O noapte gri

De la cine nu te aștepți

După câteva minute, timp în care totul fusese așezat cu cea mai mare grijă și în cea mai riguroasă disciplină, își făcu apariția un tânăr de statură medie care intră triumfător în sală și le făcu semn celor care se ridicaseră la vederea lui să se așeze. Toată roșeața din obrajii lui Vlad dispăru: îl vedea tocmai pe fratele lui care era în pericol în mijlocul acelor monștri. Când servitorilor le venii rândul să se retragă, Mira se oprii lângă Vlad, ea avea să supravegheze restul banchetului și să fie pregătită să îl împiedice dacă avea să facă vreo nesăbuință. Se uită la Tudor, la oamenii pe care îi trezise: toți aveau aceeași expresie de calm, contrar așteptărilor ei. Priveau totul cu atenție, căutau să absoarbă scena, să plănuiască din avans posibile strategii de atac. Bun!

̶ Nu mai vreau să lungesc vorba, începu fratele lui Vlad, vă mulțumesc pentru tot! De mâine încolo, ridică paharul de pe masă și întinse mâna triumfător, o să înceapă o epocă nouă! În cinstea noastră! Bău din pahar.

̶ Oprește-te! Se ridică de la masă unul dintre nobilii mai în vârstă. Noi toți ne-am respectat promisiunea, tu nu, Bogdan!

̶ Vă spun, boier Dumitru, zise Bogdan așezând zgomotos paharul pe masă, că îl avem în custodie și o să fie executat cât de curând. V-am promis, nu mi-am încălcat promisiunea, doar că a durat mai mult decât mă așteptam.

Lui Vlad nu-i venea să-și creadă urechilor, așa cum și ceilalți cu greu se abțineau să nu se uite direct la el, căutând confirmarea: fratele lui împreună cu boierii plănuiseră prinderea și executarea lui.

̶ Nu, nu. Se mai ridicară și alți nobili. Termenul-limită era în noaptea asta. Noi ne-am dat respectat partea de înțelegere, ne-am dat familiile pentru asta! Tu ai dat viața cetății ca să-l scapi pe el, dar nu ne-ai păcălit!

Sorina nu mai înțelegea nimic. Era într-o sală plină de necunoscuți care vorbeau lucruri ce i se păreau scandaloase și fără sens. Familiile lor fuseseră, cică, otrăvite și cumva asta a pornit epidemia în oraș. Și toți au spus că Vlad i-a otrăvit, fără vreun motiv anume. Nimeni nu știa care era rolul lui Vlad la curte, era absent de la viața cetății, așa cum, credea ea, era absent și acum. Poate că totuși spionii aveau dreptate, poate acei nobili erau chiar niște monștri și aveau nevoie să-l sacrifice cum, probabil îl sacrificaseră și pe fratele ei. Numai un monstru putea cauza un asemenea prăpăd, iar Vlad nu era monstru, dar nici nu a făcut nimic ca să se dezvinovățească. Duse mâna spre pumnalul pe care îl purta la ea, își îndreptă spatele, era gata să pornească un atac. Era nevoie doar de o scânteie și totul ar fi luat foc, s-ar fi dezlănțuit furia ei, furia unui om simplu care se simte strangulat de incertitudine.

̶ Tu l-ai ajutat să scape, luă altul cuvântul! Am primit raportul de la spital, a fost acolo, la morgă. Știe că nu e vinovat de crime și nici de trădare. Și acum e liber pe străzi, nu-ți face griji, îl prindem, dar înainte de asta, zic, luă un cuțit de pe masă, înainte de asta scăpăm de tine! și se năpustii asupra lui Bogdan.

Tudor sării de la locul lui și înjunghie în spate nobilul care se pregătise să-l atace pe tânăr: „ ̶ Lasă-l în pace, spurcăciune!" totul se întâmplă atât de repede încât doar cei treziți fură capabili să îi imite iuțeala, să se arunce în luptă alături de el.

Până se dezmeticiră ceilalți, nobili și intruși deopotrivă, care se aruncară cu patimă în luptă, Bogdan fugii din sală. Degeaba încercară ceilalți boieri să deschidă ușile mari, grele ca de plumb; nu puteau fi mișcate. Vlad se învârtea printre nobilii care, luați prin surprindere, se apărau cu furculițele și cuțitele de pe masă, cu paharele și carafele de vin pe care le aruncau spre atacatorii lor, uneori luau platourile de metal și le foloseau ca pe scuturi, ori săbiile care decorau pereții. Rezistența lor era inutilă, Vlad vedea roșu în fața ochilor, în jurul lui nobilii cădeau ca secerați. Se îndreptă spre unul dintre cei mai bătrâni care se ridicaseră pentru a-l trage la răspundere pe fratele lui. Nobilul încercă să îi opună rezistență, dar cu fiecare lovitură de pumnal, de care se ferea cu un candelabru cu trei lumânări luat de pe masă, mai dădea un pas înapoi, Vlad tot înainta, erau tot mai aproape de fereastră. Nu erau strigoii atât de puternici precum se aștepta din ce-i spusese Mira. Bătrânul se aplecă spre stânga și-l împinse pe Vlad afară, lăsându-l agățat de pervaz, suspendat în aer. Și ar fi fost cât pe ce să-l nimicească și să se piardă în întunericul de afară pe veci dacă Sorina nu ar fi sărit în ajutorul lui, înjunghiind acel nobil în spate.