Dragostea nu are limite

Capitolul 11

Codrin povesteste:

Mă trezesc îngrozit când o aud pe Amalia care mă strigă speriată. Fug spre camera ei, deschid ușa și rămân înțepenit la vederea dezastrului. Toate lucrurile din cameră erau sparte și aruncate peste tot zici că trecuse o furtună pe aici. Privirea îmi este furată de patul care plutea pur și simplu. Prin toată nebunia și frica din acea cameră, o strig.
Deodată patul se prăbușește pe podea și o văd pe ea care stătea în mijlocul lui, strigându-mă. Nu mai stau pe gânduri și mă reped spre ea.
Era roșie la față, dormea, plângea, mă striga, se zbătea, rochia care cu câteva ore în urmă era pe trupul ei, era acum sfîșiată aproape toată de pe ea. Arata ca și cum s-ar fi luptat cu cineva, dar nu era nimeni.
- Te implor, lasă-l în pace, nu îi face rău. Pe mine mă vrei. Te implor e tot ce mi-a mai rămas. CODRIIIN!
- Amalia?!? Trezește-te! E doar un vis!
Încerc să o trezesc, dar cum o ating, mă trezesc cu o palmă zdravănă peste față. O strâng în brațe, încercând să îi țin mâinile care mă loveau încontinuu.
- Amalia, te rog trezește-te! îi zic aproape strigând, iar în acel moment toate lucrurile și bucățile care formau un șifonier cândva, acum pluteau deasupra mea amenințător.
- A...Amalia zic cu vocea tremurând privind spre mormanul de lemne. Oare ea face asta?
Amalia deschide ochii iar eu privesc cum bucățile de lemne sunt pe cale să mă strivească. În secunda următoare, simt cum sunt împins cu putere jos din pat, o putere pe care Amalia nu o posedă în trupul ei fragil.

Amalia povestește:

Îl aud pe Codrin cum mă strigă speriat, deși e foarte ușor să deschid ochii ceva mi-i ține închiși. Blestematul ăsta de coșmar nu îmi dă voie să mă trezesc! Îmi aud din nou numele, doar că acum mult mai încet și nesigur.
Cu toată puterea deschid ochii și văd o grămadă de bucăți dintr-un șifonier care cădeau peste Codrin. Îmi întind mâna spre el și magie. Oh Doamne, tocmai l-am izbit pe Codrin jos fără să îl ating măcar.
- Codrin? Ești bine? Zic rapid ridicându-mă.
- Stai acolo! Zise speriat.
- Pot să îți explic. De fapt nici nu știu cum să îți explic. E complicat. Zic fâsticindu-mă.
- Ce a fost asta? Uită-te în jur Amalia, tu ai făcut asta ?
- Nu Codrin! De fapt cred că da... Doar lasă-mă să...
- Ce ești?
''Ce sunt''? Cuvintele lui mă dor, nu am crezut că se poate schimba atât de mult când va vedea că sunt... diferită.
Crede-am că el e diferit...
Mă pun ușor pe pat și încerc să-mi țin lacrimile cât pot, încercând să găsesc o explicație pentru tot ce s-a petrecut. Nici măcar eu nu știu ce s-a întâmplat.
- Voi strânge tot, voi face curat și voi cumpăra toate lucrurile pe care le-am distrus. Voi face ca locul acesta să arate ca și cum nu aș fi fost aici, iar apoi voi pleca.
- Nu vreau să faci nimic din toate astea, zise el ridicându-se de pe podea, privind spre locul unde au căzut bucățile de lemne. Cum ai făcut asta?
- Cum să îi explic că am făcut asta? Ridic mâna și pur și simplu mișc lucrurile? Ce să îi spun?
- Mulțumesc! Îl aud spunând într-un târziu în timp ce eu caut explicațiile care nu vor nici cum să mă ajute.
Îi zâmbesc vag în semn de 'cu plăcere'.
Codrin se apropie de grămada de lemne de pe pat și o dă la o parte, apoi se așează lângă mine.
- Hei, privește-mă. Îmi zice în timp ce îmi prinde bărbia și îmi ridică capul ușor.
Ridic privirea și dau de ochii lui pătrunzători. Cred că e prima dată când îl privesc atât de atentă și îi studiez fiecare parte a feței. Oh Doamne, e minunat, are ochii căprui, părul brunet și puțin lunguț, buzele îi erau pline și rozalii, părea genul atletic, corpul lui era lucrat și îngrijit.
- Hai să uităm pentru o secundă ce s-a întâmplat aici. Vreau să știu când și de ce a început.
- Am.. Am avut un coșmar. Îi zic eu și mă aștept ca el să râdă de mine și să zică 'un coșmar? Serios Amalia? Un coșmar? Și ce ai făcut? Ți-ai folosit puterile magice  și ai întors casa pe dos ca să te trezești din el?' Dar dimpotrivă, el se apropie ușor de mine.
- Ce ai visat? Zice el curios.
- L-am visat pe acel bărbat. Ne-a găsit! El și oamenii lui. Ne-au răpit și ne-au dus într-un fel de casă cu gratii la ferestre. Pe tine te-au închis într-o cameră și te-au lovit de câteva ori iar pe mine m-au dus într-o altă cameră și... Atunci te-am strigat și...
- Știu ce ai zis. Eram aici. Te-am auzit când m-ai strigat ,Amalia. Am auzit tot.
- Codrin, îmi pare rău dacă am zis ceva care te-a jignit, poți să uiți.
- Da! Cum să nu. Adică nu simți ceea ce ai zis în vis? Pentru că aceasta ar fi singurul lucru care m-ar supăra.