De ce-mi place să scriu?

Primul articol

Numele meu este Vichet Yvonne-Alexandrine-Rada, am 21 de ani iar acesta este primul meu articol.

In linii mari, am absolvit Liceul Francez Anna de Noailles din Bucuresti in anul 2015, iar in anul 2018 mi-am obtinut Licenta in Limbi Moderne Aplicate (Engleza-Franceza) la ASE Bucuresti. In prezent sunt studenta in anul I de Master tot in cadrul ASE-ului. My all time consuming and addictive passion sunt caii, iar astazi este o zi mai vie decat multe alte zile.

Recent mi-am dat seama de cat de mult imi place sa scriu. Mi-am dat seama ca scrisul ma ajuta sa-mi organizez mai bine ideile si sa-mi clarific anumite concepte. Am descoperit ca e important sa ma eliberez de gandurile care imi fac rau. Am invatat sa fiu sincera cu mine si sa-mi constientizez problemele. Am reusit sa gasesc solutia sa fiu mai creativa. Am invatat sa ma desprind de situatii si de oameni care nu imi faceau bine. Am realizat ca e bine sa-mi ascult intuitia si inima. Toate astea mi-au dat un "bum" de energie pentru a-mi incepe ziua.

De-asemenea, am realizat ca traim intr-o lume in care cu cat muncesti mai mult, cu atat te ocupi de mai multe lucruri. Nu mai avem timp sa ne bucuram de nimic.

Dupa trei zile aproape nedormite, find prezenta weekendul trecut la Cupa Primaverii de la Clubul Ecvestru 163 Plopi de la Prejmer impreuna cu calul meu, Star (5 ani), si dupa alte trei zile de odihna combinate cu munca, pentru prima data in mult timp pot sa spun cu mana pe inima ca m-am simtit libera.

In drum spre locul de munca astazi, ma gandeam la singurul lucru ce ma face cu intr-adevar fericita: calaria.

Mi-am dat seama ca viata este o suma de alegeri si compromisuri, si o continua alergare dupa iluzii, dar in esenta este aceea gura de aer dupa ce ai stat sub apa mult timp.

Undeva in adancul sufletului meu exista curajul acela de-a pleca in aventura vietii mele, de-a face aceea nebunie, de-a merge pana la capatul lumii pentru a-mi urma pasiunea.

In urma cu aproximativ doi ani, in preajma sarbatorilor pascale, am plecat singura la Timisoara (fara tatal meu, cel care m-a sustinut si ma sustine in continuare in masura posibilitatilor inca de cand m-am suit in saua unui cal pentru prima oara) pentru a-l aduce pe Star acasa (la o baza din Tancabesti).

Dupa ce l-am adus pe Star acasa, a urmat o perioada destul de dificila pana in urma cu cateva luni cand am decis sa inchid acel capitol si sa reincep totul de la 0.

M-am mutat inapoi "acasa" la Agrointernational, de unde plecasem de ceva vreme, si de atunci antrenamentele intensive (unele bune/foarte bune, altele mai putin bune) au inceput sa dea rezultate.

Tot "singura" m-am deplasat si la acest concurs, si pot sa spun ca aceasta experienta m-a invatat mai multe lectii de dezvoltare personala decat tot ce am putut citii pana acum.

In romanul sau "Ion", Liviu Rebreanu spune la un moment dat ca "numai o pasiune puternica, unica, nezdruncinata da pretul adevarat vietii."

De astazi am decis sa merg pe drumul meu, si nu pe cel impus de altii. Sa-mi urmez pasiunea si dorintele oricat de mult acest lucru ma sperie in momentul de fata.

Mi-am dat seama ca-mi place sa scriu, pentru ca in felul asta apreciez mai mult ceea ce mi se intampla, iar ideea de-a asterne undeva experientele placute ma face sa ma gandesc si mai mult la ele, si sa le acord o mai mare atentie.

Nu stiu cat de des voi putea scrie, cert este ca acesta este inceputul unei experiente frumoase.