Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Capitolul 10
Christina Evans
„Intenţii bune?"
Inspir adânc şi îmi privesc reflexia în oglinda de deasupra chiuvetei din baie, nu înainte de a şterge aburii cu palma. Arăt ca naiba, dar mai mult de atât mă simt ca naiba, într-un asemenea hal ce nu poate fi descris. Înghit cu dificultate nodul ce mi s-a acumulat brusc în gât şi oricât aş încerca să-mi stăpânesc lacrimile, nu pot. La naiba! Se pare că au voinţă proprie şi nu le pot opri, întrucât şi acum, douăzeci şi patru de ore distanţă de când am ajuns acasă cu Meyleen o ţin într-una în plâns, de zici că sunt o bocitoare la o înmormântare. Dar trebuie să recunosc, inima mea a murit şi asta doare. Bine, nu a murit de tot, încă bate în pieptul meu, dar mă înţelege-ţi voi la ce mă refer, căci ceea ce a făcut Augustin m-a şocat. Nu mă aşteptam la asta, deşi ceva din mine îmi spune că e doar de faţadă, că vrea cumva să mă protejeze, să...
―Să te ia naiba, Augustin! urlu în gura mare şi trag aer în piept. Dacă ăsta e un plan de-al tău, e unul tâmpit ca naiba. Nu vreau să te pierd, nemernicul dracului! continui să urlu ca şi cum mi-ar auzi fiecare cuvânt în parte, lovind cu putere oglinda cu pumnul, de vreo câteva ori, şi fac un pas în spate, de îndată ce cioburile cad, ajungând atât în chiuvetă, cât şi pe gresie. Se zice că ai şapte ani de ghinion dacă se sparge o oglindă, însă eu una nu cred în superstiţii. Niciodată n-am făcut-o, când multe lucruri ajungi să ţi le faci cu propria ta mână.
Mă simt atât de neputincioasă. Îmi duc o mână în dreptul inimii, strângând şi mai bine prosopul în jurul trupului meu umed şi păşesc cu grijă, să nu mă tai, afară din baie. Cu un oftat prelung şi fără vreo voinţă de care să mă agâţ, mă îndrept alene spre dulap şi de îndată ce ajung în dreptul lui, îl deschid larg şi arunc un ochi prin el, încercând să-mi găsesc ceva de îmbrăcat. Scot până la urmă o pereche de pantaloni scurţi gri, un tricou uşor lărguţ, cu ceva inscripţii pe el, şi-o pereche nouă de lenjerie intimă şi închid uşile la loc. Scap de prosopul buclucaş şi încep să-mi îmbrac hainele, dar mă opresc când vine vorba de tricou şi-l arunc pe suprafaţa patului.
Inspir adânc şi mă îndrept din nou spre dulap. Îl deschid larg şi încep să-mi trec buricele degetelor peste hainele lui, care sunt tot aici, împrăştiind parfumul său specific. Iau un tricou la întâmplare, din mormanul ce stă frumos împachetat lângă hainele mele şi îl duc spre chip. Inspir parfumul său şi strâng tricoul la pieptul meu, simţindu-mi ochii împunşi din nou de lacrimile ce ameninţă să cadă. La naiba! De ce mă simt atât de slabă? Îmi trec palma peste frunte, simţind broboadele de transpiraţie ce se preling pe chipul meu în jos şi încerc să-mi reamintesc cum să respir. Oare se gândeşte la mine? Oare îmi simte inima bătând aşa cum eu o simt pe a lui? îmi pun întrebări în sinea mea şi trag într-un final tricoul lui Augustin pe mine, apoi îmi îndrept paşii spre ieşirea din dormitor. Însă, mă opresc în prag, amintindu-mi de cioburile din baie. Nu le pot lăsa acolo, dar înainte de toate simt nevoia să beau un ceai.
