Gustul adevărat al dragostei

CAPITOLUL 2 - Paradis pentru ochii privitorului

Stomacul îmi chiorăie, semn că e timpul pentru cafeaua mea superbă de dimineață și un mic dejun copios. Ies din baie și mă gândesc cu ardoare la o felie de pâine toast cu multă cremă de ciocolată și unt de arahide.

Pornesc espressorul și las cafeaua să se pregătească. Pun mâna pe ușa frigiderului și cuvintele lor mi se revarsă precum o cascadă în minte:

"nu-i așa că e o dulceață?"
"nu"

Trântesc ușa frigiderului înapoi și pufnesc. Trebuie să ies la alergat. M-am codit cam mult în ultima vreme și asta mi-ar lua mintea de la alte lucruri.

Mă usuc pe păr în timp ce îmi verific mesajele de pe telefon. Chiara mi-a răspuns abia acum la mesajele de aseară. I-am trimis niște poze chiar drăguțe cu barul, așa că mă decid să și postez una dintre ele pe Instagram. Chiara nu stă foarte bine cu răbdarea așa că mă sună înainte să mai apuc să fac altceva.

Fohen-ul meu scoate un sunet înecăcios și pare că stă să cedeze. Prietena mea râde pe înfundate și îmi face cu mâna. Urasc când mă sună cu video pentru că mereu mă prinde în cele mai ciudate ipostaze.

— Arați de parcă ai băgat degetele în priză!

— Nici tu nu ești vreo frumusețe rară, replic eu sperând că umorul meu o s-o descurajeze să facă mișto de părul meu voluminos.

Arat ca o leoaică după ce mă spăl, dar cu o perie caldă de îndreptat îl stăpânesc în câteva minute. Nu e vina mea că m-a luat pe nepregătite. Sau că am părul electrizat de la mama natură.

— Hai, spune-mi, își mișcă languros sprâncenele, ai pescuit ceva aseară?

Îmi dau ochii peste cap.

— Știi că nu am fost la agățat. Sora mea a fost singurul motiv pentru care...

— Da, da, știu povestea. Expiră zgomotos și se aude un plânset din spatele ei.

Fiul ei de câteva luni scâncește și Chiara își lasă telefonul pe birou.

— Nu plânge iubitule, spune întorcându-se în cadru, uite mătușa "nu am niciun interes să îti fac o prietenă" e cu noi.

Îl aduce în fața camerei și îmi trimite pupici.

— Nu am niciun interes pentru că nu am cu cine, nu îți face griji Marco, îl asigur eu pe micuț, nu e nevoie să mă pun eu pe treabă, mai ai cel puțin 15 ani de așteptat până să îți faci o prietenă.

— Cel puțin 20, replică mama lui. Deci nu s-a întâmplat nimic interesant ieri? Doar ați ieșit toate patru... și atât? Nu ai căzut în brațele unui Romeo? Nu ați fugit pe un cal alb?

Păi, am aterizat în brațele unui morocănos. Decid că nu e cazul să îi povestesc Chiarei despre asta pentru că va face doar un mare caz din nimic, așa ca mine de altfel. Și îmi sunt suficiente gândurile proprii, nu mai am nevoie și de ea în mintea mea.

— Chiara, ți-am spus că o să te anunț când și dacă va fi cazul.

— Treaba ta, o să ți se usuce prăjitura dacă mai stai mult timp pe uscat.

Casc gura și mă prefac scârbită de spusele ei, uneori nu o poți opri nici cu o armată să își verse ideile năstrușnice care i se plimbă prin cap. Chiara râde cu gura până la urechi de spusele mele Marco scâncește și începe să plângă semn că conversația noastră se va incheia cuând. 

— Off, copilul ăsta e nesătul și Thom se preface că doarme, nu e ca și cum ar putea să îl hrănească el pe Marco, dar un pic de suport moral nu ar strica, nu?