Moștenirea lui Army

Capitolul 8

Caitlin

            Mă plimb de câteva ore bune pe holul bazei militare, de când, contrar voinței mele, am fost tărâtă aici la propriu de Army. Nici cu Maria nu vorbesc, fiind părtașă cu el, în a rămâne să așteptăm întoarcerea lor. De parcă nu știa că așteptarea avea doar menirea să ne înspăimânte sufletele greu încercate.De la mesajul scurt al lui Army pe stație, de acum câteva ore, după ce mă abandonase pe mine la bază, nu mai știam nimic. De parcă acel mesaj a lui Army, ți-ar putea oferi liniștea mult așteptată:

            — Black, mai urcați anul acesta, sau survolez de nebun pe-aici?!

            Deodată sirenele care altădată aveau menirea de a-mi face pielea de găină, acum realizez că le văd ca pe-o ușurare. Anunțau sosirea lor. Nu îmi pot stăpâni lacrimile să cadă, când îi văd pe Black, Drake și Army. Bucuria mi-e de scurtă durată; ceilalți opt nu erau și cei trei bărbați erau însângerați. Asta nu ar fi fost nimic, dacă nu l-aș fi auzit pe Army, amenințător.

            — Drake, îți accept provocarea.

            Această provocare de care vorbea nu îmi plăcea. Deloc.

            — Dacă vine la pachet cu Black, răspunde Drake.

Black își aruncă privirea înspre Brad, dispecerul de serviciu al bazei militare:

            — Găsește un alt căpitan pentru vreo două-trei zile.Cel de-acum urmează să fie căsăpit.

            Icnesc șocată. Aveau de gând să..se bată?

            — Brad, șoptesc printre dinți.

            Răspunsul lui nu mi-a plăcut deloc, mai ales că lupta s-a ținut doi contra unul, la sugestia, de altfel dementă, a lui Drake. Iar previziunea lui Black s-a adeverit. Nu știu cine a devenit căpitan, ceea ce știu e că actualul nu s-a mai putut ridica de la podea și a și refuzat orice îngrijire medicală.                  
Ce mama naibii se întâmplase?

***

            — Hei!

Încerc să îmi păstrez calmul.

            — Cu tine vorbesc! Vrei să-mi spui ce naiba ţi s-a întâmplat?

            — Fă o programare, îmi răspunde, deschizând ușa frigiderului.

            — Nu dau doi bani pentru programările tale, Army. De ce te porți așa din nou? Şi ce mama naibii a fost bătaia aceea cu Drake?

            — Cred că ar trebui să te limitezi strict la meseria ta. Ce a fost astăzi, e treaba noastră.

            — Treaba voastră? Pe bune, au murit opt soldați și voi v-ați pierdut energia și timpul, luptându-vă ca în ringul de box?! am strigat.

            — Ce vrei, Caitlin? întreabă apatic.

Ezit și privesc împrejurul bucătăriei și asta pentru că supărarea e la fel de palpabilă.

            — Te descurci și singură să pleci.

            — Stai, Army. Nu vreau să las lucrurile așa..

Se uită furios la mine, iar supărarea lui e la fel ca a mea, doar că mai evidentă?

            — Așa cum?

            — Ești rănit, o văd.

            — Nu sunt rănit! spune printre dinți.