i am lost

Capitolul lll

   Trecuse o săptămână, iar somnul îi era tot mai tulburat. Nu reușea să mai doarmă ca înainte, când nu ținea cont de probleme,ci doar dormea liniștită, urând momentul când alarma începea să sune. Acum însă, nu mai avea nevoie de alarmă. Era trează înainte să sune. La muncă abia reușea să facă față. În fiecare pauză mergea la baie și plângea toată durata. Era o durere lăuntrică, o durere care durea mai tare decât cea fizică.
  Era o zi posomorâtă. Vremea era ploioasă și foarte rece, deși era început de primăvară. Totul părea întunecat și pustiu, deși afară se aflau mulți oameni, adăpostindu-se de ploaie.
Ea stă așezată la biroul ei privind pe fereastră.
"Exact așa arată inima mea în acest moment", spuse ea ștergându-și lacrima fierbite care tocmai se prelinse pe obrazul ei roșu. Sorbise puțin ceai din ceaiul care stătea în ceașcă , adus de asistenta ei. Își îndreptă privirea spre ușă, căci cineva bătu.
Își șterse lacrimile și spuse:
        — Intră!
Pe ușă intră șeful ei, având pe față o expresie exasperată. Șeful ei are numele de Brett și are naționalitatea germană. E căsătorit și are doi copii. Părul lui negru, tuns matematic , legănându-se câteva fire pe partea dreaptă a feței, arăta drăgălaș. Ochii lui sunt de culoare verzui, exprimând prin ei stresul pe care această spujbă îl cerea. Avea 43 de ani, dar arăta atât de tânăr când nu era în uniformă. Cloe avusese, spre rușinea ei, o relație scurtă cu el. Nu fusese cu el pentru a-și mări salarul sau a-și schimba funcția în serviciu. Fusese cu el pentru că simțise că el o va putea ajuta să uite de decesul  soțului. Dar se înșelase. Vorbiseră cu Brett cinci luni, fără a știi că este căsătorit, dar mai ales că are doi copii. Nu înțelesese nici acum, cum de reușea să vină noaptea să se culce cu ea. Ce-i spunea soției? Nu se întrebase niciodată soția lui de ce lipsește nopți întregi? Dacă știa că acasă îl așteaptă o soție și doi copii, nu se sărutase niciodată cu el, darămite să facă dragoste cu el. De fiecare dată când își amintea, sentimente de vinovăție, o plesneau. Acum, după ce se despărțiseră trecură un an jumate, dar tot mai simte ceva pentru el. Ar fi dat orice să mai poată sta o noapte pe pieptul lui gol. Dar acum... acum se îndrăgostise , sau cel puțin așa crezuse ea , de Dominik. Dacă așa îl cheamă cu adevărat.

          — Bună dimineața, domnișoară Cloe ! Ce mai faceți?

  Deși fața lui era una exasperată, își făcuse timp să o întrebe ce face. Asta este un lucru pe care îl aprecia întotdeauna la el.

          — Bună dimineața! Eu sunt bine, mulțumesc, minți ea. Dar dumneavoastră? întrebă, presimțind că răspunsul va fi unul negativ. 

Deși avuseseră o relație foarte apropiată, într-acolo încât au ajuns să-și ajungă unul altuia sub piele, totuși au decis să vorbească așa cum se cuvenea, chiar dacă erau singuri în încăpere.

          — Deloc bine, spune așezându-se la birou. Îți amintești că acum o săptămână , aproximativ, spuse el, ai avut de deslușit un caz,care ți se părea prea ciudat? Cu doi bărbați. Rukelt Bonn și Dominik Ajzeska.

          — Da, cum aș putea să uit, spune ea mai mult ca pentru sine.

     Brett se uita la ea, ridicând o sprânceană. Sunase ciudat ceea ce tocmai spusese?

          — A fost acum o săptămână... Cum aș putea să uit? minți ea.

