Fuchsia

Capitolul 1

-Ai cumpărat o fustă

-Da.

Domnul terapeut, care cu siguranță avea un nume dat de părinții lui, dar pe care Betty nu s-a obosit să îl rețină de la mama sa, a mijit puțin ochii la ce scrisese în foaie.

-O fustă...fuchsia?

-E un roz aprins.

-Din tulle.

-Da, un material.

Domnul terapeut a dat din cap contemplativ, probabil gândindu-se de ce femeile complică totul, inclusiv culorile. Sau probabil știa deja, doar era terapeut. Dacă nu știa probabil nu era un terapeut așa de bun si mama ei tocmai dăduse 300 de lei degeaba. Până acum așa avea impresia.

-După care ți-ai luat un bilet dus spre Londra, ai demisionat și te-ai tuns. Toate în aceeași zi și în ordinea menționată.

Betty voia să râdă. Situația i se parea ilară. De când mama Corina decisese că fiica ei trecea printr-o perioadă dificilă și avea nevoie ca cineva să o asculte, cineva capabil, fiindcă ea evident nu făcuse o treabă prea bună, viața lui Betty devenise un extras dintr-o mică comedie. Sau cel puțin așa i se părea ei fiindcă voia să râdă non stop. Probabil nu era o comedie foarte bună fiindcă simțul umorului nu era punctul forte al lui Betty.

-Da, repetă ea, și pe cât de serioasă încerca să se mențina pe atât de mult își dorea să izbucnească în râs.

-Așa că, pentru a-ți da împrumutul de care ai nevoie ca să te...muți? în Londra ați căzut de comun acord să te vezi cu un psiho-terapeut ca să te ajute să îți contemplezi mai bine decizia.

Super, dacă voia să audă pe cineva repetând tot ceea ce tocmai a zis s-ar fi înregistrat și s-aș fi ascultat pe ea însăși. Ar fi fost o audiere mai plăcută.

-Adică să îmi spuneți că sunt nebună și nu ar trebui să fac asta, iar eu să vă cred și să plec acasă unde mama mă așteaptă bătându-se singură pe umăr că m-a salvat de la a îmi ruina viața, interveni Betty ducându-și mâinile încrucișate la piept și uitându-se cu dezinteres la rama de pe birou care era cu spatele spre ea. Cumva auzindu-se singură prezentând situația a dispersat caracterul umoristic al situației.

Domnul psiho-terapeut și-a pus ochelarii mai sus pe nas folosind degetul arătător după care s-a uitat la mâinile lui Betty și a întrebat într-un fel care arăta că deja că îl plictisea întreaga situație și nu era singurul din camera respectivă care considera totul o pierdere de timp.

-Și de ce o schimbare atât de radicală? Majoritatea oamenilor încep cu lucruri mici, un abonament la sală, un hobby, o relație căreia îi pun capăt, un animal de companie, în timp ce tu ai sărit peste toți pașii mici și ai decis că totul e greșit și trebuie să o iei de la capăt.

-Nu am decis.

-Nu ai decis? întrebă el neluându-și ochii din foile din fața sa.

Betty și-a luat mâinile din piept și s-a ridicat rapid de pe scaun.

-Fumați? În birou mă refer.

S-a uitat perplex la Betty , s-a uitat spre ușă, apoi din nou la ea.

-Oficial nu, dar cred că amândoi avem nevoie de o țigară, după 29 de minute care nu au dus nicăieri, aduăgă acesta mintal. Deschide geamul.

Betty i-a urmat îndemnul după care s-a întors la birou și s-a așezat pe scaun turcește, cu ambele picioare încrucișate. Domnul X, o să îi spunem X pentru că psiho-terapeut deja sună prea lung în capul lui Betty și era prea târziu să îl întrebe numele, a pus o scrumieră la mijlocul biroului, la jumătatea distanței dintre ei doi, alături de o brichetă. Și-au aprins amândoi câte o țigară, fiecare din pachetul lui.