Matematica iubirii | Finalizată |

Capitolul 32

Anastasia Dumitru

Mă rezem de insula din mijlocul bucătăriei cât timp aștept să fiarbă apa pentru ceai, iar gândurile mi se duc la Octavian. Știu că am mai discutat cu el în aceste săptămâni, dar nu este același lucru ca atunci când ne vedeam zilnic. Săruturile pe care mi le fura în momente în care nici nu mă așteptam, corpul său lipit de al meu dimineața, zâmbetul său, toate îmi lipsesc.

După ce m-am reîntors din concediul luat pentru a fi alături de mama când a născut, am avut multe probleme de rezolvat. Lucrări peste lucrări, acte de completat și tot felul de chestii. Toată această agitație m-a obosit și de aceea cum am ajuns acasă m-am așezat în pat și nu am mai făcut absolut nimic.

Noroc cu iubitul meu cel perfect, mi-a pregătit ceva de mâncare și mi-a adus la pat, a aranjat el ce trebuia prin casă. Iar acum stăm amândoi în pat și ne facem că privim la un film la televizor. Stau cu capul pe pieptul său gol în timp ce el se joacă cu părul meu și aproape mă ia somnul.

— Câți copii ai vrea să avem? rostește Octavian o întrebare pe care nu mă așteptam să o aud de la el și îmi face tot somnul să treacă.

Din asta îmi dă de înțeles că vrea să avem un viitor împreună și își dorește la fel ca mine un rod al iubirii pe care ne-o purtăm.

— Mi-aș dori o fetiță, dar și un băiețel leit ție. Îmi ridic capul de pe pieptul său și îi dau răspunsul.

— Eu vreau o mică prințesă care să-ți semene perfect. Îmi dă el replica, iar eu mă topesc când aud asta și îmi înalț capul lipindu-mi buzele de ale sale.

— Dar ce va face domnul Popovici atunci când prințesa sa va fi curtată de băieți? încep eu tachinările deși știu că nu voi ieși în câștig.

Și chiar așa se întâmplă, Octavian îmi dă imediat răspunsuri la atacul meu. Sunt sigură că vorbește foarte serios și deja gândul mi se duce în viitor. Toată seara ne-o petrecem discutând despre nume de copii care ne plac și făcând planuri de viitor.

Lacrimile încep să-și facă apariția la colțurile ochilor și știu că dacă nu încetez să mă gândesc la el voi sfârși plângând. Observ că apa deja a dat în clocot și mă reped să sting aragazul, iar apoi îmi prepar ceaiul. Degeaba încerc să mi-l scot pe Octavian din minte căci în momentul când iau o gură de ceai amintirile cu el revin.

Tocmai am ajuns de la colegiu și am decis să pregătesc ceva de mâncare cât timp îl aștept pe Octavian. Astăzi mi-a lipsit foarte mult, a fost plecat la o ședință cu directorii de la alte instituții de învățământ și nu am vorbit toată ziua. Mă schimb rapid în ceva mai lejer, fac un moț în vârful capului. După ce dau drumul la muzică pe telefon mă învârt prin bucătărie încercând să pregătesc ceva bun.

O oră mai târziu răsuflu ușurată, mâncarea este gata, zic eu comestibilă. Încă nu am primit nici un semn de la iubitul meu așa că decid să-l sun pentru a afla când va veni. Dar nu apuc să-l apelez căci îl aud de la intrare cum mă strigă, iar eu fug imediat în întâmpinarea sa.

Îl iau prin surprindere și îi sar direct în brațe, iar el se dezechilibrează și ajungem amândoi pe podeaua apartamentului. Imediat ne apucă râsul pe amândoi, dar în scurt timp Octavian resimte durerea cauzată de căzătură și începe să se plângă. Mă ridic imediat în picioare și îl ajut și pe el, iar după ce își pune mâna după gâtul meu ne îndreptăm ușor spre dormitor.