As fi vrut sa iti spun atat de multe lucruri.
De la faptul ca imi faci inima sa rateze cateva batai atunci cand ma privesti in ochi, pana la faptul ca ma sting de dorul tau atunci cand nu esti aproape si totul reinvie inauntrul meu atunci cand te vad din nou.
As fi vrut sa stii cat de multe lucruri aprinzi in mine si cum fiecare actiune de a ta ma afecteaza. As fi vrut sa iti spun ca numai gandul ca te-as putea pierde ma consuma pe interior.
Asta e ironic, pentru ca nici macar nu te am. Credeam ca te am. Credeam ca insemn ceva si cand am realizat opusul, m-am prabusit.
Nu insemnam nimic mai mult decat un colac de salvare ce iti era mereu la indemana atunci cand te scufundai in propriile mizerii.
Te agatai de mine doar in momentele cand nu mai puteai sa lupti singur pentru tine si ma lasai pe mine sa o fac.
Ma foloseai. Stiu asta pentru ca am facut-o si eu. Ma vad pe mine in tine, pierduta.
Ma saruti de parca iti doresti sa evadezi din propria ta lume si sa intri in a mea, fara sa iti pese ca o demolezi cu totul.
Asa ca si mine, trebuie sa realizezi ca nu un om, te face sa uiti altul. O faci singur si pana nu inveti asta, nici un colac de salvare precum mine, nu te va tine la suprafata.
