i am lost

Capitolul II

   Dimineața era prea cruntă pentru ea. Nu era gata să înfrunte ziua aceasta. Se ridică și trase jaluzelele în sus și-și întoarse ochii, căci lumina era prea orbitoare. Se lăsă pe pat și privi tavanul.
Camera i se părea mai luminoasă ca niciodată. Se ridică iarăși în fund și se îndreptă spre oglindă. Luă piaptănul în mână și începu să-și perie părul. Era slăbită mai mult ca oricând. Din vina cui? Din vina unui criminal! Aruncă piaptănul pe jos și începu să plângă. Lacrimile îi erau mari și fierbinți. Își ștergea lacrimile,dar ele curgeau tot mai mult. Ziua asta urma să fie un dezastru.

      În celula în care era așezat cei doi tineri, se lăsă o tăcere de moarte. Rukelt privi către Dominik și îi spuse în șoaptă:

          — Vezi unde am ajuns ? Acum ești mulțumit? își sprijini capul de mâna stângă și continuă. Crezi că or să ne creadă?

          — Taci idiotule! spuse și îi plezni o palmă după ceafă. Poate au camere de filmat, continua Dominik.

          — Mai o dată mă lovești, ai pus-o rău cu mine, Dominik , zise Rukelt.

          — Taci dracu'. Toată noaptea nu am putut să dorm, zice și privi în întreaga cameră.

          — No, păi ce ai avut? întrebă Rukelt și privi pe fratele său debusolat. Știu că nu-i așa confortabil aici, dar nici să nu dormi, frate, continuase el.

          — Nu despre comoditate este vorba, Rukelt.

           — Atunci despre ce?

           —  Ai văzut polițista? Frate,privirea ei, corpul ei, buzele ei, nu mi le mai pot scoate din minte, zise Dominik, privind intens către peretele din față.

          — Ai mai avut alte puicuțe mult mai bune ca ea, ce dracu!  zise Rukelt și îl lovi peste umăr, dorind să îl trezească la realitate.

          — Nu despre asta e vorba. Are ceva al ei, a spus Dominik.

          — Oricum trebuie să o omori, zise Rukelt ,iar cei doi au fost întrerupți de un polițist.

          — Domnișoara Cloe a ajuns. E pregătită de interviu. Veniți! le ordonase polițistul.

  Cloe stătea cu inima în dinți , mușcându-și limba. Nu a mai fost așa emoționată nici atunci când trebuia să dea probele pentru angajare. Astăzi își luă o rochie verde , cu o palmă mai sus de genunchi, părul și-l prinse într-un coc bine aranjat, iar în spate purta un sacou negru,iar în picioare purta tocurii negrii.
Inima îi bătea din nou. Auzi pași venind spre sală. Răsuflă și-și spuse: "Poți face asta, nu ești o copilă, ai 26 de ani!"
Ușa se deschise și pe ea intră doi polițiști și cei doi criminali.
Inima ei nu mai putea fi controlată. Era din nou același sentiment când îl privi în ochi. Parcă toți cei din jur se evaporaseră, iar el cu ea rămaseră singuri în contact. Ochii ei se pierduseră în a lui , dar parcă așa era felul lor de a comunica. Acum, parcă nu mai  era un criminal, ci doar sufletul ei pereche și omul pe care îl așteptase, omul care o putea iubii cu adevărat. Vocea unui polițist o trezi din visare:
          — Domnișoară, suntem pregătiți.

          — Da, desigur, luați loc vă rog, spune ea după ce își mută privirea de la el.

         — E ceva în neregulă cu dumneavoastră, domișoară? întrebase un polițist care demult timp îi făcea ochi dulci.

          — Nu am dormit bine, doar asta, a spus , iar Rukelt îl privi pe Dominik.

