Latino Lover

C A P I T O L U L 11

— Desigur, fugi și culcă-te! l-am certat pe un ton glumeț îm timp ce am încercat să evit vreo altă apropiere mai ales că eram în mijlocul străzii. Pa! mi-am luat la revedere de la el după care am dat să fug spre casă. Aveam un sentiment nu prea bun în interiorul meu și speram să nu aibă legătură cu mama.

— Stai, stai. Unde fugi așa? mă prinsese de încheietură în timp ce eu mi-am strâns pleoapele la propriu. De ce trebuia să facă mereu așa? Mă adusese la pieptul lui și îmi sărutase fruntea apăsat. Ne vedem diseară, să nu uiți că ieșim cu motoarele! îmi reamintise entuziasmat, iar eu dădusem din cap în semn că nu uit.

Reușisem să mă desprind din brațele lui atunci când era prea concentrat la a încerca să mă sărute, după care o luasem la fugă. Mă simțeam prost pentru ce făcusem așă că m-am întors spre el pentru a-l privi, rămăsese în același loc cu un zâmbet tâmp pe buze. Începeam să mă simt de parcă aș fi o sălbatică pe lângă Valentino. Îi făcusem din mână și îi zâmbisem cu tot sufletul meu.

Câteva zeci de secunde mai târziu, intram tiptil în casă cu speranța că mama nu mă va interoga prea mult. Poate era concentrată cu iubitul ei și avea să mă lase în pace pe mine.

— Madena? Tu ești? Îi auzisem vocea din bucătărie și automat am înghit în sec. Să înceapă sesiunea de mințit.

— Da, am vorbit deloc entuziasmată și în următoarea secundă am zărit-o, ieșind pe hol cu o privire foarte analizatoare. Voia să mă vadă zâmbind ca o adolescentă îndrăgostită sau ce?

— Cum de ai rămas la Valentino? îmi puse întrebarea cu foarte multă suspiciune în timp ce mă urmase în living.

— Au rămas și prietenii lui, am vorbit dezinteresată în timp ce m-am întins deloc politicos pe una dintre canapele. Ea s-a așezat frumos pe un fotoliu, continuând să mă cerceteze cu privirea.

— Băieți sau fete?

— Fetele, cele două prietene ale lui! am mințit ușor terifiată de suspiciunea ei. Și până la urmă, nu cred că era vreo problemă în faptul că fusesem doar eu și Valentino, nu se întâmplase nimic pentru că îmi știam limitele și nici brunetul nu era genul care să se poarte necuviincios cu o fată.

— Mhm, o să îl întreb mai târziu!

— Nu înțeleg de ce nu ai încredere în mine, nu te-am mințit niciodată și tu știi asta! am încercat să o sensibilizez însă după privirea ei, nu puteam spune că am schimbat ceva la ea.

— Madena, nu cumva se întâmplă ceva între tine și Valentino? întrebarea ei mă făcuse să vreau să înghit în sec. Acum să văd cum o s-o mint pe mama.

— Abia îl cunosc, ce treabă să am eu cu el. Plus că știi că nu e genul meu, scăpasem cea mai mare minciună a vieții mele și sigur nu voiam ca Valentino să audă că am spus așa ceva.

— Iar începi cu discriminările tale, Madena? făcuse referire la faptul că îi spusesem că Valentino nu e genul meu.

— Nu e nicio discriminare, vrei să mă mai întrebi ceva? Vreau să urc în camera mea, i-am cerut dezinteresată, iar faptul că mama și-a schimbat expresia facială m-a făcut să realizez că avea să abordeze un subiect sensibil.

— Aș vrea să cobori la micul de jun peste două ore, îmi ceruse cu un glas evident mai blând.

— Îmi faci cunoștința cu iubitul tău?

— Cu Manuel, sper să îmi arăți că ești matură și că nu o să te răzbuni pe mine pentru că nu vrei niciun bărbat în preajma mea! vorbise cu o temere mai mult decât prezentă în glas în timp ce eu mă întrebam de ce mă vedea pe mine ca un pericol pentru încercarea ei de a avea o relație. Puteam să mă gândesc la două lucruri din cauza cărora mama se temea de reacția mea: Unu, tipul era mexican după nume, iar eu nu suportam prea mult oamenii de această origine. Doi, pentru bărbatul respectiv, părerea copiilor conta destul de mult, iar eu nu eram cea mai cooperativă fiică din lume.