-Rana nu a fost foarte adâncă. Pacienta este bine, doar că are nevoie de odihnă. Dacă vreți, puteți intra să o vedeți. O zi bună!

Spune, apoi pleacă.

-Hyunjin, du-te. Tu ai cea mai mare nevoie de asta.
-Da. Noi suntem mulțumiți că este bine.
-Mersi. Dacă vreți, puteți pleca. Cred că voi sta o vreme.
-Vii la școală, bine?
-Ok.

Pleacă, apoi intru în sala în care se află Soyoung. Mă pun pe scaunul de lângă patul ei, apoi o iau de mână. De îndată îmi apare un mic zâmbet.