i am lost

Capitolul I

             Scria mandatele nervoasă.  In seara aceasta se găsea deja al doilea mandat. De data asta, însă , era mai complicat. Din toți criminalii,  reușiseră doar doi să prindă, și chiar și aceia aveau șansa de a fugi de la locul faptei. Nu-i ceva de bine. Normal, oamenii fug ca arși să nu fie prinși, iar ei au stat la locul faptei, așteptând poliția.  Și  mai ciudat este că nu se poate depista mobilul de pe care a fost sunată poliția. Niciodată nu li se mai întâmplase așa. Ceva trebuie să fie la mijloc, iar ei trebuie să afle ce. Pentru ea era foarte greu. Era una din zilele în care nu dormise bine, iar acum toate depindeau de ea. Își legă părul într-un coc lejer și continuă.  La secție urmau să fie aduși criminalii. Trebuia doar să-i interogheze, apoi îi lăsa în mâna poliției.
     Pe ușă intră echipa de poliție cu cei doi criminali. Ea încă scria, până când cei doi au fost puși în fața ei. Ea își ridică privirea, iar atunci când priviriea ei se intersectă cu cea a celui din dreapta,  amuți. Era un bărbat deosebit. Avea ochii verzi deschis, de o culoare pe care nu o mai întâmpinase. Culoarea aceasta îi amintea de plaja din Bora-Bora. Ochii îi erau conturați ,iar buzele , deși erau pline de sânge,  erau mari si roz. Regretă că îl privi în ochi. Se întoarse către celălat, dar celălalt nu avea același efect. Era încurcată.  Nu i se mai întâmplase asta până acum , dar bărbatul acesta o atrăgea într-un mod ciudat. Nu-și dăduse seama că trecuse deja cinci minute de liniște între ei.
   Tuși înăbușit și se ridică în picioare, cerându-și scuze murmurând. Odată cu ridicarea ei în picioare, se simți doborâtă. Nu mai putea duce interogatoriul în seara aceasta. Așeză din nou carnețelul pe masă și spune oftând către un polițist:

          — Du-i, te rog,  într-o celulă și așteaptă până mâine.  Nu mai pot sta în picioare, spuse și își băgă cheile în poșetă.  Oricum am stat peste program, spuse și îl bătu pe polițist pe umăr.

   Nu mai încumeta să se uite către cei doi care șopteau ceva nervoși.  Un polițist le dădu câte un baston peste genunchi.  Ea se apropie de el și îi șoptise la ureche:

          — Și te rog, nu-i mai lovi. Au nevoie mâine de o minte fresh.

   Mințea. Dorea doar să nu îl lovească pe el.
Își luase paltonul în timp ce era sub privirile celor din încăpere.  Toți se mirau ce se întâmplă cu ea. Dintr-o dată își schimbase toate planurile.  Ea se topi printre priviri, iar transpirația îi cădea vizibilă de pe frunte.  Inima ei mai dorea să privească odată către cel care îi tulburase gândurile. Își luă geanta pe umăr și porni spre ieșire.  Când ajunsese în pragul ușii,  întoarse încet capul și privind scurt prin sală,  își luă la revedere.  Răsuflă și ieși din încăpere.

     Acasă ajungând,  își dăduse hainele jos și se aruncă în pat. Nu mai avea nevoie de nimic. Trebuia doar să gândească ce tocmai se petrecuse.  Un criminal îi suci mințile în această seară prin frumusețea lui. Dar ea nu crede că poate fi vorba doar de frumusețe. Ceva din personalitatea lui o atrăgea, deși nu apucase să-și spună niciun cuvânt. Era de parcă se cunosc de ani întregi. Ani întregi de iubire, iar acum era pusă în fața lui pentru a-l judeca. Asta nu putea face. Se întinse pe pat și-și pocni degetele de la picioare.  O dureau de la tocurii pe care îi purtaseră. Își masă fruntea si reflectă.  Cunoștea bărbatul acesta deja? Avusese vreun contact cu el? Imposibil. El este un criminal. Strânse perna în brațe și lăsă câteva lacrimi să-i curgă încet.  De ce plângea? Doar pentru că un criminal o atrase și datorită lui ,se află acum acasă,  nefăcând ceea ce avea de făcut?
"Da", își răspunse și închise ochii.