DESTINE IMPLETITE (publicată)

Capitolul 2

Chelsea

     —E

ști bine? m-a întrebat din nou bărbatul cu numele de Jake, părând sincer îngrijorat.

     M-am simțit copleșită de prezența lui, într-un mod în care nu m-am mai simțit niciodată în fața cuiva. Băieții cu care mai ieșisem până atunci m-au făcut să simt tot felul de lucruri, însă niciodată nu m-am simțit așa. Și, în niciun caz, nu am rămas fără cuvinte în fața nimănui!

     — Da..., am murmurat într-un târziu un răspuns slab.

     Dându-mi seama că mai eram încă oarecum îmbrățișați, m-am înroșit din nou. Am făcut un mic pas în spate, încercând să mă desprind de corpul lui dur și mi s-a părut că zăresc o umbră de regret în ochii lui atunci brațul său mi-a eliberat talia.

     — Mulțumesc! i-am șoptit cu o voce pe care nu mi-o recunoșteam. M-aș fi descurcat până la urmă cu Mike, dar nu am vrut să fac o scenă, am recunoscut jenată. Acum, scuză-mă, chiar vreau să plec.

     M-a fixat pătrunzător câteva clipe, părând contrariat. O cută i s-a format pe frunte atunci când s-a încruntat și arăta ca și cum se străduia să înțeleagă, ca și mine de altfel, de ce exista acea electricitate între noi.

     Totuși, nu mă așteptam la întrebarea pe care mi-a pus-o.

     — Cu ce pleci?

     Vocea joasă îi era uluitor de sexy și, în toată amețeala mea, îmi doream să îl aud rostind mai mult decât doar câteva cuvinte, doar pentru a-i asculta glasul.

     — Cu un taxi, am răspuns în cele din urmă. Cheia maşinii mele e la prietena mea, iar ea..., se pare că a dispărut.

     Am ridicat din umeri, jenată de situația în care mă aflam, apoi am încercat să trec pe lângă el, îndreptându-mă spre ieșire.

     — Te conduc, a spus repede, prinzându-mă de cot și oprindu-mă.

     Surprinsă, am ridicat din nou privirea în ochii lui și am rămas fără suflare.

     Deși aveam pantofi cu toc – nu prea înalt, e drept, doar de vreo cinci centimetri – abia de îi ajungeam până la umăr, însă nu asta era ceea ce mă făcea să-mi fie imposibil să respir, ci modul în care mă privea și albastrul extrem de intens al ochilor săi. Pentru o clipă, am fost tentată chiar să-i pun aceeași întrebare idioată care mi se punea și mie adesea, și anume dacă poartă lentile de contact. Cu toate astea, era evident că și el părea surprins de oferta pe care mi-a făcut-o.

     Fără să vreau, am observat privirile curioase pe care ni le aruncau persoanele din jurul nostru, apoi pe cele pline de invidie ale câtorva fete de lângă fereastră. Abia atunci mi-am dat seama că Jack era bărbatul pe care îl observasem mai devreme și care fusese obiectul adorației lor.

     — Mulțumesc, dar nu-i nevoie! am răspuns pe o voce mai hotărâtă, încercând să-mi ascund emoția pe care mi-o genera din nou atingerea lui.

     În acel moment, când trupurile noastre nu mai erau lipite unul de altul, nu mai simțeam altceva decât un sentiment de pierdere și am înghițit în sec când am fost tentată să mă lipesc din nou de el.

     Revino-ţi, Chelsea! mi-am spus în gând, încercând să revin cu picioarele pe pământ. Nu eram genul de fată care se pierde ușor, dar bărbatul reușise să mă dea peste cap și nu-mi plăcea sentimentul, așa că am luat-o hotărâtă spre ieșire. Aproape că ajunsesem la ușă când m-a ajuns din urmă.