Gânduri

I

        Un gând trebuie să fie straniu ca ruina unui zâmbet, zâmbetul te oprește de la singurătatea din urmă, un gânditor trebuie sa fie tot ce spune, un gânditor n-are drept să se contrazică mai mult decât viața. Dacă ai putea gândi atunci cand ți se aprind gândurile! Dar ce idee ar mai lua contur când din creier se împrăștie fum și din inimă scântei? Gândurile o șterg din lume, iar simțurile o iau razna spre cer. Unde fuge mintea, de mă-mbăt de lipsa mea, de lipsa mea și-a lumii? Mă voi ascunde iarăși în inimă, prăfuită de amintirea mea!
           De câte ori ridic ochii sper cer, nu pot înăbuși sentimentul unei infinite pierderi. De câte ori privesc albastrul cerului si orice albastru, încetez pe loc de-a aparține lumii. De s-ar porni o cruciadă împotriva albastrului! M-aș îngropa în culoarea marelui regat.
              De-aș putea sfărâma aștrii, ca sclipirea lor sa nu mă mai împiedice să mor. Pământul un adevărat astru visător, îți dai seama câte vise se nasc pe acest boţ de univers?Oare când voi inceta să mor?