Îngerul meu căzut

Capitolul 5

Moore mă conduce înapoi în sală, de această dată chiar acolo jos unde se află scena și aceleași trei persoane pe care le-am văzut cu ceva timp în urmă de sus, înainte de a merge în biroul său.

— Am plăcerea de a o vă prezenta pe nimeni alta decât fiica lui Satin Roșu, Catifea Roșie! directorul ne face remarcată prezența printre aceștia care erau mult prea concentrați asupra repetițiilor încât să ne mai acorde câtuși de puțină atenție.

Ochii mei îi întâlnesc întâi pe ai Valenciei. Dintre toți este cea pe care o cunosc și a cărei nume va fi probabil singurul pe care îl voi cunoaște. Toți ceilalți din teatru trebuie să-și păstreze și să se prezinte cu numele de scenă pe care îl au, cel cu care ei se identifică. Diferența o face la ea, deoarece o cunosc încă de când mama lucra aici și uneori mă aducea aici, spunând că ar trebui să învăț și eu câte puțin din meserie. Am prins unele lucruri chiar repede și nu știu dacă asta s-ar putea spune că se datorează unui talent neșlefuit pe care îl am sau nu.

— Catifea Roșie, ei sunt Dama de cupă, Artemis și Albastru de topaz o prezintă mai întâi pe Valencia, apoi pe cealaltă tipă și în cele din urmă pe bărbatul de lângă ele.

Valencia mă analizează în detaliu, însă după privirea curioasă pe care mi-o oferă îmi dau seama că nu doar că și-a amintit de mine, dar faptul că știe că sunt fiica Celinei sigur i-a trezit un anume interes.

Este o femeie puțin mai scundă decât mine, dar nici eu la cei o sută șaizeci și cinci de centimetri ai mei nu sunt tocmai înaltă, însă ea are probabil cu vreo cinci centimetri mai puțin decât mine. Părul îi este negru, nu foarte lung și destul de rar, iar ochii de forma și culoarea unor migdale nici nu au cum să nu te hipnotizeze, mai ales că are gene frumoase și lungi. Buzele îi sunt precum un boboc de trandafir, iar fața îi este rotundă. La cei treizeci și ceva de ani ai săi pe care îi are arată foarte bine.

Cealaltă fată pare ceva mai tânără și este cu mult mai înaltă decât noi, având părul șaten cu o tentă ușoară spre roșcat, ochii de asemenea căprui, dar cu mult mai închiși. Spre deosebire de Valencia care are forme, aceasta este foarte slabă și lipsită de forme, însă la rândul ei are trăsături chiar frumoase.

Bărbatul în schimb pare de asemenea destul de tânăr, având o constituție normală, destul de înalt, cu părul blond cârlionțat, ochi albaștri și un zâmbet atrăgător. Atunci când zâmbește caninii îi ies în evidență și în aceeași măsură de cât de frumușel e, mai mult mi se pare cumva adorabil, genul de persoană cu care te-ai putea înțelege fără a fi vreo relație de altă natură între voi.

— Bun venit printre noi, vulpițo, tipul îmi face cu ochiul venind mai aproape de mine, în timp ce șatena își dă ochii peste cap.

Îi zâmbesc oarecum stângace.

— Vă rog să vă organizați în așa fel încât să facă parte din piesa ce are loc peste două zile. O las în mâinile voastre și sper să fie bine, directorul le vorbește, privind-o însă în mod insistent și clar pe Valencia.

Nu doar că lucrează de mai mult timp aici, dar probabil că are și mai multă încredere în ea, ba chiar o consideră capabilă de mai multe.

— Dar cum poate învăța totul când abia ce a venit aici? șatena vorbește pe un ton ușor pițigăiat, uitându-se când la mine când la Moore.

Nu știu de ce, dar nu am un presentiment prea bun în legătură cu ea, așa că cu cât o să stau mai departe de aceasta, cu atât mai bine.

— Catifea Roșie este extrem de talentată și va prinde din mers ce are de făcut. Este de datoria ei și este perfect conștientă de asta, simt amenințarea subtilă pe care o îndreaptă asupra mea, mai ales când acea privire stăruie asupra mea cu zâmbetul lui ce doar simt cum mă terifiază.