Același lucru îl auziseră și de la Dominik . Sigurat vreo coincidență. Sau oare nu?
Cloe deschise  catalogul cu crimele recente, trase aer în piept și începu:

          — Bun, cred că știmp cu toții ceea ce s-a întâmplat asear, dar am dori să auzim de la voi. Ne puteți explica? 

Rukelt privi spre Dominik, iar Dominik îi făcu semn să înceapă. El nu era în stare să spună ceva. El doar va completa.

          — Ce vreți să știți? întrebă Rukelt.

          — De ce ați omorât două persoane? Domnul și doamna Franck, întrebă Cloe luând un pix în mână.

          — Avem nevoie de bani. Eu am un copil și trebuie să îi ofer condițile necesare. El, spune arătând spre Dominik, trebuie să-și plimbe iubita prin țări străine, zise Rukelt.

Cloe , auzind lucrul acesta, închise ușor ochii, apoi , după ce și deschise, notă tot ceea ce auzi.

          — Amândoi ați omorât victimele? întrebă iar Cloe.

          — Eu am omorât bărbatul, iar Dominik a omorât femeia,dar nu inainte de a viola-o !

Vestea asta o plesni! Se lăsă vrăjită de un criminal, hoț și violator? Notă toate astea, și încercă să nu îl privească pe Dominik.

         — Cine a venit cu ideea? întrebă Cloe cu vocea răgușită.

          — Mai mult eu, zice Dominik răspicat.

Cloe, auzind pentru prima data vocea lui puternică și joasă, simți un cutremur în tot corpul. Era ca și cum și-ar dori toată viața să îl audă vorbind lângă ea. Dar, un criminal? Oh, nu!

          — De ce nu ati fugit de la locul faptei? întrebase Cloe încercând să-și revină.

    Rukelt îl privi pe Dominik, iar într-un final, spuse:

         — Am spus că nu mai avem nicio șansă, spune și dă din umeri. 

          — Aveați timp douăzeci de minute, în care puteați să vă ascundeți oriunde liniștit, răspunse Cloe.

         — Eu cred că vă displace faptul că poliția ne-a prins,zise Dominik  și ridică dintr-o sprânceană . Doriți să plecăm? continuă,apoi începu să râdă , acompaniat fiind de restul.

Cloe înroși și zise răspicat:

          — Nu , dar e foarte ciudat faptul că nu ați ales să plecați!

          — Știm noi bine ce facem? răspunse Dominik și trase șiret cu ochiul.

          — Și ce mai exact faceți? întreabă Cloe indignată.

          — Asta veți afla mai târziu, zise el și își lăsă capul într-o parte, lăsând la iveală un zâmbet malefic.

          — Ești sigur? întreabă ea, nefiind speriată, căci doar era obișnuită.

          — Mai sigur ca tine, răspunse Dominik, dar replica aceasta o duru.

   Cloe îl privi drept câteva secunde în ochi. Mijindu-și ochii, se întoarse spre Rukelt, apoi scrise încă ceva în foaie și închise catalogul.

         — Oficial , sunteți criminali cu toate dovezile posibile. După mine, ați primi cam treizeci de ani de închisoare. Acum, rămâne să vedem ce vor spune cei de la judecătorie, spuse Cloe privindu-i pe fiecare în parte.

         — Sunteți o anchetatoare perfectă, spuse polițistul care stătea lângă ea , văzând că ancheta este gata.

  Dominik și Rukelt începură să râdă.

         — Nu-mi spune că mai și faceți dragoste din când în când, zise Rukelt către polițai.

  Rukelt primi un pumn în maxilar, iar tot amuzamentul din acea cameră dispăruse.
Cloe se ridică în picioare și se îndreptă spre ușă.

          — Îi puteți lua, eu am terminat cu ei, la revedere, se adresează ea polițailor.

         — Ne vedem , scumpo! zise Dominik.

Se opri în loc, își trase respirația și apoi plecă din nou.
"Sper, dar nu în astfel de situații" ,gândi ea și închise ușa după ea.