Iluzia inimii dintre noi

Basmaua

Cireși.
Dealuri.
Tei.

Ochii tăi căprui și zâmbetul tâmp.
Dragostea acelui pământ.

Avea să fie o zi de vară.
Soarele, atent la noi,
Ne va scalda în caldura sa,
Vrând să ne facă fericiți pe al nostru tărâm.

Voi fi îmbrăcată într-o rochie alba cu mici buline negre,
Preferata ta de altfel,
Iar tu mă vei privi cu o uimire primordială,
Precum ar fi fost prima data când ne întâlnim.

Îți vor tremura mâinile,
Îmi vei întinde totuși basmaua neagră cu buline albe,
Însă eu voi scutura din cap zâmbind,
Vrând să mi-o așezi tu.

O vei faci triunghi,
O vei așeza pe fruntea mea fierbinte,
Ca mai apoi să o legi la ceafă,
Lăsându-mi parul liber sub ea în briza ușoară.

Și aveai să mă privești.
Știu că îți voi fi tare dragă.
Blondă și cu ochii verzi ca iarba primăverii,
Îmi vei face obrajii roșii ca florile cireșilor.

Iar tu, iubitul meu,
Îmbrăcat mereu atât de simplu,
Nu vei știi ce să faci să te ascunzi de căldură
Decât să șezi pe prispa rece a casei noastre.

Aveai să mă rogi să fac o limonadă.
Iar eu o voi face cu portocale și lămâi.
Îți voi aduce un pahar mare,
Și îți voi cânta, ca de obicei, prostiile scrise de mine.

Tu vei asculta,
Niciodată nu aveai să te saturi,
Și îmi vrei privi basmaua
Și cât de bine-mi prinde.

Mă vei săruta prelung,
Îmi vei șopti cât îs de frumoasă,
Iar când seara se va lăsa,
Noi vom reintra în casă.