MANIAC

Capitolul 23

- Ne-am promis reciproc că vom avea grijă unul de celălalt, încetează să te mai învinovățești pentru ce pățesc eu.

Îl lovesc jucăuș cu articulațiile în braț, dar el nu pare să mă ia în seamă. Mă cam înspăimântă răceala cu care mă tratează, deși știu că nu o face în mod intenționat. Ceva e în neregulă cu el.

- Era responsabilitatea mea, oftează. Trebuia să fiu atent cu tine, îmi spuseseși că un străin te urmărește, iar eu nu am luat-o în serios.

Îmi prinde bărbia între degete, înclinându-mi ușor capul.

- Pe asta cum ai făcut-o?

Deschid gura, dar nici nu știu cum să îi trântesc asta. Deja a luat toată vina accidentului asupra lui, pe asta chiar nu ar putea să o înghită. După ce am văzut cum arată camera lui de cămin cred că ar fi o decizie stupidă să-i spun.

- Am alunecat.

Mă privește de parcă nu m-ar crede.

- Pe gresie. Lilith stropește toată podeaua când face duș.

Înghit în sec și zâmbesc, dar e un zâmbet prea forțat ca să fie și credibil. Însă el nu insistă pe subiect.

- Sunt un prieten groaznic, Maeve.

- Nu, nu ești...

Mă întrerupe când scoate din buzunar o hârtiuță mototolită pe care o întinde spre mine. Mă încrunt luând-o între degete nefiind sigura mai exact la ce să mă aștept.
Îmi face semn să desfac bucățica de hârtie și citesc literele scrise neglijent cu pastă neagră.

Îmi place că te lași greu, târfulițo.

Îmi duc palma la gură ca să-mi astup icnetul. Situația a mers mult prea departe luni seara, iar tot vârtejul ăsta în care am fost avzârlită m-a amețit și faptul că încep să realizez cât de gravă situația în care am ajuns, începe să mă sperie mult mai tare. Las hârtiuța în poală ținând-o cu degetele mari și pielea mi se albește la cât de tare o strâng. Mâna lui Caleb o atinge pe a mea și o cuprinde în palme. Ochii lui verzi îmi amintesc întotdeauna că nu sunt singură și îmi oferă o senzație plăcută de confort și siguranță.

- De unde ai asta? Șoptesc.

Privește înainte, apoi își întoarce capul spre mine.

- Era prinsă în ștergătoarele GT-ului.

Inspir adânc aerul rece în plămâni. Adică bilețelul ăsta există de o săptămână și nu s-a gândit că aș avea nevoie să știu și eu asta?

- Și de asta nu ai mai vorbit cu mine? Ăsta e motivul pentru care te-ai despărțit de Lilith?

Înghit nodul din gât pentru că știu ce înseamnă asta. Urmează să plâng, iar când o fac nu mă simt în largul meu pentru că e ca și cum nu aș avea suficientă tărie de caracter. Caleb e singura persoană care m-a văzut plângând din ceva emotiv și niciodată nu încerc să mă ascund. Într-un timp, între noi nu existau secrete. Pentru că am încredere în el.

- Trebuia să fiu mai atent, Maeve. Nu te-am luat în serios și am crezut că cineva îți face o glumă proastă. Dacă te-aș fi crezut atunci, accidentul nu ar fi avut loc.

- A dispărut o fată, i-o trântesc și mă ridic de pe bancă.

Întorc capul fiindcă colțurile ochilor mi s-au umezit.

- Acum trezi zile. Și Lilith te-a sunat să-ți spună, dar tu erai prea orgolios ca să-i răspunzi fostei iubite.

Îmi simte ironia din glas, dar nu comentează. Nici nu râde și nici nu-mi întoarce vorbele. Dar știu pe cineva care ar fi făcut-o.