ADN-ul Seductiei

În lumi diferite

   Deschide ochii și își întinde brațele zâmbind la vederea fetei goale care doarme liniștită cu un picior peste picioarele sale și capul pe pieptul lui. Christopher începe să îi mângâie pielea fină coborând dinspre gât, pe spate, către fundul bombat și moale, pe care îl strânge în mână, trăgând-o pe tânără și mai aproape de el. Îi prinde buzele întredeschise într-un sărut și apoi îi șoptește la ureche:

- Trezirea, Annabelle!

   Fata geme ușor, gutural, deschizând leneș ochii verzi și strălucitori. Îi pune degetul pe buze și se plânge cu o voce de copil:

- Încă cinci minute, Chris... doar cinci minute.

   Închide ochii la loc și se cuibărește ca o alintată mai aproape de el. Christopher râde amuzat și îngăduitor, dar o împinge de pe el. Se ridică și pornește spre ieșirea camerei spațioase. Înainte să părăsească camera se întoarce și o mai privește o dată pe fată. Priveliștea Annabellei, cu părul negru curgând în valuri, cu sânii fermi și sfârcurile roz, învelită doar pe jumătate în cearșaful alb și imaculat, face penisul bărbatului să se întărească instantaneu. Pășește afară și ușa camerei se închide în urma lui fără nici un zgomot.

   Ajuns în sufragerie ia niște boxeri pe el, trage draperiile la o parte și privește atmosfera de dimineață din centrul orașului Chicago. Oameni grăbiți se perindă pe trotuarele străzilor aglomerate arătând ca niște piese lego de la înălțimea ferestrei de unde privește. Se întoarce și se îndreaptă spre pianul elegant aflat în partea opusă a camerei. Pe măsuța învecinată din lemn de mahon, se află de câteva zile încoace partitura pentru Menuet a lui Boccherini. O așază în fața lui, pune mâinile pe clape, închide ochii și degetele încep să îi zboare umplând apartamentul de notele melodioase. Patru minute mai târziu, Christopher deschide ochii și o vede pe Annabelle stând în pragul ușii, purtând numai chiloțeii tanga, roz, pe care îi dăduse el jos noaptea trecută. Bărbatul se întoarce și privește zâmbetul gingaș de pe fața frumoasă a tinerei fete.

- Cânți așa frumos. Nu știam asta despre tine.

   Annabelle vine în spatele lui și îi înconjoară bustul cu mâinile, lipindu-și sânii calzi de spatele lui. Christopher se întoarce cu fața spre ea:

-  Sunt multe lucruri pe care nu le știi despre mine, Annabelle. 

   O trage în brațele lui și își pune mâna puternică pe fundul ei. Urcă încet pe spate, spre gât, și în părul ei răvășit. Își apropie gura de urechea ei micuță și continuă:

- Dacă sunt un ucigaș în serie? Cum ai ști?

   Râde și o mușcă de ureche luându-i ambii sâni în palme. Fata tremură la atingerea lui și spune cu vocea plină de dorință:

- Păi, pentru un criminal în serie, cu siguranță îți tratezi bine victimele înainte de moarte, domnule Christopher.

   Își întoarce gura flămândă spre fața lui, iar buzele lui puternice prind buzele ei într-o sărutare lungă. Vrând să își pună mâinile pe picioare, pentru a își astâmpăra puțin fierbințeala, degete ei lovesc pianul care scoate un sunet ascuțit. Christopher începe să râdă ținându-i încă buzele prizoniere gurii lui. Brusc rușinată, fata se desprinde din sărutare și se întoarce cu fața spre el.

- Nu râde. Învață-mă să cânt. Ai o grămadă de talente, spuse ea. Eu nu am nici unul.

   Christopher își pune mâna dreaptă pe gâtul ei și îi mângâie lent buzele roșii cu degetul mare al mâinii stângi privind-o cu subînțeles.

- Ai talente, spune el zâmbind.

   Rușinată, fata se înroșește și lasă capul în pământ. El îi ia fața în mâini, i-o ridică, îi sărută fruntea și spune: