Borderline

-I-

   Eram convins că nu trăiam un miracol, ei poate da, dar eu nu. Nu sunt naiv să cred într-un așa noroc. Privirile lor îndreptate spre mine când le-am spus că noi nu am fi supraviețuit stârni în Directorul Mathias o simplă încruntare, în agentul de pază și blondă doar un zâmbet hoț ironic... numai tânărul părea cel mai preocupat, pierdut în scenarii.

— Eu mă simt încă în viață! blonda ieși din lift grațioasa sigură pe sine.

— Tocmai blondo, grizonantul o contra urlând cu o poftă răzbunătoare spre ei toți cei din clasa ,,de sus" , nu ar fi trebuit!

— Sandra mă numesc, nu blondo', nici nu se întoarse a-l privi pe grizonant pășind înafara liftului la fel de grațios, precum o copie marca catwalk sub ochii celor ramași în lift.

Îl urmez îndeaproape oprindu-mă la câțiva pași depărtare simțindu-l pe directorul Mathias cum în urma mea tocul pantofilor se depărtau de lift apoi cum m-a ocolește cu direcția Sandrei.

— Înafara de sperietură trasă, nu văd nici o zgârietura către nici unul din noi, agentul întărea vorbele Sandrei urmărind-l pe Mathias în lobby, aruncându-mi o scurtă occhiata.

— Chiar dacă am fi, cum spui, morți, lobby-ul ăsta nenorocit nu pare a fi raiul ce mi l-am imaginat, cu ironie în voce agentul rotind capul în jurul său.

Grizonantul se întoarse spre ușa liftului inspectând pereți intacți a liftului încă într-o stare de uimire răbufnind după grupul ce ieși din lift.

— Băi deștepților, nu înțelegeți că un lift ce cade de la etajul... țipă grizonantul însa agentul se roti din direcția sa țipând la rândul său chiar gesticulând din mâini sub privirile tuturor.

— Tu nu ești recunoscător de șansa dată, ești, suntem în viață și asta contează, calculele și statisticile le analizăm după!

— Eu îi dau dreptate, vocea lui Mathias ștearsa se alătura agentului.

— Mulțumesc, zâmbea agentul glorios către Mathias.

— Eu îi dau lui, îl arăt cu degetul pe grizonant ce ieși într-un final înafara liftului oarecum surprins de a mea susținere.

— Dom, eu sunt Dom, mi se prezentă calm grizonantul.

— Nicolas, îi răspund amical, cât în minte îmi retrăiam căderea având certitudinea a ceea ce grizonantul Dom încerca să spună. Era adevărat! Nu am fi supraviețuit după o asemenea cădere.

Nici bine nu se îndepărta de lift Dom că în spatele său, din neant, pereții liftului se contorsionaseră într-un chinuitor zgomot ascuțit metalic încât întreg liftul se aplatiza ca și cum tonaje întregi pusese presiune pe săraca cabina ce devenise într-o secundă ca o conservă turtită, precum rezultatul unei bombe, aducând reacții la unison de temere.

*

— Ce v-a ziceam eu, Dom se răstea spre grupul înmărmurit țintind cu degetul carcasa metalică contorsionată, pare normal după voi?!

Rămase fără cuvinte, toți, priveau pereții liftului turtiți prin despărțitura uși în tunelul liftului. Ce explicație ar fi avut, dacă am fi avut, era ruptă de legile fizice cunoscute.

— Apropo, unde este lumea din lobby? Nicolas deviase privirile tuturor spre mărețul antreu a clădirii... gol, fără nici o persoană, o liniște de speriat încât ciocănitul tocurilor Sandrei răsunau cu ecou.

Agentul se repezi la bancul din mijlocul lobby-ului ridicând un receptor la ureche în speranța unui sunet apoi trânti receptorul în furcă cu zgomot lăsând loc unei alte liniști mai apăsătoare.