Psihopat cu suflet

1

Fata își trece o mână prin părul ei ciocolatiu și valuros apoi răsuflă greu. Avea să se mute în câteva zile în Amsterdam iar ea tot nu îți putea găsi un loc unde să trăiască o perioadă de timp până se putea stabili normal și ar avea un salariu normal la viitoarea muncă.

Biata fată găsea doar oferte cu prețuri destul de ridicate însă în timp ce își lua cafeaua de pe masă, accesează la nimereala o pagină web și rămâne uimită. Celeste văzu anunțul pentru un cămin la preț destul de convenabil pentru aceasta și ce  părea destul de frumos. Fata își scrie rapid adresa căminului pe o foaie și zâmbi mulțimită că avea unde să locuiască iar apoi își sună iubitul ce era deja în Amsterdam și lucra. Din păcate ea nu putea locui cu el fiindcă acesta locuia la un loc închiriat destul de departe de viitorul ei loc de muncă.

Aceasta așteapta un răspuns din partea dragostei ei și în scurt timp o primi :

—Bună scumpo, ce ai dorit? Întreabă bărbatul cu o voce calmă și călduroasă.
—Iubire, mi-am găsit unde sa locuiesc și e cam alături de viitorul meu loc de munca.
—Mă bucur dragă pe tine, sper să ne vedem curând...si Celeste, îmi pare rău dar nu te voi putea întâmpina când vei sosi. Șeful îmi dădu mult prea multă muncă.
—Totul e okey, mă voi descurca eu cumva, doar mă știi.

Cei doi mai vorbi până ce Eriko întrerupse vorbirea fiindcă fusese chemat la șef. După conversație acestor doi, Bruneta se ridică de la masă mergând în camera sa și începând să își împacheteze lucrurile și dansând în același timp în tactul muzicii ce răsuna pe fundal.

Acum micuța se simțea ciudat. A copilărit aici, în  Paris, și acum când avea douăzeci și cinci de ani  era nevoita să se mute în cu totul alt oraș unde sunt persoane de toate felurile. Nu dorea să plece însă era nevoită. În adâncul inimii voia să plece de aici însă totuși faptul că aici au  fost singurele persoane dragi ei încă din copilărie și ăia fiind unchiul cu mătușa.

Părinții au lăsat-o la naștere fiindcă nu doreau o fetiță așa că mătușa și unchiul au adoptato în familia lor. Din păcate  unchiul murise din vina cancerului pulmonar care îl ucidea pe zi ce trece deoarece aflase de el când era prin ultimele stadii de dezvoltare. Mătușa se simțea moarta pe interior după pierderea persoanei dragi însă se ținea doar fiindcă știa că o mai are pe Celeste, o raza mica de lumină în viața ei. Pe atunci era că un adevărat îngeraș dar nu  că acum ceva se schimbase.

Dar din păcate și ea acum e moartă. Fusese călcată cu mașina iar cea mai mare nebunie văzută și aflată de fată cu parul ciocolatiu fusese faptul că acel bărbat care o ucise nu fusese arestat. Se simțea distrusă însă îl avusem pe Eriko atunci, care o susținea. Abea după câteva luni el plecă iar fata ramesem singură în Paris. Insa nu pe mult timp.

După vreo jumătate de oră ea se  întinde cu capul pe  pernă intrând în rețelele de socializare. Nu mai dorea să facă nimic. Nu avea dispoziția necesară și toate din vina gândurilor sale rele.

“După câteva zile “

Fata se ridica din pat întinzându-se ușor și căscând. Părul ii stătea val vârtej ce o făcea adorabila. Își făcuse rutina de dimineață, se îmbracă și se duce să mănânce.

Mai privi o dată prin casă să fie sigură că nu uită ceva drag ei. Întră în camera mătușii și unchiului și ofta slab dar cu un zâmbet slab pe buze.

—Unchiule, mătușa, sunt nevoită să vă las sper că îmi veți fi ăla și mă veți păzi în continuare. Să știți că chiar vă duc lipsa și voi continua să vă iubesc în continuare. Mă bucur mult că am copilărit anume cu voi, ați fost cei mai tari, zice fata cu parul lung și cârlionțat cu un zâmbet cald și sincer pe buzele sale rozalii iar pe obraji scurgandu-se câteva lacrimi care le șterge rapid cu mâneca hanoracului subțire.

După ce Celeste își luă la revedere de la  apartamentul în care a copilărit a sunat la un taxi ce veni destul de rapid și o ajută cu bagajele apoi direct la aeroport. Afară era o toamnă târzie însă călduroasă, cu vanturi ce apăreau uneori și îți zbarlea părul de pe mâini iar culorile coroanei copacilor fiind parcă pictate cu guașul. Pentru ea toamna era anotimpul preferat.

Așa în gânduri, fata fu adusă la realitate de către taximetrist ce o anunță că au ajuns la aeroport. Ea îi dă banii și își scoate cele două bagaje și își pune ghiozdanul în spate, mergând înăuntrul aeroportului apoi așteptând puțin până se anunță că toți pasagerii de la ruta "Paris - Amsterdam" să se pornească spre  avion.

Acum se simțea ciudat. Oare chiar dorea să se ducat încolo? Chiar își dorea asta? Toate gândurile ei spuneau altceva dar corpul continua să meargă înainte înconjurată de acea grupă de persoane serioase și grăbite să ajungă la avion care oricum nu era să se pornească fără ei.

O parte din subconștientul era sigur că ea trebuia să plece de aici pentru a avea noroc la cartea care o scria și la meseria ei de designer vestimentar și redactor de reviste de modă. Insa cealaltă parte de subconștient dorea să rămână aici în Paris.

Dar era prea târziu...Fata intră în avion și se așează la locul ei. Acum era în zbor, deasupra altor orașe și altor locuri frumoase.