         — Ah, da, logic, zise el. Au scăpt din închsoarea noastră de maximă siguranță.

  Cloe făcuse ochii mari și căscă gura. Ceea ce tocmai auzise fusese ca un șoc pentru ea. Dominik și celălalt tâmpit sunt în libertate? Imposibil...

         — Cum se poate una ca asta? întreabă ea, ridicându-se de la locul ei și mergând de partea cu el, așezându-se apoi cu fundul pe birou.

          — Este un plan la mijloc. Sunt sigur de asta. Ai mai adunat ceva indicii? întrebă el aruncând un dosar pe masă.

         — Da, am mai găsit ceva...

   Nu reuși să spună tot, căci Brett se repezi la buzele ei. O sărută atât de pasional, încât nu mai dori ca sărutul să se sfârșească. Tensiunea între ei fu atât de intensă, încât se sărutau cu tragere de inimă.

        — Cloe, te iubesc, spuse el sorbind-o din priviri.

        — Nu pot, Brett. Ești căsătorit și mai ai și ...

        — Pot oricând divorța, o întrerupse el. Oricând vrei tu. Înțelegi? Te iubesc sincer!

  El se apropiase de ea și o sărută din nou. Parcă cu mai mult dor, cu mai multă pasiune. Timpul acesta, în care nu mai fuseseră împreună fusese ca o închisoare care o ține departe de Cloe. Măinile lui îi alunecară pe coapsa ei, dorind să-i dea fusta jos.
Nu reuși, deoarece ușa fu aruncată până în dreptul lui Brett, depărtândul zdravăn de Cloe. Pe ușă intră Dominik urmat de Rukelt. La vederea lui, Cloe fu devastată, dar oarecum bucuroasă. Pentru acest gând, se plesni în sinea ei. Ea sări de pe masă, fugind spre Brett, deși inima ei tânjea mai cu pasiune pentru Dominik. Îi dăduse mâna pentru a-l ajuta să se ridice, dar o mână mai puternică decât a ei, o trease departe de el. Era Rukelt, care îi înconjură gâtul cu mâinile. În spatele lui Rukelt, veni Dominik cu un pistol destul de greu pentru a putea fi ținut într-o mână.

          — Ce naiba se întâmplă? strigă Cloe înăbușită de mâinile lui Rukelt.

          — Nu mișca, sau altfel îți zboară creierii, zise Rukelt.

Dominik începu cu ușurință să împuște fiecare obiect din cameră. Zgomotul provocat creea o stare de șoc amestecată cu amețeală. Pe Cloe o treceau toate transpirațile. Rukelt îi provoca dureri de gât, Dominik îi provoca dureri de cap și... de inimă.
   Dominik începu să împuște fiecare sertar în care exista acte, hârtii sau documente importante. Cloe, văzând că toată munca ei și a întregii secție luase acum foc, începu să plângă puternic. Toate foile începură să ia foc. Acum, Dominik era în fața lor. Îl ținti pe Brett cu privirea. Nu, nu putea să-l omoare, gândiră Cloe.

          — Te rog nu,Dominik! Nu fă asta! strigă Cloe.

          — De ce nu aș faceo? întrebă Dominik.

          — Pentru că are doi copilași... Te rog, au nevoie de tată! strigă, iar lacrimile începură să curgă șuvoaie.

          — Am omorât oameni cu cinci , doi, unu, zece copiii. Crezi că am să te ascult acum pe tine?  spuse în timp ce o ținti cu privirea.

  Nu mai putea spune nimic, căci privirea lui apăsătoare îi ardea inima. Se șimțise ca într-un cuptor , constrânsă de căldura pe care o emana emoțiile privirlor lui.

       — Răspunde! se răsti el.

       — Nu știu, nu ți-a făcut, cel puțin, răspunsese ea și încercă să nu-l privească.

Brett însă, stătea pe jos și cu ochii între-deschiși , mormăia ceva neinteligibil.