Gustul adevărat al dragostei

CAPITOLUL 4 - Dezamăgiri profunde

Abia ajung acolo, când simt vibrația telefonului în buzunarul de la pantaloni. Pentru o secundă îmi fac griji că s-ar putea să fie chiar el și inima îmi sare o bătaie. Palmele îmi transpiră și le trec peste materialul aspru al jeans-ilor. Nu ar avea de ce să mă sune în mijlocul zilei, nu-i așa? Nervii îmi sunt puși la încercare, dar parcă cineva apasă un buton și mă calmez instant când văd numele surorii mele pe ecran.

— Alo?

— Hei, mă întorc de la școală și sunt aproape de tine. Ai chef să ciugulim ceva rapid?

— M-ai prins la fix!

Vocea îmi sună gâtuită de parcă am fugit câțiva kilometri, contrar impresiei inițiale că m-am liniștit.

Îi spun unde să ajungă, iar ea își setează locația și îmi spune că ne vedem în mai puțin de cinci minute. Ies în lumina caldă și blândă a soarelui de aprilie și mă îndrept către băcănia mea favorită. Am chef de un covrig uriaș. Nu am foarte mult timp la dispoziție pentru că mă simt foarte vinovată să plec de la muncă, așa că măresc pasul. Mă mai uit o dată la telefon și mă gândesc din nou că nu știu ce aș putea să îi scriu lui Julian. Asta... dacă mă hotărăsc să îi scriu.

Stacey mă așteaptă înăuntru, deja așezată la o masă cu un covrig mare cu brânză aburind în fața ei.

— Hei, mmm, asta arată delicios!

Mă așez în fața ei și îmi zâmbește ușor. Mă privește de parcă urmează să îmi dea lumea peste cap și sunt destul de sigură că intuiția nu mă înșală. Îmi întinde covrigul mie, lucru nespecific lui Stacey fiindcă a fost extrem de egoistă de când era mică.

— Vreau să îți prezint pe cineva.

Deci nu o să mă lase să aștept.

Părul de pe ceafă mi se ridică și o fixez pe Stacey, care a aruncat bomba cu atâta ușurință de parcă ar fi zis că urmează să plouă sau a întâlnit un câine în drum spre mine.

Oh nu. Asta nu e bine. Nu se poate să îmi prezinte pe cineva, nu acum când emoțiile îmi sunt date peste cap și eu nu sunt în întregime capabilă să port o discuție.

Este totuși prea târziu. Îi simt prezența în apropierea mea și un pahar fierbinte de cafea cu lapte îmi este așezat în față. Are un desen cu fața unui câine pe ea. Ce drăguț! Nu am mai văzut câine desenat în cafea. Stai. Concentrează-te Dawn.

— Matt?

Cuvintele îmi zboară din gură de parcă mă așteptam să fie aici. Ce naiba caută Matt alături de sora mea? Și de ce o sărută pe frunte? Și de ce își așază protector mâna în jurul umerilor ei? Și de unde știe Matt cum îmi beau eu cafeaua? Îmi mut privirea spre sora mea și simt cum tensiunea începe să mi-o ia razna.

— Bună Dawn. Ce coincidență să ne întâlnim aici! Nu îmi vine să cred!

O să îi torn cafeaua fierbinte în papuci. Încerc să mă abțin de la a-i oferi un zâmbet la remarca sarcastică, deși recunosc că îmi vine să râd.

— Dawn, spune sora mea cu o voce subțire, el este Matt, dar vă cunoașteți deja.

— Matteo de Luca, la dispoziția dumneavoastră.

Face o reverență cu mâna și clipesc de câteva ori. Rotițele mi se învârt și iau o gură din cafea. Doamne este chiar bună! Stacey știe cum să mă dribleze ca să nu mă enervez. Și aparent acum știe și Matt că am un punct slab: cafeaua bună.

— Ce mică e lumea! comentez, dar nu simt nimic când las cuvintele să îmi părăsească gura.

Îmi ridic sprâncenele și o ochesc pe Stacey care își pune privirea în pământ. Uită-te la mine lașo! îmi vine să strig.