101 Nopți

Prolog

      Greșeam mereu ca și în prima zi din viața mea. Îmi plăceau detaliile la nebunie și parcă eram prinsă pe veci cu această blestemăție din cap. Incontrolabilă, neașteptată, omniprezentă și al dracu' de nemernică! Îmi povestise și mama ca eram obsedată să o privesc. În loc să  țip la primul contact cu lumea, m-am holbat  în jos, către ea.

        Si da, prima mea bătaie ce am primit-o a fost de la medicul ginecolog al mamei. Și ce dacă mă holbam? Nu am omorat pe nimeni! Eram bine, toate semnele vitale erau bune. Înălțime, greutate, culoare, bătăi ale inimii, respirație, tot! Și am intrat iar în detalii. Detalii și iar detalii!

        Apoi, mama mi-a povestit că, atunci când mă alapta, se mai uita și la televizor, că doar nu era bolnavă sa privească într-o singura direcție. Însă dacă o făcea, mă enervam și începeam să plâng ca o disperată. Refuzam până și mâncarea dacă nu se uita la mine când mă hrănea la pieptul ei. Mă făceam roșie ca racul la față de plâns. Apoi ea mă privea și eu mă linișteam.

         Iar eu mă hrăneam mai departe cu detaliile din ochii ei. Citeam în ei ca într-o carte. Peste zi dacă ea era nervoasă și eu eram, dacă era fericită și toate erau bune și eu eram și nu plângeam deloc. Probabil că mai toți bebelușii sunt la fel, dar am citit mai târziu pe undeva chestia asta cu mama și copilul, cum că legătura dintre ei e foarte puternică și uneori simt și transmit unul celuilalt semnale și sentimente. Mama însă mă corecta. Eu eram excepția. Nici un copil nu plânge ca naiba dacă mama nu-și privește copilul minut de minut.

     Apoi au fost culorile. Binenteles că jucăriile mele au devenit lumea mea, mai ales atunci când mama sau sora mea nu erau atente sau pe lângă mine. Până când am început să merg de-a bușilea și am început să prind lucrurile în mâini. Când mama a revenit din bucătărie în camera mea și a surorii mele după o sesiune lungă de găteală pentru Crăciun, eu aranjasem toate piesele de lego pe culori în gramajoare mici. Mama s-a lăudat toata seara la musafiri ca voi fi un geniu. Pff! Halal geniu!

      Știam când mama era supărată din cauza tatei sau a lui Carla sau chiar și a mea, după simplele ei clipiri din gene și mimica feței. Totul se reducea la o anumită persoană. Apoi la cum se imbraca, cum se machia sau cheful pe care îl avea în ziua respectivă.

      Și pe tata l-am citit. Doar că detaliile ce le-am descoperit la el au fost devastatoare pentru mine. Am înțeles că ceea ce simțea el, era plictiseală amestecată cu oboseală și saturare continuă, iar asta când era vorba de mama în special. Să realizezi ca și copil de cinci-șase ani, că tatăl tău nu o mai iubește pe mama ta, e ca și când te-ar da spre adopție.

    El nu te mai duce la școală, nu te mai sărută chiar tot timpul decât la evenimente, nu-ți mai caută compania, și deci, ești al celorlalți din jur, care au rămas.

    Mama? Mama probabil că a simțit și a realizat într-un târziu, doar că se uita la mine și-mi dădeam seama ca datorită mie și surorii mele, ea v-a trece peste. Astfel că nu au divortat, nu s-au certat, doar au conviețuit. Toate semnele și detaliile erau deja mult prea clare și pentru noi, cum că tata avea alte femei pe care le privea cu dragoste. Bani aducea mai puțini, igiena o avea absolută mai ales înainte de întâlniri, dichiseala apăruse mai frecvent la fel ca și fredonarea.

         Știți la ce duce acest detaliu? Acest detaliu, fredonarea, ceea ce făcea tata când făcea duș, însemna un singur lucru. Era foarte fericit de viața lui, cea împreună cu o alta femeie decât mama. Una mult mai tânără, desigur. Da, fredonare pentru tinerețe. Amanta lui, probabil avea doar vreo douăzeci de ani. Tata, la treizeci de ani era deja în plină criză a vârstei de mijloc și îl durea în cot de noi.

        L-am urât pe el și m-am urât pe mine pentru mizeria în care o ținea pe mama. Plângea cu nopțile și a doua zi făcea micul dejun prefăcut de senină și își servea soțul cu mâncarea pe care el o plătise și o adusese pentru familia lui. Asta făcea mama. Tăcea și înghițea ca să ne poată crește. Aveau camere separate după o vreme și uneori mergeam cu Carla să dormim cu ea. Mai ales atunci cand tata lipsea cu desăvârșire cateva zile la rând. Era mereu obosită, stresată și distrusă cu totu. Iar asta se răsfrângea uneori asupra mea și a Carlei, atunci când ea își pierdea controlul.

          Uneori, nu se mai trezea dimineața după o noapte de plâns și întârziam la școală. Eram fără pachet în ziua aceea, imbracate la nimereala, nepieptanate și nearanjate amândouă. Apoi când venea după noi, părea ceva mai în regulă. Până când a dat de alcool.

         Alcoolul? Alcoolul e bun într-un fel, pe care eu l-aș putea descrie o amorțire a simțurilor. Merge o perioadă, dar dacă nu ști să îl strunești ca lumea, te prinde. Pe mama a prins-o o vreme, însă era mult prea pornită să ne facă chiar și așa un viitor, încât a băut cu limită în timpul saptamanii, iar în weekenduri era praf. Două zile, eu și Carla eram a nimănui. Tata era la târfe și mama aproape de comă alcoolică.
  
       Școala m-a învățat însă, ce înseamnă și divorțul, când mi-am făcut prima prietenă din gimnaziu, pe Lulu. Luisa LucFort, aka Lulu, era dintr-o familie de oameni înstăriți, dar nebuni de legat. Părinții ei divorțaseră și se certau la cuțite pentru Lulu. Uneori o luau de la ore ca să îl sperie pe celălalt părinte, iar detaliul ei era îngrijorarea. Avea mereu gumă de mestecat și mesteca la greu. Apoi când se îngrijora foarte tare, făcea urechi la caiete și cărți.

          Pricepeam din prima că s-a intamplat ceva acasă la ea și o menajam, pentru că și ea mă menaja. I-am spus de ai mei si Lulu a început să o placă pe mama pentru martiriul ei cu care se ținea lipită de tata, deși în casa noastră, toți eram ca și niște străini unul pentru altul.

        Își dorea ca și mama ei să fi făcut la fel ca a mea. Dar eu nu i-am recomandat, mai ales când a doua zi trebuia să spăl voma mamei și să pun la spălat hainele tatei pline de parfumuri de femei, murdărite cu ruj sau înțesate de transpiratie si sex. Un miros pe care l-am distins mai târziu și l-am putut asocia cu altceva. Și când l-am asociat cu acel alceva, lumea mea a început să devină neagră și urâtă și plină de ură. Detaliile ce le adoram cu toate cele prin câte am trecut, dar datorita cărora mi-am iubit familia, , s-au estompat.  Apoi, nu m-a mai interesat nimic, ba chiar nu m-am mai împotrivit să simt, ci am mers mai departe, odată cu ele.