— Îmi pare rău pentru asta.

Își cere iertare și se șterge cu dosul palmei la gură, starea sa împiedicând-o să se poată ridica, deși nu este imobilizată. Pentru vreau să încerc să fiu un om mai bun, mă ridic din pat și merg spre ușa camerei. O deschid cu putere și invadez cealaltă cameră, însă nu știu de ce sunt așa de aprins, pentru că Mason și Tommy vomitau de numărate ori, atunci când erau mai micuți și se întâmpla din cauza bolilor respiratorii sau a mâncării ce, după o perioadă, se strica în frigiderul nostru vechi. Totuși, nu s-a întâmplat vreodată ca vreunul dintre ei să facă asta tocmai pe hainele mele.

— E în regulă, mă temperez și scot aceste cuvinte pe gură, zâmbind mai șters. O să merg și o să-mi schimb hainele. Dacă te simți mai bine și crezi că te poți menține pe picioare, încearcă să schimbi lenjeria patului, există una violetă în dulapul din care am scos pătura adineauri.

O coordonez, deși sunt nesigur de faptul că ea s-ar putea deplasa sau ridica din pat, dar pentru o distanță atât de mică nu mi-aș face probleme că ar face vreo prostie sau ar cădea. Arunc o ultimă privire asupra șatenei după care mă fac și mai nevăzut pentru ea, mergând spre rucsacul cu hainele mele. Au mai rămas câteva haine de-ale noastre pe aici, puse în anumite sacoșe sau chiar rucsacuri. Scot din el un tricou alb și o pereche de pantaloni de trening de culoare neagră, apoi intru în micuța baie, care e al naibii de încăpătoare și mi-a servit mie și familiei un loc unde să ne putem spăla, să fim în rând cu ceilalți și să nu atragem prea mult atenția asupra noastră. Încep să mă dezbrac de cele murdare, în oglinda cea medie și verticală privind semnul din naștere proeminent, situat pe șoldul drept, în formă de lună.

Semnul acesta îmi amintește de tata, deoarece de la el l-am moștenit.

Subit, simt cum buzele încep să-mi tremure, iar câteva lacrimi se instaurează în colțurile ochilor, neputând să le reprim. Mi-aș fi dorit ca acesta să fi fost în continuare aici — în viață —, să i-o pot prezenta pe Tegan, să se bucure de mine și de alegerea pe care am făcut-o. Sunt de părere că, el s-ar fi înțeles foarte bine cu ea, ajungând probabil la un posibil moment în care Steve — tata —, ar fi fost mândru să o aibă drept viitoare noră.

Viitoare noră? Pentru numele Domnului, am aproape nouăsprezece ani, de unde până unde gânduri atât de mari? Sunt confuz în privința sentimentelor mele față de ea, și eu aspir spre un viitor cu aceasta.

În mod normal, la cei nouăsprezece ani ai mei, ar trebui să mă gândesc la ce voi face cu viața mea după finalizarea liceului. Dacă să îmi caut un loc de muncă sau să mă străduiesc să redevin elevul silitor pe ultima sută de metri, încât să studiez pentru examenele finale de dinaintrea admiterii.

Scutur frenetic din cap, spulberând orice alt gând sau vis care-mi trece prin minte. Înșfac cu rapiditate tricoul de pe marginea chiuvetei și îl trag pe cap, astupându-mi abdomenul și acoperind și semnul. Îmi schimb și pantalonii, însă nu apuc să-i trag puțin mai bine căci, o bufnitură puternică se aude și mă face să alerg spre sursa zgomotului. Acele zgomote par să provină din camera în care am lăsat-o pe Tegan singură așa că, nu ezit să intru înapoi în încăpere și să o găsesc întinsă pe jos, cu rochia ridicată prea mult.

Îi dezvelește fundul acoperit pe jumătate de o lenjerie roșie și, asemeni unui taur, mârâi la vizualizarea acestei culori mult prea indecente.

La naiba! De ce trebuie să fie până și lenjeria roșie? Ah, da! Ca să-mi ies din minți și să am parte de sute de scenarii cu ea și cu mine, într-un pat ca cel de aici, cu trupurile goale și actul în sine al sexului.

— Ăăm... voiam să iau lenjeria murdară de pe pat și s-o schimb, dar se pare că alcoolul încă e prezent, surâde ea, deși nu e nimic amuzant în asta.

KendrickWhere stories live. Discover now